Îți aduci aminte de Costel, din serialul "La bloc"? Actorul Dragoș Moștenescu s-a mutat în Londra de 3 ani și a reușit să devină un nume cunoscut și-n străinătate!

.

Dezamăgit că în România reușea tot mai greu să facă față unui trai decent, Dragoș Moștenescu și-a luat soția, cei trei copii și cățelul și a plecat în lume. La Londra, mai exact. Au trecut trei ani de când actorul din serialul „La bloc” trăiește departe de țară și nici că poate fi mai mulțumit de viața lui actuală. Deși pandemia COVID-19 i-a afectat și lui programul, Dragoș merge înainte cu optimism.


Recent, Dragoș Moștenescu a lansat un serial online despre familie, dat fiind faptul că spectacolele i-au fost anulate în această perioadă.

„Este o mini serie numită THE MOs (Moşteneştii)’ despre o familie mare – a mea – ce trăieşte cu toţi membrii ei în casă 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Tema nu e neapărat legată de situaţia dramatică de acum, dar speculează conjuncturile.', a declarat actorul pentru Click!.

Nu i-a fost ușor să răzbească în Marea Britanie, dar încet, încet, actorul de 53 de ani a reușit să-și facă un nume cunoscut și apreciat acolo.


„Am avut spectacole cu show-ul meu All Aboard!’ – o comedie muzicală tip one-man-show, cu pian live pe scenă, spectacol care a fost foarte bine primit de criticii din UK şi programat anul trecut pentru 23 de reprezentaţii la Edinburgh Festival, cel mai mare festival de arte din Europa. Însă, acum toată industria de divertisment este adormită, ca să mă exprim frumos. Doar online-ul mai funcţionează în această perioadă.', a mai declarat Dragoș, referindu-se la perioada actuală, în care pandemia COVID-19 a blocat totul în lume.

Deși acum este dificil peste tot, actorul nu se ghidează după ideea „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în țara mea' și nu are de gând să se întoarcă prea curând în România.

„Momentan lucrurile merg foarte bine aici – exceptând această perioadă dificilă pentru toţi – nu  am motive de reconsiderare a deciziei.', a mai spus Dragoș pentru click.ro.

Și copiilor le place foarte mult în Londra și s-au adaptat vieții de acolo.


„Luca are 12 ani şi e în clasa 7-a (a cincea după sistemul românesc), iar fetele, gemenele Elena şi Ana, sunt a şasea (a patra după sistemul românesc) şi pot spune că s-au integrat rapid şi foarte bine.', spune actorul.