Judecătorul Gabriel Apostol, fost concurent Masterchef, s-a sinucis la 45 de ani: "Din cauza meseriei de magistrat înnebunești"

.

Judecătorul Gabriel Apostol, care a fost concurent Masterchef acum opt ani, s-a sinucis la doar 45 de ani. În ciuda faptului că medicii l-au găsit conștient, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața pentru că judecătorul Gabriel Apostol și-a injectat benzină în vene. Când a participat la Masterchef, judecătorul Gabriel Apostol, afirma că „din cauza meseriei de magistrat înnebunești”.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


Viața judecătorului Gabriel Apostol, care s-a sinucis ieri, era una controversată și totul a început din copilărie, când a rămas fără părinți, în creșterea bunicii paterne, care îl lega de pat pentru că era „copil problema', cum spunea chiar judecătorul. Gabriel Apostol s-a bătut cu polițiștii într-o benzinărie pe autostradă, apoi și-a bătut soția și copiii, după care a mers la Master Chef unde și-a mai șters din imaginea negativă.  

Judecătorul Gabriel Apostol s-a sinucis. Detalii neștiute din viața lui controversată


Viața judecătorului Gabriel Apostol a fost plină de scandaluri, cel puțin în ultimii ani. Magistratul era considerat om cu probleme de către soția sa, care a și depus plângere la poliție pe numele lui. Ulterior au făcut pace, de dragul celor două fete pe care le aveau împreună, după ce judecătorul a acceptat să meargă la psihiatru.

După ce a început să ia tratamentul psihiatric, Gabriel Apostol s-a întors în căminul conjugal, astfel că magistrații au renunțat la măsurile de supraveghere impuse cu două luni înainte de plângerea soției.


„Am două fete care sunt lumina ochilor mei, Adina Andreea, de 7 ani, și Alexandra Amalia, de 10 luni. Noi am urmărit edițiile Masterchef de la A la Z. Fetița mea îmi zicea mereu: tati, de ce nu te duci? Soția îmi spunea că n-am nicio șansă.

Mă credeau nebun. Nu fata mea, soția mea mă crede dus cu capul. N-aș vrea să spun aici povești triste, cert este că la momentul ăsta suntem despărțiți în fapt. Este un subiect nu tocmai vesel al existenței mele și sper să-l repar cu venirea mea la Masterchef’, a declarat Gabriel Apostol, la Masterchef, în 2014.


Citește și: Ce dietă ține Dana Săvuică și cum a slăbit 5 kilograme pe săptămână:Trebuie să rămânem în niște limite

Citește și: Sarah Dumitrescu, cu ochii în lacrimi după ce Anamaria Prodan și Reghe au divorțat:„Când o văd pe mama plângând, mă rupe. El a plecat, iar noi…

Judecătorul Gabriel Apostol era legat de pat, de bunica lui

Din peisajul copilăriei lui Gabriel Apostol au lipsit părinții, acesta fiind crescut doar de bunica din partea tatălui.

„Sunt Gabriel Apostol, am 37 de ani, sunt din Pitești, sunt judecător. Am fost copil problemă, m-a crescut bunica paternă. Ca să-și facă treburile prin curte, bunica mă lega de pat. Dacă o prindea acum Asistența Socială o băga la pârnaie.


Dacă nu mă lega, însemna să nu mă găsească în următoarele 10 minute. Mie îmi trebuia acțiune. La cutremurul din 86, am sărit de la etajul doi. Și au mai sărit doi după mine. Încă sunt un copil problemă’, spunea magistratul, la Masterchef.

Judecătorul Gabriel Apostol susținea că meseria de magistrat îți ia mințile

Tot la Masterchef, Gabriel Apostol a mărturisit că nu îi era ușor să fie judecător, să fie amenințat și mereu stresat. În 2014, Consiliul Superior al Magistraturii l-a suspendat din funcţia de judecător până în februarie 2016 pe motiv că suferea de o boală psihică.


„Dacă n-ar fi veselia asta, am lua-o pe brăila (n.r. a lua-o razna, a înnebuni). Și nu doar eu, toți colegii mei. Munca de judecător este o muncă foarte grea, uite, mi-a albit părul la treizeci și ceva de ani. Eu sunt și președinte de secție.

Munca de judecător mai e și muncă de uzură, de asta judecătorii ies la pensie după 25 de ani de activitate neîntreruptă. După 25 de ani de muncă s-ar putea să nu mai fii întreg la minte’, spunea judecătorul Gabriel Apostol, la Masterchef.


Judecătorul Gabriel Apostol a participat la Masterchef să arate că e om bun

Gabriel Apostol spunea că a hotărât să participe la Masterchef pentru a demonstra că există și părți bune la el.

„Până acum, televiziunile au vrut să arate cât de nenorocit este judecătorul Apostol. Au ținut să arate că judecătorul s-a bătut cu doi polițiști în benzinărie, ceea ce nu este adevărat, am fost bătut, nu am bătut. Au ținut să arate că a avut o problemă în familie.

Numai din astea au arătat, acum vreau să vadă că Gabriel Apostol este în stare să facă și ceva bun. Adică să gătească pentru familia lui, așa cum a gătit toată viața, de altfel. Și gătesc de toate, în special paste. Am un principiu în viață: nimeni și nimic nu mă poate opri.’, a spus Gabriel Apostol, la Masterchef, despre incidentul cu polițiștii, dar și despre scandalul cu familia.


Ce spune o prietenă apropiată despre gestul judecătorului Gabriel Apostol de a se sinucide

‘Pe Gabi Apostol l-am cunoscut în urmă cu câțiva ani când m-a contactat în urma unei poezii pe care o postasem pe FB și își găsise în el ecou. Desigur, ca judecător il știam mai demult, dar atunci am avut cu el pentru prima dată o întâlnire tet-a-tet. Auzisem deja de isprăvile lui de care vuia toată presa și anume de altercația dintr-o benzinărie cu niște polițiști, lucru care m-a mirat peste marginea mirării întrucât îl știam un om cuminte și la locul lui. 


Ne-am întâlnit la vechea Ceainărie din Pitești, moment in care am realizat că este foarte agitat. Sau, mai degrabă, surescitat. 

Mi-a povestit, cu această ocazie, că problemele lui se trag în mod special din copilărie întrucât a avut un tată extrem de autoritar care, printre altele, nu l-a lăsat să urmeze cariera pe care și-o dorea. Printre altele mi-a spus că ar fi vrut să urmeze o carieră de șahist, în adolescență obținând chiar o remiză la un simultan susținut de Elisabeta Polihoniadre. Și că justiția este a doua nenorocire care s-a abătut asupra lui. 

Știam, pe de altă parte, că avea mari probleme cu unul dintre copii, fiind pus in situația de a se deplasa aproape zilnic la București pentru probleme medicale, context in care a avut loc și scandalul de care am pomenit mai sus. 

M-am mai întâlnit în câteva rânduri cu el, apoi l-am văzut făcându-și apariția într-un concurs de Master Chef. 

Pus în situația de a fi exclus din magistratură, colegii au adunat semnături în sprijinul lui arătând că în realitate este un judecător și un coleg cât se poate de capabil, dar pe care problemele au început să-l strivească sub greutatea lor. 

Din fericire, cei responsabili au înțeles acest lucru, motiv pentru care s-a ales doar cu o suspendare de câteva luni. 

Încet-încet a revenit în magistratură și lucrurile păreau că și-au reintrat pe făgașul normal. 

De o bună perioadă de timp nu am mai știut nimic de el pentru ca astăzi să citesc că a murit în ambulanța cu care era dus de urgență la București în urma înrăutățirii stării generale de sănătate. Aflu cu ocazia asta că, în urmă cu puțin timp, a avut o încercare de suicid care finalmente și-a produs efectul. Si m-a apucat o covârșitoare tristețe la gândul că acel ceva care i s-a întâmplat odată, demult, a fost ca un glonț tras în copilăria lui care i-a pătruns în inimă după ani și ani. 

Uneori nu avem habar ce se întâmplă cu oamenii de lângă noi și se vădește la un moment dat că cei care păreau puternici sunt, de fapt, mult mai fragili decât ne-am fi putut imagina. Și mă-ngrozesc la gândul că poate lucrurile ar fi stat altfel dacă am fi avut ochi să vedem și am fi știut să îi fim mai aproape. Pentru că o sinucidere nu este niciodată înfrângerea unui singur om, ci o înfrângere a aproapelui. 

Dumnezeu să te ierte, Gabi! Pe tine și pe noi’, scrie avocatul Florentin Sorescu pe Facebook.