Jamie Dornan, între soție și iubita din „50 Shades Darker”, la premiera filmului de la Londra

.

Actorii din „50 Shades Darker' au ajuns la Londra joi seară, în cadrul turului de promovare a celei de-a doua părți a filmului „50 Shades of Grey'.

De aceasta dată, Jamie Dornan nu a fost acompaniat doar de colega sa de platou, Dakota Johnson, ci și de soția sa, Amelia Warner.


La premiera de la Londra, de pe Leicester Squere, Amelia a strălucit lângă soțul ei, care i-a transmis încontinuu numai priviri drăgăstoase. Cei doi s-au ținut de mână încă de când au pășit pe covorul roșu, s-au privit și au glumit în timp ce se lăsau fotografiați.

Jamie a avut și de această dată o apariție clasică, impecabilă. A purtat un costum gri, cămașă albă și cravată neagră, în timp ce soția lui a ales o bluză albă, cu o croială ciudată, care îi lăsa umerii goi, pantaloni negri, largi, cu talie înaltă, sandale negre și o geantă plic neagră.  Amelia și-a prins părul într-un coc lejer și a optat pentru un machiaj simplu și ruj roșu.


Nici Dakota nu a fost pe departe. Aceasta a ales o rochie lungă, nude, cu imprimeuri negre, și-a prins părul în coc și a optat pentru un machiaj natural.

Cele două femei ale lui Jamie din viața reală, Amelia, și de platou, Dakota, au strălucit la brațul actorului. Vezi imaginile!

Alexandra Popescu

Foto: Northfoto

Citește și:

Ce nu ştiai despre actorii din „50 Shades Darker’

Dakota Johnson a atras toate privirile la premiera europeană „50 Shades Darker’ de la Berlin