Kate şi William se simt minunat în timpul turneului din India

.

Săptămâna pe care Kate şi William o petrec în India şi Bhutan se apropie de sfârşit, iar cei doi par să se simtă minunat în această parte de lume.

 


„După căsătoria noastră, Kate mi-a spus că India este prima ţară pe care ar vrea să o viziteze. După 2 copii şi 5 ani mai târziu, iată-ne aici’, a spus William la sosirea în India, trezind imediat o vie simpatie.

 

Primiţi cu multă ospitalitate, Prinţul William şi Ducesa de Cambridge fost foarte degajaţi, reuşind să se facă repede plăcuţi şi îndrăgiţi de gazdele lor care s-au pregătit în detaliu pentru vizita cuplului regal.

 

Din programul vizitei au făcut parte atât întâlnirile formale, cât şi cele ceva mai relaxante, precum vizirarea parcului naţional Kaziraga din nord-estul Indiei . unde au asistat la un festival de dans, dar au hrănit şi puii de  elefant şi rinocer, ceea ce le-a făcut o deosebită plăcere.


 

Foto: Northfoto