Keira Knightley este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini cu burtica la vedere

.

Keira Knightley este însărcinată pentru a doua oară. Actrița a apărut în public cu burtica de gravidă la vedere. Curând, ea va naște bebelușul, departe de ochii curioși ai presei. 

Keira Knightley, în vârstă de 34 de ani, și soțul său, muzicianul James Righton, în vârstă de 35 de ani, sunt căsătoriți din 2013 și acum vor deveni părinți pentru a doua oară. Recent, ea a apărut în public, iar burtica i s-a văzut perfect. A purtat o rochie lejeră, dar sarcina i s-a observat imediat. Probabil, ea este în al doilea trimestru de sarcină.


Până acum, actrița nu a făcut nicio declarație despre sarcina sa, dar în ianuarie a vorbit deschis despre rolul de mămică.

„Nu cred că le apreciem pe femei pentru transformările fizice și emoționale prin care trec atunci când devin mame. Eu sunt extrem de privilegiată. Am fost foarte norocoasă în carieră și îmi pot permite să îmi cresc copilul fără probleme, dar tot mi se pare un lucru extrem de dificil', a spus Keira Knightley publicația Balance.

Keira Knightley o critică dur pe Kate Middleton pentru că a ascuns adevărul despre naștere!


În anul 2015, când Ducesa de Cambridge dădea naștere celui de-al doilea copil al cuplului, Prințesa Charlotte, actrița Keira Knightley o aducea pe lume pe fiica ei Edie, însă atitudinea celor două față de momentul nașterii a fost una total diferită și, tocmai de aceea, actrița s-a simțit datoare să vorbească despre asta. Așadar, într-un articol destul de dur, Keira Knightley o critică pe Kate Middleton pentru că a ascuns adevărul despre naștere…

Ducesa de Cambridge a fost de fiecare dată complimentată pentru abilitatea ei de a-și reveni extrem de repede după fiecare naștere. După ce l-a născut pe Prințul George, ducesa a rămas peste noapte în spital, însă la doar câteva ore după ce au venit pe lume Prințesa Charlotte și Prințul Louis, mama los se poza cu micuții în brațe, în fața spitalului unde, cu scurt timp în urmă, se aflase în travaliu…

Foto: Hepta