Geri Halliwell, fosta membră a trupei Spice Girls, acumn vârsta de 44 de ani, a anunţat că este însărcinată.
Artista britanică a publicat pe pagina sa de Instagram un desen înfăţişând o femeie însărcinată, însoţit de mesajul: „Dumnezeu să binecuvânteze mama natură #mamaspice', iar reprezentatul său a confirmat pentru revista People că Geri urmează să devina mamă pentru a doua oară.
Geri Halliwell şi Christian, partenerul său în vârstă de 42 de ani sunt „bucuroşi să anunţe că aşteaptă primul lor copil împreună. Cuplul este copleşit de bucurie datorită acestei veşti şi este nerăbdător să primească un nou membru în familia lor'.
Geri a postat pe Instagram şi primele fotografii cu burtica de gravidă, realizate la un eveniment monden, în care se vede cât de fericită este.
Cântăreată este căsătorită din 2015 cu Christian Horner, patronul Formula 1, şi mai are o fiică, Bluebell Madonna, născuta în timpul unei relaţii cu Sacha Gervasi.
Geri este a doua vedetă de peste 40 de ani care a anunţat că este însărcinată în această perioadă, după Tori Spelling, care la 43 de ani aşteaptă cel de-al 5-lea copil.
Foto: Hepta, Instagram