Aflată la Săptămâna Modei, în capitala Franței, vedeta de reality show Kim Kardashian a fost atacată în plină stradă de Vitalii Sediuk, spaima vedetelor.
Profitând de acreditările de presă de la fostul său loc de muncă, o televiziune ucraineană, Sediuk a reușit de nenumărate ori să pătrundă în proximitatea vedetelor și să le agreseze. De-a lungul timpului, acesta a acostat fizic numeroase celebrități, la premierele de film sau la diverse ceremonii.
În interviuri, Sediuk a declarat că nu este un hărțuitor și nici nebun nu este, dar comportamentul său spune cu totul altceva… Printre victimele sale se află Madonna, Bradley Cooper, Will Smith, Leonardo DiCaprio, Gigi Hadid și Miranda Kerr, pe aceasta din urmă Vitalii reușind chiar să o sărute pe obraz în timp ce se îndrepta spre prezentarea colecției Louis Vuitton, tot în Paris. În 2014, farseurul a fost arestat de poliția din Los Angeles, după ce a alergat pe covorul roșu, la premiera filmului Maleficent', reușind să intre în contact cu actorul Brad Pitt și să-i rupă acestuia ochelarii.
La o săptămână de la ultima sa ispravă, când a atacat-o pe Gigi Hadid, un faimos model, care a și ripostat, Sediuk a recidivat, de data asta victima sa fiind Kim Kardashian. În timp ce aceasta se îndrepta spre restaurantul LAvenue, Sediuk a alergat spre starletă și a încercat să-i sărute posteriorul.
Din fericire, bodyguardul vedetei a reacționat rapid, imobilizându-l pe agresor și punându-l la pământ. Ucraineanul a reușit astfel să pună încă o vedetă într-o lumină ridicolă, iar lista cu victime ale farselor sale pare să nu se termine aici…
Oana Pantazi, Foto: Hepta