Jennifer Lawrence este regina cazăturilor, actriţa fiind implicată într-un nou accident. De data aceasta, actriţa s-a dezechilbrat şi a căzut la Madrid, oraş bifat în cadrul turneului de promovare a celui mai nou film al său, „The Hunger Games'.
Jennifer a ales pentru Madrid o rochie neagră, lungă şi cu trenă, însă încălţămintea cu tocuri înalte i-a jucat din nou feste, iar ea s-a dezechilibrat şi a căzut.
Nu este prima dată când Jennifer cade pe covorul roşu, ea împiedicându-se şi căzând chiar la gala Oscar din 2013, în timp ce urca spre scenă pentru a-şi primi trofeul pentru cea mai bună actriţă. Avea să repete experienţa şi în 2014, dovadă că tocurile înalte sunt o adevărată provocare pentru ea.
Foto: Hepta