Katherine Heigl este însărcinată pentru prima dată

 Florentina Liutic
.

Deşi este mamă a 2 copii, actriţa Katherine Heigl este însărcinată pentru prima dată, ea adoptându-şi cele două fetiţe pe care le are acum.

 

Actriţa şi soţul ei, Josh Kelley sunt căsătoriţi de 8 ani, iar în luna ianuarie a anului viitor se va naşte primul lor copil biologic, un băieţel, care este aşteptat cu nerăbdare de surorile lui, Adelaide Marie Hope, 4 ani, şi Naleigh Moon, 7 ani.

 

Cuplul a anunţat că întreaga familie este încântată de venirea pe lume a celui de-al 3-lea copil al lor. „Naleigh și Adelaide sunt extrem de încântate de naşterea frăţiorului lor, iar Josh şi cu mine suntem extrem de bucuroşi şi foarte recunoscători.', a marturisit actriţa pentru revista People.

 

„Este o perioadă incredibil de interesantă pentru noi, plină de speranţă, asteptare si hormoni. Bine, doar eu am hormoni, dar toţi cei din familie ajung să se bucure de ei. Nimic altceva nu ne-ar fi produs atâta bucurie decât această veste pe care le-o dăm, în sfârşit, fanilor noştri'.

 

Foto: Hepta, Instagram

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton