La FERMA, Emil Rengle a făcut baie cu Remus Boroiu. Dansatorul a recunoscut în trecut că e bisexual

 Pirvu Cristina
.

La Ferma, Remus Boroiu şi Emil Rengle s-au apropiat foarte mult. Au o relaţie de prietenie formată chiar din primele zile de concurs. Cei doi au ajuns chiar şi să facă baie împreună. 

Unele dintre cele mai comentate momente au acelea în care concurenții au făcut baie. Ioana Filimon, Miss România, a dat startul, încântând telespectatorii cu niște mișcări pline de grație și un costum de baie care i-a scos silueta în evidență. Aceeași Ioana Filimon a făcut duș alături de Jorge, care s-a arătat încântat de experiență.

Avenit apoi şi rândul băieților să intre în baie. Emil Rengle a profitat de câteva momente libere pentru a se relaxa în compania noului său prieten, Remus Boroiu, care s-a făcut remarcat în emisiunea de la PRO TV 'Ninja Warrior'. 'Lăsând gluma la o parte, Rengle este unul dintre oamenii care mă ajută să rămân echilibrat și foarte pozitiv și cu zâmbetul pe buze în această casă, în această fermă'.

Emil a reacţionat şi el: „Ne-am încărcat bateriile perfect după o săptămână grea, a fost exact ce mi-a trebuit şi mi-a lipsit.” 

 

Cum s-a schimbat viața lui Emil Rengle, după ce a câștigat 'Românii au talent'

A dovedit că are curaj nu doar atunci când a ales să-și dezvăluie orientarea sexuală, când s-a încălțat cu tocuri sau când a urcat în lenjerie intimă pe scenă, ci și prin participarea la emisiunea Ferma, unde condițiile sunt neașteptate.

După câteva luni, după ce a câștigat ‘Românii au talent’, Emil Rengle se bucură de atenția oamenilor din jur, dar a primit și mai multe proiecte la ProTV. Are curaj și este determinat, iar asta se observă cu ochiul liber. Coregraful ne-a dezvăluit că el se încarcă cu energia oamenilor din jurul lui, iar tot timpul este fericit. Nu are niciun motiv să fie trist, atât timp cât este înconjurat de foarte mulți prieteni.

‘În foarte bine și foarte bine mult. Mă bucur foarte tare de atenția oamenilor pe stradă și sunt foarte norocos că sunt oprit să vorbesc cu ei sau să fac poze, eu mă bucur de lucrurile acestea. Sunt fericit că omul acela vine și îmi dă din iubirea sa. Chiar sunt foarte fericit și recunoscător pentru tot ce mi se întâmplă. Mă încarc cu energia oamenilor din jur, observi? Super mult! Pe mine asta mă inspiră cel mai mult, oamenii în general. Acum 3 sau patru ani, chiar atunci când a fost prima ediție Untold în România am urcat pe scenă și am performat în chiloți. M-am simțit excelent. A fost testul vieții mele’, a declarat Emil Rengle pentru VIVA!.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton