Ioana, fiica lui Ion Dichiseanu, are atacuri de panică la un an de la moartea actorului. Vestea conform căreia Ion Dichiseanu s-a stins din viață în primăvara anului 2021 a venit precum un fulger pentru fanii și apropiații artistului. Cu toate acestea, cele mai afectate persoane au fost Ioana, fiica actorului și Simona Florescu, fosta lui soție. Cele două îl visează constant pe Ion și astfel, comunică cu el. Fiica artistului încă nu a trecut peste moartea tatălui ei și are atacuri constante de panică.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Ion Dichiseanu s-a stins din viață pe 20 mai 2021. La acea vreme, atât fiica artistului, cât și fosta lui soție au fost extrem de afectate. Acum, la un an de la tragicul eveniment, Simona Florescu vorbește despre modul în care ea și Ioana au gestionat pierderea celei mai importante persoane din viața lor. Fiica actorului suferă și în ziua de astăzi de atacuri de panică!
Simona Florescu a povestit recent despre modul în care ea și fiica sa au gestionat pierderea marelui actor. Se pare că până și astăzi, Ioana se confruntă cu atacuri de panică.
Citește și: Fiica lui Ion Dichiseanu, prima zi de naștere fără regretatul actor:„Ne petreceam zilele împreună'
Ioana, fiica lui Ion Dichiseanu, are atacuri de panică la un an de la moartea actorului
Ioana Dichiseanu pare să nu își fi revenit nici în ziua de astăzi după moartea tatălui ei. Mama acesteia susține că are constant atacuri de panică și că îi simte lipsa bărbatului care a inspirat-o de-a lungul vieții.
„Ioana are atacuri de panică! Se obisnuiește foarte greu, s-a îmbolnăvit și papagalul nostru are nouă ani. Cățelușa a murit și ea, s-a dus foarte repede după Dichi. Și eu am momente când mă uit la poze și plâng. Ioana trebuie totuși să-și revină, să depășească momentul ăsta! Îi e dor de el, că nu-i mai aude glasul. Amândouă îl visăm. Ioana și Adi lucrează la o carte pentru Dichi și la un album cu melodii interpretate de el', a spus Simona Florescu în platoul „Vorbește lumea'.
Simona Florescu: „Îl visez cum era cân ne-am cunoscut'
Simona Florescu a fost foarte afectată de pierderea lui Ion, chiar dacă cei doi erau despărțiți în primăvara anului trecut. Aceasta susține că îl visează constant și primește tot felul de semne de la el.
„El îl visez cum era când ne-am cunoscut. Cere tot felul de lucruri. L-a visat Ioana înainte de Crăciun și i-a spus ce cadou să-mi ia. Anastasia a înteles că la luat Doamne Doamne pe Dichi la el, ieri mi-a zis că l-a văzut pe Dichi. Ea îl moștenește pe Dichi, va fi o actriță foarte bună!', a adăugat ea.
Cum și-au petrecut sărbătorile de iarnă
Au fost primele sărbători în care Ioana și mama sa au petrecut fără marele actor. Se pare că Simona a gătit cârnați înainte de Crăciun deoarece erau preferații fostului ei soț.
„Am petrecut în familie acasă la Ioana și la Adi, au fost și socrii Ioanei, părinții lui Adi. Am stat la masă, am mâncat, am făcut cârnați în amintirea lui Dichi. Dichi își dorea în fiecare an cârnați. De Revelion eu am muncit, am cântat la Vălenii de munte', a mai spus ea.
Simona Florescu și-a pierdut tatăl în 2021
Simona Florescu a avut un an foarte dificil. Aceasta nu doar că și-a pierdut fostul soț, pe Ion Dichiseanu, ci și-a pierdut și tatăl la începutul lunii noiembrie. Ea a povestit întreaga experiență nefericită și a amintit inclusiv de părinții marelui actor.
„Eu l-am pierdut și pe tata pe 3 noiembrie. Tata a vut piciorul tăiat în ultimii ani de viață. Niciodată nu sunetm pregătiți pentru despărtirea de persoanele dragi. Tata s-a dus la 83 de ani. Unii spun că a trăit destul, pentru mine n-au trăit destul. Și Dichi la fel, avea 87 de ani. Mama lui Dichi a murit la 42 de ani, a avut cancer. Tatăl lui a murit la doi ani după mama lui. Avea 17 ani când și-a pierdut păriniții. Dar sunt ai noștri și am vrea să-i mai auzim', a mai spus ea.
Sursă foto: Facebook