Kate Middleton a împlinit 35 de ani. Cum şi-a sărbătorit ziua de naştere

.

Ducesa de Cambridge a împlinit pe 9 ianuarie 35 de ani şi a ales să-şi sărbătorească ziua într-un mod extrem de simplu.

 


Înconjurată de familie şi de cei apropiaţi, Kate a avut parte de o aniversare discretă la locuinţa sa din Anmer Hall.

 

Mamă a doi copii, Ducesa şi-a dorit un singur lucru de ziua ei de naştere: să nu aibă trecute în agendă diverse obligaţii oficiale şi să îşi petreacă ziua alături de George, Charlotte şi de Prinţul William. Se pare ca printre invitaţii săi s-a aflat buna ei prietenă, Sophie Carter, cea care îi este şi naşă micuţei Charlotte.

 

La 35 de ani, Ducesa de Cambridge a reuşit să devină una dintre cele mai admirate reprezentante ale monarhiilor europene, iar marea sa victorie rămâne faptul că a reuşit să-i intre în graţii Reginei Elisabeta a II-a.


 

Dupa ce Diana a fost o adevarată dezamăgire pentru Regină, iată că Ducesa de Cambridge a obţinut simpatia reginei şi a întregului popor, deşi este o fată fără sânge albastru.

 

Apariţiile sale în ţinute impecabile, dorinţa de a păstra discreţia asupra vieţii de familie, studiile de artă pe care le are, farmecul personal şi naturaleţea sunt doar câteva dintre lucrurile care i-au asigurat lui Kate popularitatea.

 

Foto: Hepta