RONA HARTNER: “Am altă chemare decât căsătoria”

Prima tentativă de a-i lua interviu Ro­nei a eşuat. Sumayla, fiica ei, mi-a luat reporto­fonul şi a rupt-o la fugă. A doua oară, profitând de faptul că fetiţa tocmai descoperise magia unei tablete, m-am îndreptat plină de speranţă spre Rona, care, de data aceasta, ţinea o carte în mână. „O secundă, să-mi termin rugăciunile, nu am apucat să le fac azi-dimi­neaţă', mi-a explicat. Într-un final, rugăciunile au funcţionat şi pentru mine, aşa că am reuşit să port cu Rona una dintre cele mai spumoase conversaţii de care am avut parte până acum. Oricât aş încerca să descriu farmecul şi „nebunia' fascinantă a acestei actriţe, mă tem că arsenalul de cuvinte nu este suficient.

Cum petreci de ziua ta, Rona?

Ca să-ţi spun precis, încep distracţia de azi. Petrecerea începe la 12 noaptea, pentru că atunci mă vor serba la Şarpele Roz prietenii mei din Spania, care au ve­nit special să-mi cânte flamenco. La 2 noaptea am să merg în Bamboo, unde mă văd cu Anda Adam şi cu prietenii de la „Te cunosc de undeva', iar mâine am să dorm. Primul lucru pe care îl voi face de ziua mea va fi să mă odihnesc, în tim­pul zilei se pare că voi avea parte de nişte surprize, nu ştiu exact ce o să fie. Din motive tehnice a trebuit să-mi amân pe­trecerea propriu-zisă pentru data de 10, aşa că mâine se va improviza. Toţi mi-au pus la cale câte ceva.

Cum îţi sună „40 de ani', când te mai desparte doar o zi de această vârstă?

Să ştii că în Franţa femeia la 40 de ani e în plinătatea maturităţii şi a feminităţii. La 40 de ani nu îţi mai pierzi timpul cu nimicuri, nu te mai pierzi în detalii când ai de făcut o alegere. La ora actuală simt de departe un proiect care nu mă duce nicăieri, care nu mă încântă şi pot să fac nişte alegeri în consecinţă.

Ce ai lăsat în stand-by în Franţa ca să te poţi muta în România pentru „Te cunosc de undeva'?

Nimic, a picat foarte bine, altfel nu pu­team. Am avut o întârziere cu albumul „Gipsy Therapy. Discul trebuia să iasă în februarie, iar eu să-l promovez deja acum. Dar am avut turnee în Noua Ca­ledonie, în Japonia, aşa că l-am amânat pentru mai. Am avut în această peri­oadă câteva concerte în Franţa pe care le-am onorat. În rest, dacă nu se ni-merea aşa, nu puteam să zic „da emisi­unii. Chiar pe 1 aprilie încep un turneu foarte mare, deci oricum aveam 3 luni liniştite. Bine, am crezut eu că sunt liniş-tite, aici a fost nebunie, în final. (râde)

Deci te întorci gata obosită în Franţa.

Te rog să mă crezi că da. A fost mult mai mult decât m-am aşteptat. Multe înregistrări, repetiţii, interviuri, emisi­uni, radio, şedinţe foto. Ieri am filmat pur şi simplu 12 ore. Astăzi anulez o înregistrare cu Ovidiu Lipan Ţăndărică, efectiv o anulez. Diseară am 5 concerte. Mai vine şi ziua mea.

Te văd, totuşi, atât de energică, încât mă întreb cum reacţionezi la oboseală.

Fac foarte rău la oboseală. Îmi scade tensiunea şi instantaneu mă întind în pat. Dacă obosesc le spun tuturor „Ciao!' şi mă duc să mă culc. Cred că ţicneala e mare. (râde) Da, ritmul e foarte alert în permanenţă, dar am o energie moştenită din familie. Eu am tensiune mică de felul meu, aşa că atunci când obosesc, obosesc. Nu exa­gerez, nu beau multe cafele, ci pur şi simplu mă întind oriunde, pe jos, îmi improvizez un pat şi mă culc 15 mi­nute, o oră, cât pot. Apoi îmi revin şi sunt om din nou.

Revenind în ţară, ce feedback ai avut? Ai simţit că te iubeşte România mai mult decât acum 14 ani?

Mă iubeşte enorm. Aici aveam o imagi­ne foarte pângărită de acel scandal, sufeream. Cei mai frustraţi au fost părinţii mei, ca-re au investit bani, timp, resur­se pentru mine şi fraţii mei într-o peri­oadă difi­cilă, iar în final nu au a-vut niciun fel de sa-tisfacţie de pe urma muncii lor. Ei aveau un copil stigmatizat, cu o imagine falsă. Primul scandal sexual din România al meu a fost. Ai văzut că a fost primul? De atunci parcă a apărut şi o modă cu scandalul.

Ţi-e scris să fii deschizătoare de dru­muri…

Daa! Dar sunt tot timpul pionier, mereu am fost cu 10 ani înaintea trendului. Asta e vocaţia mea, clar. Când am ajuns în Franţa şi am vrut să lansez un album gipsy fusion, în 98, toate casele de dis­curi îmi ziceau „Rona, nu există cate-gorie pentru muzica ta'. Şi le-am zis „creaţi categoria Rona Hartner, atunci'. Peste trei ani a apărut Emir Kusturica şi astfel s-a lansat trendul. Eu cântam în 8 limbi străine pe discul meu, stilul era gipsy amestecat cu limbi străine, cu electro, house, salsa.

Zi-mi un lucru la care eşti în urmă.

Uite, nu ştiu să fac sarmale! (râde) Nu poţi să le ai pe toate. Nu ştiu încă, aten-ţiunee! Anul trecut m–am apucat pentru prima dată în viaţa mea să fac prăjituri în Franţa, aş putea deschide o cofetărie acum. La grădiniţa fiicei mele, părinţii sunt încurajaţi să aducă din când în când prăjitura casei. Fata mea a învăţat la grădiniţă să facă 15 prăjituri. Eu nu ştiam nici la 25 de ani să gătesc, eram artistă, basta! Când am ajuns în Franţa o sunam mereu pe bunica să o întreb cum se face o cafea. Dădeam 3500 de franci pe lună pe telefon ca să întreb cum să gătesc. Nu ştiam să fac nimic, nici măcar ouă prăjite. Mă mutasem în Franţa şi mâncam numai în restaurante, mer­geam numai cu taxiul, nu ştiam să iau metroul. În România avem doar 2 linii de metrou, dar în Franţa, unde ai 16, te pierzi. A trebuit să aflu de pe o zi pe alta că viaţa nu e tocmai ca acasă, la mama, când îţi vine micul dejun în pat.

Simţi că ai pierdut ceva pe drum până la 40 de ani, că a rămas ceva neîncheiat?

Încă mai am proiecte multe în derulare. Proiectele mele fiind foarte curajoase, nu-şi găsesc deocamdată făgaşul, dar din fericire, îl voi găsi chiar eu. Decizia pe care am luat-o la 40 de ani a fost că trebuie să mă ghidez după intuiţiile mele. Încerc să mă duc o perioadă să mă închin în tăcere şi să văd care ar fi direcţiile pe care să le urmez. Ca să vin la „Te cunosc de undeva', m-am gândit bine. Trebuia să vin iarna, iar iernile aici pot fi îngrozitoare. A trebuit să discern… iau un copil după mine, stau pe avioane, am concerte şi în Franţa. Dumnezeu mi-a zis „te ajut, te vei descurca'. Asta s-a întâmplat. Eu asta fac, mă opresc, mă închin şi apoi acţionez.

Te bazezi doar pe partea spirituală în decizii?

Spiritualitate fără creier nu se poate. Nu poţi să stai aşa şi să aştepţi energii, e aberant. Raţionalul mă asigură că se poate din punct de vedere practic.

Cum s-a acomodat Sumeyla în România?

Foarte bine, într-o lună a învăţat româneşte, îşi vede în weekenduri familia, străbunica ei e în viaţă. E de 7 ori stră-bunică, are 7 strănepoţi.

Apuci să petreci timp cu ea?

Aici am un agent, dar în Franţa nu am manager, nimeni nu a putut ţine pasul cu mine. S-au cărat toţi, şi-au dat demi­sia singuri. (râde) Acolo eu mă ocup de tot şi-mi fac ritmul în funcţie de fetiţă. Am la dispoziţie doar 8 ore pe zi pentru muncă. În rest, stau cu copilul, îi fac prăjituri, am grijă să aibă şi ea viaţă de copil. Acolo nu am bone decât pentru concerte, în timpul zilei nu. Dimineaţa la 8 o duc la şcoală, la 4.30 o iau, merge la cinema, în parc, apoi, dacă mai am concerte după ora 21.00, chem o bonă. În rest, nu vreau să simtă că „mami e marea absentă a vieţii mele'. Nu-i pot face asta, aş traumatiza-o. Am făcut un copil, îmi asum.

Profesional, eşti un om norocos. În norocul în dragoste crezi?

În dragoste se poate vorbi despre ceea ce îţi este destinat. Ce ţi-e scris în frunte

ţi-e pus, cum se spune. Dar trebuie să realizezi că şi cel sortit are defec­tele lui.

L-ai întâlnit pe cel destinat?

Eu cred că L-am întâlnit, se numeşte Iisus Hristos. N-am chemare spre căsătorie, ştiu foarte clar.

Cum de eşti atât de sigură?

M-am închinat şi simt că dragos­tea mea cea mai mare e pentru Dumnezeu. Nu am vocaţie de femeie căsătorită şi probabil că încetul cu încetul voi afla exact care este menirea mea.

Dar orice femeie are nevoie de dragostea unui bărbat.

Nu este obligatoriu. Ţi-am zis, când te închini şi crezi în Dumne­zeu, nu ai senzaţia că îţi lipseşte ceva. Eu mă simt împlinită. Dacă Dumnezeu îmi dă această vocaţie, de a mă căsători, de a fi dăruită unei persoane, e în regulă, dar, deocam­dată nu cred că e cazul. Am un copil şi o datorie clară şi asta îmi împlineşte viaţa. Niciodată nu am să zic „plec la mănăstire şi-mi las copilul baltă', nicio­dată nu voi avea astfel de apucături. În schimb, esteevident că am altă chemare decât căsătoria şi nu mă opun ei.

Poţi identifica greşelile pe care le-ai făcut cel mai des în dragoste?

Poate greşeala mea de bază a fost să spun că voi satis-face chemarea societăţii şi a familiei de a mă aşeza la casa mea, de a-mi pune pirostriile, că aşa se face, că nu-i frumos să zici că nu te căsătoreşti. De fapt, nu am chemarea asta. Nu că nu respect bărbaţii, Doamne fereşte! Băr-batul este un cadou de la Dumnezeu, femeia e ceva extraordinar, e bine să faci copii, eu sunt pentru familie. Dar chemarea mea e să fac misiuni, îmi do­resc să mă duc să întreprind misiuni în Africa, asta e dăruirea mea, să cânt pentru misiuni, pentru biserică. Aşa cum sunt eu, colorată. Nu mă voi trans­forma, nu-mi voi pune broboadă pe cap. Voi rămâne pata de culoare.

Pentru mai multe fotografii cu Rona Hartner, intra in galeria foto. Click aici!

Nu le e greu bărbaţilor să accepte că nu ai vocaţie pentru ei?

Foarte multe persoane mi-au spus că simt cu mine un soi de fraternitate, ca şi cum am fi în familie. Eu sunt foarte caldă, sunt într-o uniune cu oamenii din jurul meu. Şi pe bărbaţi îi percep ca pe fraţi în credinţă cu mine. Nu joc jo­curi din astea de scenă, nu vrăjesc, nu îmi place să seduc.

Păcat, la talentul tău de actriţă i-ai seduce pe toţi fără probleme.

Da, dar nu am jucat niciodată teatru în viaţă. N-am profitat de asta, sinceră să fiu, am altă chemare. Am anunţat dis­cret familia să nu se mai închine la bise­rică să mă căsătoresc, că nu-i cazul. Eu îl iubesc foarte mult pe Iisus Hristos, mă simt foarte bine în biserică, dacă vreau să mă liniştesc, mă închin o săptămână.

Şi eu care voiam să te întreb care e cel mai toxic lucru pe care l-ai făcut de dragul unui bărbat…

Am avut atâtea poveşti de dragoste mis­tuitoare că m-am şi săturat. (râde) La bază sunt o persoană foarte pasională. Îmi place să fac lucrurile cu pasiune, iar pasiunea mea cea mai mare acum e să mă închin. Poate pare ciudat. E un lu­cru pasional, dar altfel.

Interviu de OANA POPOIAG

Foto CIPRIAN STRUGARIU

Stilist ANA ANDREI

Machiaj ANDRA MANEA

Coafură OKSANA DANILISIN (Oksana Salon)

Vestimentaţie MANOUSH

Accesorii LESFILLESFLORISSANTES BY LACHATTERIE, MUSETTE

Aranjamentul floral ne-a fost pus la dispoziţie de ATELIER MĂDĂLINA MOCANU.

Tortul ne-a fost oferit de Cofetăriile Armand

Urmărește-ne pe Google News