Toată lumea credea că s-a liniștit, dar Kate Moss demonstrează că nu are leac când vine vorba de petreceri îmbibate în alcool. Modelul a avut nevoie de susținere pentru a părăsi un party și nu părea deloc lucidă. Mai precis, a plecat pe patru cărări, iar fotografiile sunt grăitoare.
Nimic nu o poate opri pe Kate când vine vorba de distracție, cu toate că de peste 20 ani duce acest stil de viață, cu nopți de pomină și excese de tot felul. Se spune că l-a speriat până și pe fostul ei iubit, Johnny Depp, cu excesele, ceea ce poate fi considerată o 'performanță.'
Invitată la petrecerea dată de stilistul Edward Enninful cu ocazia acordării Ordinului OBE, Kate a petrecut o seară agreabilă în Londra alături de alți invitați celebri, precum Madonna sau Naomi Campbell. La 4 dimineața a părăsit clubul ajutată de o prietenă, care încerca să o direcționeze către mașină și în același timp să îi ascundă chipul răvășit cu haina. Inutil, însă. Paparazzi au surprins un supermodel confuz și fără pic de machiaj, mai puțin o urmă de ruș roșu care se încăpățânase să reziste pe buze.
Kate probabil trece, într-adevăr, printr-o perioadă confuză. După finalizarea divorțului de Jamie Jince, cu care a fost căsătorită patru ani, vedeta a început o relație neclară și turbulentă cu Contele Nikolai von Bismark, în vârstă de 29 de ani. Culmea, se pare că luna aceasta Moss l-ar fi părăsit pe conte din cauza stilul de viață mult prea petrecăreț al acestuia.
Oana Popoiag, Foto: Hepta