Îți aduci aminte de Bianca Neagu din „Numai Iubirea”? Cum arată și cu ce se ocupă acum. „Mi-e foarte dor de actorie”

.

Au trecut aproape 16 ani de când a apărut pentru prima oară pe micile ecrane, în serialul „Numai Iubirea', personajul ei fiind unul dintre cele mai îndrăgite de public. Anul acesta, Bianca Neagu împlinește 24 de ani, s-a retras din lumina reflectoarelor și este extrem de sexy. Astăzi, tânăra a fost invitată în cadrul emisiunii Vorbește Lumea, unde a făcut dezvăluiri interesante din viața ei.


Bianca Neagu a renunțat la actorie și a făcut un master pe logopedie, lucru care o face extrem de fericită.

În ultimii 16 ani, m-am descoperit. Mi-am descoperit limitele, am avut timp să ma dezvolt profesional și personal. Am avut timp în ultimii 16 ani să mă ocup de mine. Acum sunt logoped, lucrez cu copiii. Îi ajut să învețe să vorbească correct, pentru că este foarte important și, din păcate, sunt foarte mulți copii care au probleme. În perioada 4-6 ani, se dezvoltă cel mai bine limbajul și trebuie, noi, logopezii, să facem ajustările necesare. Mi-e foarte dor de actorie. M-am concentrat mai mult pe cea de-a doua mea pasiune, logopedia, și am luat o pauză destul de lungă. Mi-ar plăcea să revin pe micile ecrane. Nu am renunțat, îmi doresc’, a declarat Bianca Neagu la Vorbește lumea.


Trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un pictor

„Am început să creez gentuțe, borsete. Sunt făcute manual. Este o altă pasiune a mea. Am început să creez lucruri pe care să le port eu’, a mai adăugat Bianca.

Și pe plan personal, lucrurile merg bine în viața Biancăi Neagu. Tânăra trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de un pictor. Cei doi sunt împreună de 5 ani. „Sunt implicată într-o relație, de 5 ani. Ne înțelegem foarte bine. Ne iubim. Sunt gânduri serioase, ne este foarte bine’, a spus Bianca la Pro TV.