Kaufland a donat 73.000 de măști personalului medical, iar McDonald’s aduce mâncare la mii de oameni aflați în carantină, din cauza coronavirusului

.

McDonalds aduce mâncare la mii de oameni aflați în carantină, din cauza coronavirusului, iar Kaufland a donat 73.000 de măști personalului medical, în această perioadă, scrie Libertatea.


Pe 8 martie, statul a anunțat că va amenda cu până la 6.000
de lei cu firmele care nu asigură dezinfectanți, măști și alte măsuri de
protecție pentru angajați.

‘Avem parte de o reacție impresionantă a firmelor private. Hilton ne-a oferit cazare, eMag, măști și multă lume vrea să se implice’, a relatat Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății într-o discuție cu ziarul, potrivit Libertatea.

„McDonalds s-au oferit ei să ducă mâncare în toate cele 26 de orașe unde avem centre de carantină’, a exemplificat doctorul Nelu Tătaru.


‘A fost o gafă pentru că imediat marile companii, marile bănci, care au bani și responsabilitate s-au aruncat și au licitat, iar firmele de echipamente medicale sau de dezinfectanți au vândut, ce să facă?’, potrivit unui specialist din industria farmaceutică, citat de Libertatea.

‘Și, câteva zile mai târziu, în momentul în care statul a vrut și el să vadă ce stocuri au rămas, acestea erau serios împuținate’, relatează aceiași sursă.

 ‘Nu doar firmele nominalizate, ci multe altele vor să ajute. E un moment de solidaritate și suntem convinși că el va continua, mai ales că ne așteptăm ca situația să se agraveze’, a mai spus Nelu Tătaru.

Secretarul de stat a confirmat că în scenariile autorităților ‘vom avea probleme în scrut timp, când media de vârstă a celor infectați, care acum este scăzută, va ajunge la plus 65 de ani, unde boala are efecte mai grave’.