Ioana Blaj şi Ducu Ion, unul dintre cuplurile discrete din showbiz-ul românesc, sunt de ieri părinţi pentru a doua oară.
Actriţa a adus pe lume cel de-al doilea copil, iar fericitul tătic este cel care a făcut anunţul, mulţumindu-i iubitei lui pentru acest dar: Acum cateva ore au mai venit 4250g de iubire!!! Multumesc Ioana! 🐣😘 #wanderwoman.
Ducu Ion a postat o fotografie cu Ioana în care această zâmbeşte fericită şi ţine în mână o figurină Wonderwoman.
Cei doi s-au cunoscut la un film produs de Ducu şi mai au împreună un băieţel pe nume Filip, iar acum familia s-a mărit.
Ducu şi Ioana nu sunt căsătoriţi, iar în loc de verighete poartă brăţări identice. „Am zis că sunt verighetele noastre, așa mai atipice, ca și relația noastră. Noi nu ne dorim relația aia clasică: am făcut copil, trebuie să ne căsătorim și să ne luăm casă pe pământ.’, spunea Ioana într-un interviu pentru VIVA!, adăugând: „Știi ce vreau eu? Nu-mi doresc acte, nuntă, ci doar o petrecere foarte mișto… Eu cred în iubire, nu în oficializarea ei…’
Iar Ducu Ion, care înainte de această relaţie a fost căsătorit cu Diana Dumitrescu o completa pe Ioana: „Nu credem că o hârtie poate face acum o diferență în ceea ce suntem și cum suntem acum.’