Cum e o întâlnire cu Mihaela Rădulescu? Imprevizibilă, profundă, fascinantă, energizantă şi niciodată suficient de lungă… Tocmai de aceea, deşi nu mai locuieşte în România, Mihaela a rămas cea mai populară vedetă de la noi.
Nici ea nu îşi explică acest mister, iar singurul motiv pentru care crede că a rămas interesantă pentru public este doar… „inerţia celebrităţii. Descoperă filosofia de viaţă a unei femei de 43 de ani, gata în orice moment să ajute, să iubească, să dăruiască, dar şi să primească şi să se lase alintată…
Deşi a plecat de cinci ani din România, Mihaela Rădulescu continuă să fascineze. Niciun eveniment la care participă nu trece fără să fie întors pe toate părţile, de toată presa. La începutul primăverii, diva a sosit în România cu ajutoare pentru copiii de la Petrila însoţită de o echipă întreagă de la Monaco. A venit ca o vijelie, a lăsat aproape 2 tone de alimente şi rechizite şi a plecat. Nu înainte de a oferi o lecţie de viaţă elevilor de la şcoala la care învaţă fiul ei, Ayan, şi care s-au aflat cu această ocazie pentru prima dată în România.
Ultima ta vizită în România a fost cu două luni în urmă, la Petrila, unde ai venit cu mai mulţi adolescenţi de la Monaco pentru a aduce ajutoare copiilor de acolo. Urmează să-i implici pe copiii de la şcoala lui Ayan şi în alte acţiuni de acest gen?
Am reuşit să conving conducerea şcolii să orienteze acţiunile caritabile spre România, cel puţin pentru o perioadă de 3 ani. A fost prima excursie umanitară a unor elevi de la şcoala unde învaţă copilul meu şi m-am ocupat de toate detaliile de organizare, cu aceeaşi plăcere şi energie cu care mă arunc în orice acţiuni pentru copiii care au nevoie de ajutor, orice tip de ajutor. Ne-am asociat cu cei de la „Salvaţi Copiii’ şi am venit cu peste o tonă de ajutoare la Centrul de zi din Petrila, dar am vizitat şi un alt centru în Rahova, unde ne vom întoarce curând, cu tot ce au nevoie şi aceşti copii. A fost o experienţă copleşitoare pentru toată lumea şi o lecţie grozavă de viaţă, mai ales pentru copiii din Monaco.
Acum care este principalul motiv pentru care te afli în Bucureşti? În afară de şedinţa foto pentru VIVA!…
Mai vin în ţară pentru evenimente pe care le prezint şi pentru acţiuni umanitare. Acum am combinat prezentarea unei conferinţe de vânzări Ursus, cu vacanţa de o săptămână a lui Ayan şi cu şedinţa foto pentru voi. Voi m-aţi chinuit cel mai mult. (râde)
Ayan te urmează mereu în vizitele tale în România? Cum împaci şcoala lui cu acţiunile tale în Bucureşti sau în ţară?
Nu, doar în vacanţe. În rest nu lipseşte niciodată de la şcoală şi nici eu de lângă el, decât în doze foarte mici, când chiar e necesar, iar atunci fac tot posibilul să fie vorba de maxim 3 zile. Din păcate, refuz multe propuneri de muncă în ţară, dar Ayan e mult mai important, dintotdeauna. Face curând 9 ani, va trece în clasa a cincea şi avem multe de făcut împreună, mai ales pentru şcoală.
Ai avut lacrimi în ochi la Petrila şi ştiu că momentele în care îi ajuţi pe ceilalţi te fac să înţelegi mai multe despre tine. Cum te schimbă întâlnirile cu aceşti oameni care ştii că au nevoie de tine?
Mă motivează să fac asta constant. E important să nu faci caritate doar dintr-un birou sau dintr-un studio de televiziune. Trebuie să te duci să vezi cu inima ta ce e de făcut, cu ce poţi ajuta concret. E atâta bucurie în a face nişte copii trişti să zâmbească…
Ţi-ai reproşat vreodată că nu ai făcut destul pentru campaniile în care te-ai implicat?
Nu, n-am fost niciodată superficială, în niciun fel de muncă la care m-am înhămat. Îmi fac reproşuri pentru orice altceva, în afară de munca umanitară, acolo sigur n-am dezamăgit pe nimeni.
Vezi galeria foto cu Mihaela Radulescu. CLICK AICI!
Ştiu că pentru acţiunea de la Petrila ai făcut prăjituri pe care le-ai scos la licitaţie pentru ca ulterior să cum-păraţi rechizite şi jucării. După şedinţa noastră foto, nu mi te imaginez deloc în postura de gospodină! Cum te îmbraci tu în bucătărie?
A fost o acţiune amplă, a tuturor mamelor din şcoală, care au făcut prăjituri şi am avut o zi în care copiii, printre
care şi fiul meu, le-au vândut, tot părinţilor şi copiilor din şcoală. S-au adunat 1.500 de euro, din care am completat ajutoarele aduse în România cu rechizite, jocuri, echipament sportiv pentru cei 117 copii de la Petrila. Judecând după pozele în care apar în reviste sau după ţinutele cu care apar la televizor, e normal să nu-ţi imaginezi că gătesc, dar nu uita că-s moldoveancă şi adaugă şi că-mi plac mesele cu prieteni invi-taţi acasă la mine. Aşa că gătesc chiar bine şi chiar… de toate. În bucătărie nimeni nu e divă, dar nici nu-mi place să fiu îngălată, nici dacă-s doar cu fiul meu. N-am capot şi nici pantaloni odioşi de trening, prefer să fac ciorbe şi drob în jeanşi scurţi şi tricou decoltat, pare mâncarea mai apetisantă. (râde)
Ai energia unui om care ar putea să trăiască 3 vieţi deodată. Dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, vieţile căror personalităţi ţi-ar fi plăcut să le trăieşti?
Sincer, încă mă mai fascinează viaţa mea, în sensul că mai am atâtea de descoperit despre mine, despre cum să nu greşesc ca mamă în antrenarea băiatului meu pentru viaţă, încât mi-e greu să-mi imaginez că aş trăi vieţile altora. Sunt prea multe detalii de luat în calcul, până şi femeile cele mai reuşite în carieră au avut sufletul făcut bucăţi în amor sau au trăit drame greu de înrămat în aceeaşi poză cu reuşitele lor. Prefer să mă concentrez pe ce pot să fac pentru alţii, apoi pentru mine, trăind exact viaţa mea, nu a altora, nici măcar în imaginaţie.
Dintotdeauna ai fost genul extro-vertit şi „activist’? Cum te poţi educa să devii astfel?
Extroversiunea e o „păcăleală’ de imagine, nu sunt chiar aşa de generoasă cu împrăştierea în cele patru zări a sentimentelor profunde pe care le trăiesc, ca tot omu, nici cu înşiruirea episoadelor intime. Totuşi, postura de persoană publică te aruncă în această plasă elastică derizorie şi oricât ai vrea să nu se mai vadă ce faci, tot te mai trezeşti că laşi impresia executării unor salturi spectaculoase. Sau ţi le inventează alţii, care uită de viaţa lor şi se încarcă doar din vieţile altora, cu cât mai cunoscuţi, cu atât mai hrănitori pentru amatorii de „spectacol’. Încă mai învăţ din greşeli, am făcut destule cât să am impresia mulţumitoare că evoluez. Nu mai vorbesc atât de mult public, nu pentru că n-aş fi mereu întrebată, ci pentru că mi-am învăţat lecţia despre protejarea intimităţii, cât se poate… când nu eşti un anonim. Cât despre „activism’, nu ştiu să zac, nu înţeleg ideea de plictiseală şi îmi ocup timpul cu tot ce mă face să simt ceva intens, de la plăcere, la curiozitate, la distracţie, admiraţie… Cred că la mijloc e educaţia primită de la ai mei, în familia mea toţi sunt energici, săritori, au chef de muncă. Pe parcurs am căpătat şi o dorinţă de a lupta pentru alţii, uneori mai mult decât pentru mine, am avut câteva satisfacţii grozave în urma unor astfel de „lupte’.
Îmi amintesc că te priveam odată la o şedinţă foto şi am avut impresia că văd un artist care cântă şi dirijează în acelaşi timp cu bucurie, cu forţă, cu imaginaţie… Cum faci asta?
Cu sufletul. Nu poţi să faci o fotografie fără să pui ceva sentimente în ochi, ca să ai cu ce să atragi privitorul. O şedinţă foto e o poveste uneori spusă de voi, alteori inventată de mine, iar fotograful bun ştie să surprindă exact esenţa acestei poveşti. E şi o muncă de echipă: Anca Rădulescu îmi face machiajul, Cornel Saru – părul, Dana Budeanu – hainele şi stylingul, Marius Bărăgan – pozele, mai sunteţi voi, cu idei şi entuziasm, chiar şi cu îndoieli pe alocuri, aşa încât vreau să simt că fac parte din echipă, că spunem toţi povestea, cât mai frumos şi mai omeneşte. Dacă toţi oamenii aceştia se bazează pe mine, fac chiar tot ce pot să nu-i dezamăgesc.
Te rog, închide ochii şi spune-mi, dacă ar fi să alegi un singur episod din viaţa ta care te-a definit fundamental ca om, care ar fi acela?
Primul „te iubesc’ spus de Ayan. Nu ştiu din ce eram alcătuită înainte, dar după ce a apărut el în viaţa mea şi după ce am auzit aceste două cuvinte, am ştiut că s-a schimbat toată compoziţia chimică a sufletului, a creierului. A vieţii mele.
Dragă Mihaela, nici o vizită a ta în România şi nici un eveniment la care participi nu rămân neobservate de presă. De ce crezi că, deşi ai plecat de ceva vreme, ai rămas cea mai populară vedetă din România?
Sincer, şi eu mă mai mir, în ultima vreme, că mai vor oamenii autografe şi poze cu mine, dar fac asta cu aceeaşi bucurie şi onestitate. Probabil că e un soi de inerţie a celebrităţii de odinioară. O mai fi şi ceva nostalgie a unora după genul de emisiuni pe care le făceam, în care-şi aveau loc atâţia oameni valoroşi şi talentaţi, care acum nu prea mai apar pe nicăieri şi de care şi mie mi-e dor adesea. Vedete au fost şi vor fi mereu, doar să le pese mai mult de consistenţa imaginii, decât de conturul ei…
Te-ai simţit vreodată copleşită de drumurile dese pe care trebuie să le faci între Monaco şi Bucureşti? Te simţi vreodată „ruptă’ între 2 lumi? Ai vreodată sentimentul că nu-ţi mai găseşti locul nicăieri? Unde îţi găseşti echilibrul în astfel de momente?
Nu m-am omorât niciodată după tipare şi nu mai cred demult că viaţa trebuie trăită după vreun grafic unanim acceptat. Mi se pare interesantă viaţa în două ţări, în două grupuri de prieteni, îmi place să zbor, să citesc în avioane, să scriu despre ce văd şi simt în cele două lumi. N-am obosit, nu mi se pare că-mi pierd echilibrul nicicum. Îmi plac senzaţiile de dor, de regăsire, de aşteptare. Locul meu e lângă băiatul meu, lângă familia mea şi a lui, locul meu e unde simt şi dăruiesc iubire. Nu e neapărat nevoie de un cod poştal pentru asta, nu mă ataşez de locuri mai mult decât de oameni.
Eşti o femeie foarte asumată şi naturală. Când şi cum ai atins nivelul acela de relaxare în care poţi spune: fac ce vreau, nu mă interesează ce spun ceilalţi!
Probabil exact în momentul în care îmi consumam prea multă energie şi linişte, ascultând ce părere au alţii despre mine, despre cum trăiesc sau muncesc. Am redus cercul de „ceilalţi’ la oameni dragi, apropiaţi şi de părerile lor îmi pasă. Apoi, mai e şi vârsta, am 43 de ani şi o poftă grozavă să trăiesc frumos, interesant, să fiu o mamă bună, să fiu o femeie tânără după standardele mele, nu după judecata cinică a celor care cred că „nu se cade să mai apari aşa dezbrăcată în poze’. E un mesaj, până la urmă, despre feminitate şi libertatea de a opera cu ea. Ştii, sunt femei care se dau bătute prea uşor, care se cred ele însele prea în vârstă pentru mult prea multe acţiuni sau sentimente şi m-aş bucura să le „enervez’, să le ambiţionez să facă sport, să aibă pasiuni şi bucurii, să se redescopere şi să simtă avantajele unei astfel de abordări.
Scrii despre femei şi bărbaţi în egală măsură… Ce te atrage la caracterul oamenilor?
Bunătatea. Nu am niciun fel de înţelegere pentru oamenii răi, agresivi, bârfitori, mincinoşi, profitori.
Vezi galeria foto cu Mihaela Radulescu. CLICK AICI!
Cum trebuie să fie relaţia de cuplu care te face fericită?
Vie, plină de pasiune, dar şi de lucruri simple, de făcut în doi, chiar dacă e vorba doar de o privire intensă, ochi în ochi, în locuri în care nu poţi să spui ce simţi. Şi, ca la mai toate femeile lumii, fericirea s-ar declanşa în toate momentele în care m-aş simţi iubită, dorită, admirată, ajutată, îmbrăţişată, alinată. Iubirea te învaţă atât de multe despre viaţă şi despre tine…
Eşti fericită în acest moment? Care este starea ta de spirit?
Chiar în acest moment, nu, pentru că e noapte şi trebuie să răspund la toate aceste întrebări chinuitoare. (râde) Nu cred în fericirea înşirată artificial pe zile sau săptămâni, cred în „blink-uri’ de fericire, alea care durează exact cât o clipire, ba chiar cât o respiraţie, dacă eşti norocos…. Sunt în starea care-mi convine cel mai mult, am linişte să-mi cresc copilul şi nelinişte să fac atâtea lucruri care-mi plac…
Ce te energizează?
Sportul, pe care-l fac zilnic. Muzica, zâmbetele oamenilor, prietenii, soarele şi marea, curiozităţile lui Ayan, gătitul, un concert, un film bun, un spectacol de teatru reuşit, un nou… aparat foto vechi pentru colecţia mea, o pereche spectaculoasă de pantofi cu toc, mirosul de iasomie, mentă sau un parfum complicat, iarba verde, un buchet de flori albe sau de primăvară sau de brânduşe mov, o privire de bărbat care mă admiră, un gând frumos, un telefon sau un mesaj în care cineva vrea doar să ştie ce mai fac, un ceai verde într-o cană mare, albă, oraşele medievale cu străduţe înguste, pline de flori şi poveşti şi o mulţime de alte detalii … Acum e mai simplu să înţelegi de ce-s plină de energie mereu. (râde)
Vine vara şi, cum bine spuneai tu într-un text de-al tău, vara e despre dragoste. Cum te pregăteşti să primeşti zilele fierbinţi ale verii?
Nu mă pregătesc nicicum, abia aştept să mă surprindă, dacă tot am asociat-o cu iubirea. (zâmbeşte)
Care e cel mai bun lucru în a fi căsătorit şi care cel mai mare avantaj în a fi într-o relaţie „liberă’?
N-am nimic împotriva căsătoriei, dar acum mă simt mai în siguranţă în „libertate’. Familia ideală ar trebuie să fie compusă din suflete care sunt pe veci conectate, cu sau fără ştampile şi martori. Am această familie, nu mai vreau alta.
Ce loc ocupă iubirea în viaţa ta?
Mult mai mic decât am de dăruit şi din cât aş vrea să primesc…
LUANA DĂNEȚ
Foto MARIUS BĂRĂGAN
Stilist DANA BUDEANU
Machiaj ANCA RĂDULESCU
Coafură CORNEL SARU