Vedete cu frumusete atipica: Adele, Christina Hendricks, Nicki Minaj, Rooney Mara

In 1984, o blonda atletica si provo­catoare, imbracata disco-punk, dansa lasciv in timp ce o gondola o purta pe canalele inguste ale Venetiei. Optsprezece ani mai tarziu, o alta blonda cu forme apetisante, imbracata in scolarita sexy, cu mijlocul descope­rit si decolteu generos, dansa de mama focului pe holul liceului. Derulam inca doisprezece ani, pana in 2010. Acum, o tanara de 22 de ani, cu silueta XXL, sta cuminte pe scaun, intr-o camera goala, si canta. E imbracata decent si are parul prins cu o bentita. Desi pare neasteptat, are multe in comun cu ce­lelalte doua. Primul personaj al povestii e cea care avea sa devina idealul de frumusete si stil al anilor 80, regina muzicii pop, Madonna, in videoclipul „Like a Virgin’. Cel de-al doilea perso­naj a fost idolul generatiei de adoles­centi de la finalul mileniului trecut, Britney Spears, printesa pop care inflacara nu doar topurile muzicale, ci si pe cele ale celor mai dorite femei, dupa ce s-a lansat cu „Baby, One More Time’. Iar cea din urma e Adele, iubita pentru vocea de exceptie si controver­sata pentru ca nu o deranjeaza greuta­tea ei, mult peste media acceptata in societatea moderna.

Mai mare e mai bine

La fel ca Britney sau Madonna, la apo­geul carierei lor, Adele se afla in acest moment in topul celor mai frumoase femei de pe planeta, inaintea unor nume precum Jennifer Lopez, Lana Del Rey sau Megan Fox, si apare pe copertele revistelor de moda. Intr-o so­cietate ghidata de ideea de perfectiune, in care silueta ideala nu poate depasi marimea S, includerea lui Adele in ast­fel de clasamente vine ca o surpriza.

In timp ce publicul o iubeste, o considera atragatoare si o admira, mai marii in­dustriei de moda raman in continuare cantonati in vechile tipare impuse de Twiggy, celebrul top model al anilor 60, care a promovat silueta nefiresc de slaba si complet lipsita de forme. „Per­sonalitatea momentului e Adele. E un pic cam grasa, dar are un chip frumos si o voce divina’, spunea recent Karl Lagerfeld, crezand ca ii face un com­pliment. Publicul a sarit ca ars si i-a luat apararea cantaretei, acuzandu-l pe directorul creativ al casei Chanel ca viziunea sa asupra femeii se limiteaza la industria in care lucreaza. Ca raspuns, Adele a tinut sa le reamin­teasca tuturor ca e multumita de felul in care arata: „Nu mi-am dorit niciodata sa arat ca modelele de pe copertele revistelor. Eu reprezint majori­tatea femeilor si sunt mandra de asta. Greutatea nu imi influ­enteaza in niciun fel cariera. Inca de cand am inceput sa cant, toata lumea din industria muzicala stia ca, daca cineva indrazneste sa imi sugereze sa slabesc, nu voi mai lucra cu respectivul’.

Adele nu este singura exceptie. Me­lissa McCarthy, nominalizata la Os­car pentru prestatia din „Brides-maids’, apare si ea in listele celor mai dorite femei.

Daca in cazul interpretei „Rolling in the Deep’, felul in care arata nu a avut nicio legatura cu evolutia carierei, pe Melissa a ajutat-o silue­ta supraponderala. Datorita ei a putut obtine rolul din „Mike and Molly’, un serial care urmareste povestea de dragoste a doi americani ce se lupta in permanenta cu kilogramele in plus si care i-a adus un premiu Emmy.

Visul siluetei clepsidra

In mediul stiintific s-a pus demult pro­blema atractivitatii. Cercetatorii au incercat sa afle din ce motiv ne simtim atrasi de cineva si ce ne trezeste dorinta. Pentru ca scopul principal al omului este sa procreeze, concluzia comunitatii stiintifice este ca, fara a fi influ­entati cultural, suntem atrasi de parte­neri potriviti pentru a procrea. In cazul femeilor, soldurile late sunt dovada fer­tilitatii. Vigoarea si aspectul fizic sanatos vor atrage atentia sexului opus, pentru ca ele se traduc prin puterea de a procrea si, in ultima instanta, de a perpetua specia umana. Si aici apare paradoxul. Pentru ca acum, idealul de frumusete este silueta cat mai slaba, lip­sita de vigoare si bolnavicioasa. Nu acelasi lucru se intampla in anii 50, cand formele feminine erau consi­derate frumusetea absoluta, si toate femeile isi doreau un corp-clepsidra, precum cel afisat de Marilyn Monroe.

Dar moda revine, iar cel mai bun exemplu este Christina Hendricks, plasata de revista People pe locul 6 in topul celor mai frumoase femei ale anului 2012. Vedeta serialului „Mad Men’ este o frumusete atipica pentru zilele noastre. In 2010, cand era in centrul atentiei la premiile Emmy, ac­trita marturisea ca niciun designer nu i-a propus o tinuta. „Designerii au nu­mai rochii marimea 30 sau 32. Inca ma lupt sa gasesc o afurisita de rochie. In medie, femeia americana poarta marimea 42, iar Christina Hendricks poarta 44. Pe vremea cand lucra ca model in Italia, cantarea cu sapte kilo­grame in plus si se simtea minunat in pielea ei. „Ma dezbracam in fata oglin­zii si imi spuneam fericita ca asa arat ca o femeie adevarata. Simteam ca sunt frumoasa, de aceea nu am incer­cat niciodata sa slabesc’.

Acelasi tip de frumusete a scos-o in evidenta pe Kat Denning, protagonista serialului „Two Broke Girls’, votata de cititorii Askmen.com drept una dintre cele mai sexy femei din showbiz. Si in cazul excentricei Nicki Minaj, formele pronuntate au fost de ajutor. Desi se zvoneste ca nu e vorba doar de frumu­sete naturala si ca artista a apelat la operatii estetice, este considerata in acest moment un model de frumusete pentru multe tinere, in special din co­munitatea afro-americana. Nu se stie sigur daca la aspectul sau a contribuit un chirurg estetician. Cert e ca, daca a facut-o, rezultatul a fost accentuarea rotunjimilor corpului si nu estomparea lor, asa cum s-ar fi intamplat daca Minaj s-ar fi lansat cu zece ani in urma.

Suflet de baiat

In anii 20, imediat dupa primul razboi mondial, femeia a inteles ca barbatul nu va fi mereu langa ea. Daca isi dorea un sot, in conditiile in care razboiul a decimat populatia masculina si din ce in ce mai putini barbati erau disponi­bili pentru casatorie, atunci trebuia sa mearga sa il caute. Nu avea de ce sa fie feminina. Trebuia sa fie puternica, energica si, de preferat, petrecareata, pentru ca in cluburi iti puteai gasi re­pede un partener. In aceste conditii, Coco Chanel a introdus in cultura mainstream un nou model de frumusete: imaginea baietelului. Femeile isi do­reau atat de mult sa intre in acest tipar, incat isi infasurau sanii cu fasii de panza, pentru a parea cat mai mici. In trend era parul scurt, in special tunsoa­rea bob. La rochii, linia taliei a fost coborata, pentru ca trupul sa fie cat mai drept, iar mijlocul sa nu iasa in evidenta.

Asa cum moda mileniului trei este un amestec de influente din decadele precedente, si in privinta fru­musetii, standardele epocilor trecute revin. Doua dintre cele mai comentate, urmarite si admirate vedete ale ultimi­lor ani, Kristen Stewart si Rooney Mara, s-au pozitionat in panoplia sta­rurilor mizand pe imaginea baieteasca. „In adolescenta, mi-a luat mult timp pana mi-am dat seama ca sunt fata. La acea vreme, nici nu prea imi venea sa cred, pentru ca am aratat multa vreme ca un baiat. Abia acum ma simt feme­ie’, spune Kristen Stewart. Rooney Mara, in schimb, si-a cultivat imaginea androgina dupa ce s-a remarcat cu rolul rebelei punk din „The Girl With A Dragon Tattoo’.

Fiecare perioada are farmecul ei, moda si idealul ei de frumusete. In Grecia antica, frumusetea insemna simetrie. In Egiptul antic era echivalenta cu parul bogat si machiajul puternic. In perioada renascentista erau glorificate femeile corpolente, in anii 20 cele cu trasaturi baietesti, in anii 50 cele femi­nine, in anii 60 siluetele foarte slabe. Acum e vremea libertatii de expresie si a individualitatii. E mai bine sa fii unic, decat sa intri intr-un tipar. Frumusetea inseamna diversitate, iar asta a pavat drumul catre succes pentru femeile care nu se apropiau, pana acum, de etalonul frumusetii.

De Raluca Tamas

Foto: Hepta, Northfoto