După nenumăratele mărturii de agresiune sexuală ce au ieșit recent la lumină, la Hollywood, care nu au lăsat indiferent pe nimeni din industria cinematografiei, Kevin Spacey și Harvey Weinstein, „capetele de afiș' ale scandalurilor sexuale, s-au internat în același centru de reabilitare, pentru a-și vindeca adicția de sex!
La scurt timp după nenumăratele acuzații de agresiune sexuală ce i-au fost aduse producătorului Harvey Weinstein de către actrițe de la Hollywood, odată cutia Pandorei deschisă, următorul pe listă a fost Kevin Spacey, în cazul căruia bulgărele aruncat de actorul Anthony Rapp – care a declarat că, pe când avea 14 ani, a fost sedus de acesta – s-a transformat peste noapte în avalanșă. Mai mult, faptul că și-a cerut scuze și că și-a declarat pentru prima oară orientarea sexuală (Spacey a recunoscut că e gay) nu l-a ajutat deloc pe actor, acesta fiind pus la zid inclusiv de comunitatea LGBT.
În timp ce Weinstein a fost demis din propria companie și părăsit de soție, Spacey a fost concediat din distribuția „House of Cards' (nu mai puțin de 8 membri ai echipei de filmare acuzându-l de hărțuire sexuală), agenția sa de impresariat a renunțat la el, iar acum este cercetat și de poliția britanică pentru un presupus viol, care ar fi avut loc acum 10 ani, pe vremea când actorul era director al teatrului Old Vic, din Londra, asupra unui tânăr care l-ar fi rugat să-l sprijine în carieră. Iar faptul că, între timp, au mai apărut cel puțin cinci acuzații, astfel încât Spacey s-a văzut obligat să ceară ajutor pentru adicția sa sexuală.
Coincidența face ca atât Weinstein, cât și Spacey să fie acum colegi de centru, conform Daily Mail, aceștia fiind internați acum la Meadows Clinic, în Arizona, un centru de lux pentru tratarea dependențelor. Costurile încep de la 36.000$ pe lună, printre faimoșii pacienți ai clinicii aflându-se cândva și celebrități ca Selena Gomez, Tiger Woods și Kate Moss. Programul pentru adicții sexuale, care seamănă mai degrabă cu o tabără de vară, durează 45 de zile și presupune consiliere și terapie prin artă expresivă (utilizează arta creativă sau expresivă ca mijloc terapeutic), menite să ajute pacienții să facă față dependențelor. De asemenea, aceștia mai beneficiază de ore de yoga, călărie, spa, fitness, acupunctură și piscină. Nu știm dacă Spacey și Weinstein vor ieși reabilitați de acolo, dar, vindecați sau nu, în cele din urmă vor trebui să dea socoteală pentru faptele comise.
Oana Pantazi
Foto: Hepta