V-ați întrebat ce-au mai făcut moștenitorii lui Michael Jackson în ultimul timp? Ei bine, se pare că Paris și Prince Michael și-au descoperit o nouă pasiune: aceea de a colecționa… tatuaje.
În primele zile ale acestui an, Paris Jackson, fiica regretatului Rege al muzicii Pop, în vârstă de numai 18 ani, și-a postat pe contul său de Instagram un clip în care ea și fratele ei mai mare cu un an, Prince Michael, „savurează' senzațiile tari ale procesului de tatuare.
Paris, care ne demonstrează cu această ocazie că este deținătoarea unui număr impresionant de astfel de podoabe impregnate în propria piele, pare să fie mult mai rezistentă la înțepăturile acelor îmbibate în cerneală – probabil și datorită obișnuinței?! -, față de fratele ei, care nu se poate abține să nu se fâțâie pe scaunul din salonul de tatuaje și să nu facă tot felul de grimase.
Un moment inedit care smulge zâmbete este atunci când Prince Michael, probabil nemaisuportând pișcăturile, îl imită pe celebrul lui tată, scoțând un „Au!' ascuțit, spre amuzamentul celui care îi aplică pe piele modelul ales – un cap de dragon desenat într-un stil Sci-Fi, ce impresionează prin complexitate și mărime, care-i acoperă întreg umărul, în timp ce Paris a optat pentru o inscripție mai simplă, de culoare roșie, tatuată pe brațul drept.
Ținând cont că cei doi și-au făcut aceste cadouri în primele zile ale noului an, iar noi ne aflăm abia la începutul calendarului, suntem curioși să vedem cum va evolua 2017 din punct de vedere estetic și cromatic pentru cei doi frați.
A video posted by Prince Jackson (@princejackson) on
Alexandra Zarnescu