Kate Middleton, omagiu emoționant adus Reginei Elisabeta a II-a: "Crăciunul este diferit anul acesta"

.

Kate Middleton i-a adus un omagiu emoționant Reginei Elisabeta a II-a, în apropiere de Crăciun. Prinţesa de Wales a filmat un mesaj pentru „Royal Carols: Together At Christmas”, emisiune ce va fi difuzată pe 24 decembrie de postul britanic ITV. De altfel, soția Prințului William este și cea care se ocupă de tradiționalul concert de Crăciun de la Abaţia Westminster, în onoarea regretatei suverane.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


Suverana Marii Britanii iubea această sărbătoare, iar Kate Middleton i-a adus un omagiu emoționant Reginei Elisabeta a II-a chiar în apropiere de Crăciun. Dacă ar fi trăit, anul acesta suverana ar fi fost, ca întotdeauna la Sandringham, unde se aduna toată familia pentru a sărbători Nașterea Domnului. Anul acesta însă va primul în care Elisabeta a II-a, care s-a stins din viață în luna septembrie, nu va fi alături de cei dragi și nu va participa la tradiționala slujbă de Crăciun alături de copii și nepoți.


Kate Middleton, omagiu emoționant adus Reginei Elisabeta a II-a de Crăciun

Într-un mesaj filmat pentru „Royal Carols: Together At Christmas, Kate Middleton i-a adus un omagiu emoționant Reginei Elisabeta a II-a, cu puțin timp înainte de Crăciun, primul, de altfel, sărbătorit de familia regală în absența suveranei. Prințesa de Wales și suverana Marii Britanii au avut o relație extrem de apropiată, iar acum aceasta a ținut să-i onoreze amintirea, în preajma Sărbătorilor de iarnă.

Citește și: Ce mănâncă familia regală britanică de Crăciun. Alimentul pe care Regina l-a interzis cu desăvârșire!

Citește și: Cadoul mai puțin obișnuit pe care l-a primit Regina Elisabeta a II-a de la Kate Middleton, de Crăciun: „Eram puțin îngrijorată'

Citește și: Ce cadouri de Crăciun le face Regina Elisabeta angajaților săi. Nu depășesc 35 de lei


Citește și: Regina Elisabeta a II-a încalcă tradiția! De ce ține suverana decorațiunile de Crăciun până în februarie

„Crăciunul va fi diferit anul acesta, dar putem să ne amintim de tradiţiile noastre, spune Kate în mesaj. „Acest Crăciun va fi primul fără Majestatea Sa regina Elizabeth. Majestatea Sa adora Crăciunul. Ea vedea Crăciunul ca pe o perioadă care reuneşte oamenii şi care ne aminteşte de importanţa credinţei, a prieteniei şi a familiei pentru a ne arăta empatia şi compasiunea', a completat Prințesa de Wales.


 < blockquote class="instagram-media" data-instgrm-captioned data-instgrm-permalink="https://www.instagram.com/reel/CmfLA_OhsN5/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading" data-instgrm-version="14" style=" background:#FFF; border:0; border-radius:3px; box-shadow:0 0 1px 0 rgba(0,0,0,0.5),0 1px 10px 0 rgba(0,0,0,0.15); margin: 1px; max-width:540px; min-width:326px; padding:0; width:99.375%; width:-webkit-calc(100% - 2px); width:calc(100% - 2px);" >  < div style="padding:16px;" >   < a href="https://www.instagram.com/reel/CmfLA_OhsN5/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading" style=" background:#FFFFFF; line-height:0; padding:0 0; text-align:center; text-decoration:none; width:100%;" target="_blank" >   < div style=" display: flex; flex-direction: row; align-items: center;" >   < div style="background-color: #F4F4F4; border-radius: 50%; flex-grow: 0; height: 40px; margin-right: 14px; width: 40px;" >  < /div >   < div style="display: flex; flex-direction: column; flex-grow: 1; justify-content: center;" >   < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 4px; flex-grow: 0; height: 14px; margin-bottom: 6px; width: 100px;" >  < /div >   < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 4px; flex-grow: 0; height: 14px; width: 60px;" >  < /div >  < /div >  < /div >  < div style="padding: 19% 0;" >  < /div >   < div style="display:block; height:50px; margin:0 auto 12px; width:50px;" >  < svg width="50px" height="50px" viewBox="0 0 60 60" version="1.1" xmlns="https://www.w3.org/2000/svg" xmlns:xlink="https://www.w3.org/1999/xlink" >  < g stroke="none" stroke-width="1" fill="none" fill-rule="evenodd" >  < g transform="translate(-511.000000, -20.000000)" fill="#000000" >  < g >  < path d="M556.869,30.41 C554.814,30.41 553.148,32.076 553.148,34.131 C553.148,36.186 554.814,37.852 556.869,37.852 C558.924,37.852 560.59,36.186 560.59,34.131 C560.59,32.076 558.924,30.41 556.869,30.41 M541,60.657 C535.114,60.657 530.342,55.887 530.342,50 C530.342,44.114 535.114,39.342 541,39.342 C546.887,39.342 551.658,44.114 551.658,50 C551.658,55.887 546.887,60.657 541,60.657 M541,33.886 C532.1,33.886 524.886,41.1 524.886,50 C524.886,58.899 532.1,66.113 541,66.113 C549.9,66.113 557.115,58.899 557.115,50 C557.115,41.1 549.9,33.886 541,33.886 M565.378,62.101 C565.244,65.022 564.756,66.606 564.346,67.663 C563.803,69.06 563.154,70.057 562.106,71.106 C561.058,72.155 560.06,72.803 558.662,73.347 C557.607,73.757 556.021,74.244 553.102,74.378 C549.944,74.521 548.997,74.552 541,74.552 C533.003,74.552 532.056,74.521 528.898,74.378 C525.979,74.244 524.393,73.757 523.338,73.347 C521.94,72.803 520.942,72.155 519.894,71.106 C518.846,70.057 518.197,69.06 517.654,67.663 C517.244,66.606 516.755,65.022 516.623,62.101 C516.479,58.943 516.448,57.996 516.448,50 C516.448,42.003 516.479,41.056 516.623,37.899 C516.755,34.978 517.244,33.391 517.654,32.338 C518.197,30.938 518.846,29.942 519.894,28.894 C520.942,27.846 521.94,27.196 523.338,26.654 C524.393,26.244 525.979,25.756 528.898,25.623 C532.057,25.479 533.004,25.448 541,25.448 C548.997,25.448 549.943,25.479 553.102,25.623 C556.021,25.756 557.607,26.244 558.662,26.654 C560.06,27.196 561.058,27.846 562.106,28.894 C563.154,29.942 563.803,30.938 564.346,32.338 C564.756,33.391 565.244,34.978 565.378,37.899 C565.522,41.056 565.552,42.003 565.552,50 C565.552,57.996 565.522,58.943 565.378,62.101 M570.82,37.631 C570.674,34.438 570.167,32.258 569.425,30.349 C568.659,28.377 567.633,26.702 565.965,25.035 C564.297,23.368 562.623,22.342 560.652,21.575 C558.743,20.834 556.562,20.326 553.369,20.18 C550.169,20.033 549.148,20 541,20 C532.853,20 531.831,20.033 528.631,20.18 C525.438,20.326 523.257,20.834 521.349,21.575 C519.376,22.342 517.703,23.368 516.035,25.035 C514.368,26.702 513.342,28.377 512.574,30.349 C511.834,32.258 511.326,34.438 511.181,37.631 C511.035,40.831 511,41.851 511,50 C511,58.147 511.035,59.17 511.181,62.369 C511.326,65.562 511.834,67.743 512.574,69.651 C513.342,71.625 514.368,73.296 516.035,74.965 C517.703,76.634 519.376,77.658 521.349,78.425 C523.257,79.167 525.438,79.673 528.631,79.82 C531.831,79.965 532.853,80.001 541,80.001 C549.148,80.001 550.169,79.965 553.369,79.82 C556.562,79.673 558.743,79.167 560.652,78.425 C562.623,77.658 564.297,76.634 565.965,74.965 C567.633,73.296 568.659,71.625 569.425,69.651 C570.167,67.743 570.674,65.562 570.82,62.369 C570.966,59.17 571,58.147 571,50 C571,41.851 570.966,40.831 570.82,37.631" >  < /path >  < /g >  < /g >  < /g >  < /svg >  < /div >  < div style="padding-top: 8px;" >   < div style=" color:#3897f0; font-family:Arial,sans-serif; font-size:14px; font-style:normal; font-weight:550; line-height:18px;" > View this post on Instagram < /div >  < /div >  < div style="padding: 12.5% 0;" >  < /div >   < div style="display: flex; flex-direction: row; margin-bottom: 14px; align-items: center;" >  < div >   < div style="background-color: #F4F4F4; border-radius: 50%; height: 12.5px; width: 12.5px; transform: translateX(0px) translateY(7px);" >  < /div >   < div style="background-color: #F4F4F4; height: 12.5px; transform: rotate(-45deg) translateX(3px) translateY(1px); width: 12.5px; flex-grow: 0; margin-right: 14px; margin-left: 2px;" >  < /div >   < div style="background-color: #F4F4F4; border-radius: 50%; height: 12.5px; width: 12.5px; transform: translateX(9px) translateY(-18px);" >  < /div >  < /div >  < div style="margin-left: 8px;" >   < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 50%; flex-grow: 0; height: 20px; width: 20px;" >  < /div >   < div style=" width: 0; height: 0; border-top: 2px solid transparent; border-left: 6px solid #f4f4f4; border-bottom: 2px solid transparent; transform: translateX(16px) translateY(-4px) rotate(30deg)" >  < /div >  < /div >  < div style="margin-left: auto;" >   < div style=" width: 0px; border-top: 8px solid #F4F4F4; border-right: 8px solid transparent; transform: translateY(16px);" >  < /div >   < div style=" background-color: #F4F4F4; flex-grow: 0; height: 12px; width: 16px; transform: translateY(-4px);" >  < /div >   < div style=" width: 0; height: 0; border-top: 8px solid #F4F4F4; border-left: 8px solid transparent; transform: translateY(-4px) translateX(8px);" >  < /div >  < /div >  < /div >   < div style="display: flex; flex-direction: column; flex-grow: 1; justify-content: center; margin-bottom: 24px;" >   < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 4px; flex-grow: 0; height: 14px; margin-bottom: 6px; width: 224px;" >  < /div >   < div style=" background-color: #F4F4F4; border-radius: 4px; flex-grow: 0; height: 14px; width: 144px;" >  < /div >  < /div >  < /a >  < p style=" color:#c9c8cd; font-family:Arial,sans-serif; font-size:14px; line-height:17px; margin-bottom:0; margin-top:8px; overflow:hidden; padding:8px 0 7px; text-align:center; text-overflow:ellipsis; white-space:nowrap;" >  < a href="https://www.instagram.com/reel/CmfLA_OhsN5/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading" style=" color:#c9c8cd; font-family:Arial,sans-serif; font-size:14px; font-style:normal; font-weight:normal; line-height:17px; text-decoration:none;" target="_blank" > A post shared by The Prince and Princess of Wales (@princeandprincessofwales) < /a >  < /p >  < /div >  < /blockquote > 
 < script async src="//www.instagram.com/embed.js" >  < /script > 

Concertul de Crăciun de anul acesta îi va fi dedicat Reginei


Kate Middleton, omagiu emoționant adus Reginei Elisabeta a II-a de Crăciun. An de an, domeniul Sandringham din Norfolk se anima încă de la finele lunii noiembrie, când suverana sosea acolo, de obicei cu trenul, pentru a supraveghea pregătirile de Crăciun. Anul acesta, din păcate, va fi primul în care familia nu o va avea alături și englezii nu îi vor mai auzi vocea în tradiționalul speech de Crăciun… Kate Middleton se va ocupa însă de concertul de Crăciun de la Abația Westminster, care se va ține în onoarea Reginei.


„Majestatea Sa lasă în urmă o moştenire incredibilă, care ne inspiră profund. Concertul de Crăciun îi este dedicat ei şi tuturor persoanelor care din păcate nu mai sunt printre noi', a spus Prințesa de Wales în mesaj.


„Crăciunul va fi diferit anul acesta, dar putem să ne amintim de tradiţiile noastre. Acordaţi-vă timp şi sărbătoriţi împreună cu familia şi prietenii toate lucrurile minunate care fac Crăciunul atât de special', a încheiat Kate.

Emisiunea „Royal Carols: Together At Christmas', difuzată pe data de 24 decembrie de postul britanic ITV și va fi prezentată de actriţa Catherine Zeta Jones. În cadrul emisiunii vor putea fi auzite mesajul Prințesei de Wales, Kate Middleton, dar şi omagiul adus bunicii sale de către Prințul William.

Foto: Hepta, Profimedia