Industria modei şi internetul. Două domenii de explorat pentru minţile creative. Adelina Chivu le-a intuit potenţialul şi, de la Milano, lansează un business care promite să spargă toate tiparele. Află cum o jurnalistă devine femeie de afaceri.
Mai ales de când a crescut şi Anastasia, îmi vine să mă apuc iar să fac ceva. Deja a trecut prea mult timp de când stau acasă. Dar încă mă gândesc, să văd, nu am un plan concret’, spunea Adelina în 2012, într-un interviu în VIVA! Nu a trecut mult şi deja are un plan bine pus la punct. Am aflat despre el chiar acasă la ea, la Milano. Este vorba despre un proiect „care are le-gătură cu industria modei şi cu internetul. Pot să spun că nu este vorba doar despre comerţ online.’
Cum ţi-a venit ideea unui astfel de business? Aş vrea să-mi povesteşti exact locul şi momentul în care ţi-ai dat seama că acesta este viitorul tău.
Este interesant că îmi amintesc perfect când mi-a venit ideea, dar nu am luat-o foarte în serios la acea vreme. Eram la New York, în vacanţă. Pe Cristi l-am lăsat la o terasă, iar eu am plecat cu Maria Apostol, prietena mea, la shopping. Am umblat toată ziua şi nu am cumpărat nimic. Mi-a părut foarte rău că am pierdut ziua degeaba, erau multe alte lucruri pe care le-am fi putut face în acel timp. Povestea s-a repetat după ce am născut-o pe Anastasia. Eram în Milano şi îmi trebuia o ţinută pentru un eveniment la care eram invitaţi. Am căutat de am ameţit, fără rezultat. Când am ajuns acasă, pe net, am găsit vreo 10 variante, nu mă puteam hotărî. Atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe Maria. Am întrebat-o dacă are idee ce presupune acest business şi dacă ar vrea să îl facem împreună. Ea mi-a spus că nu ştie foarte bine, dar că împreună cu mine se bagă în orice afacere. Atunci ne-am decis. Am avut câteva întâlniri cu oameni care fac acest business şi ne-am dat seama că nu este deloc simplu. Dacă vrei să vinzi 3 bluziţe şi o fustiţă, da, e ceva banal. Noi vrem cu totul altceva.
Te-a inspirat faptul că Milano este un oraş atât de aplecat spre modă? Dacă ai fi trăit în alt oraş, ai fi fost la fel de atrasă de acest domeniu?
Nu are legătură cu Milano şi nici cu moda. Nu mă voi ocupa eu de partea creativă sau stilistică. Într-adevăr, am avut noroc, pentru că la Milano este singura şcoală de comerţ online specializată pe fashion. Nu sunt un fan al modei italiene. Îmi place însă educaţia stilistică a oamenilor de aici, mai ales a bătrânilor.
Cum s-a transformat dressingul tău de când ţi-ai descoperit pasiunea pentru modă?
E mai mare! (râde) Din punct de vedere cromatic nu s-a schimbat deloc. Am renunţat doar la tot ce înseamnă maro. Nu îmi mai place această culoare, dar este o alegere şi o părere strict personală. În rest, am cam de toate, predominant este clar negrul.
Alte fotografii şi răspunsuri ale Adelinei Chivu aici.
Ce te atrage mai mult la acest business? Ideea de fashion sau cea de comerţ online?
Clar ideea de comerţ online. Am studiat mult web marketing, sociology of fashion, strategic marketing and retail, interactive graphics design, visual merchandising, consumer relationship management. Combinate, toate aceste cunoştinţe noi pe care le-am acumulat, mă vor ajuta să construiesc, împreună cu Maria, un site de calitate şi… deosebit. Ideea pe care o vom aplica este inedită şi puţin experimentală, pentru că nu mai există în acest moment un site cu un business plan asemănător cu al nostru. Profesorii de la Institut au fost foarte încântaţi de idee şi sunt convinşi că vom avea succes. Un coleg de-al meu, freelancer din Stuttgart, care a lucrat pentru cele mai mari agenţii de publicitate din Germania, se ocupă în acest moment de documentaţie şi strategie, chiar şi-a ales teza de masterat pe acest subiect. Nu pot să îţi spun prea multe până nu pornim totul, ideea de bază este însă că eliminăm mult din riscuri şi scădem considerabil suma investită.
Industria modei este greu de penetrat. Care este strategia care te va face remarcată în acest domeniu?
Eu nu vreau să intru în industria modei, ci a comerţului online de modă de lux. Piaţa este departe de a fi saturată, ba dimpotrivă, se consideră că trăim pionieratul acestui domeniu. E clar că există lideri de piaţă, important este să găseşti o nişă pe care să te infiltrezi. Şi noi am găsit-o. Urmează să vedem cât de bine va funcţiona. Cu siguranţă nu avem nimic de pierdut.
Ce rol ocupau în viaţa ta blogurile, Twitter-ul, facebook–ul înainte de a demara acest proiect?
De bloguri am fost pasionată mereu şi nu doar de cele de modă. Urmăresc şi bloguri de fotografie, sociale, de proaspete mămici, reţete culinare. De Twitter şi facebook nu am fost pasionată niciodată. Am cont de facebook
făcut la insistenţele prietenilor şi pentru că în online existau mai multe Adelina Chivu care creaseră nişte conturi în care foloseau fotografiile mele şi informaţii despre mine. Mi s-a părut absurd şi periculos să le cedez identitatea mea. Nu îmi place să expun excesiv intimitatea familiei mele, de aceea uit cu săptămânile să postez ceva. Să nu crezi, însă, că nu cunosc importanţa re-ţelelor sociale într-o activitate ca aceea pe care vreau să o desfăşor. Cred chiar că activitatea la nivel de social media, bloguri sau social community este cea mai importantă din punctul de vedere al marketingului online.
Să mă aştept ca la un moment dat să pot cumpăra online şi haine create de tine?
Să nu te aştepţi la aşa ceva că s-ar putea să fii dezamăgită! (râde) Sunt pragmatică, ambiţioasă şi deloc creativă. La şcoală, trec zi de zi pe lângă clasele de design şi îmi vine să intru să fac curat. Este îngrozitor de dezordine şi gălăgie, nu aş putea sta mai mult de 3 minute într-un astfel de mediu. Artiştii sunt o specie aparte… Admir foarte mult persoanele cu astfel de aptitudini, dar consider că trebuie să fii născut pentru asta, nu să te reprofilezi când ţi-ai terminat opţiunile, doar pentru că sună bine. Eu sunt o persoană cu un exagerat simţ al penibilului şi nu mă bag în nişte activităţi pe care nu le cunosc, doar pentru că mi se pare că sună interesant.
Dacă ai fi designer vestimentar, cum ar arăta creaţiile tale?
Jalnice! (râde) Este foarte simplu, atunci când ai cât de cât în sânge bunul-gust, să alegi piesele interesante dintr-o multitudine de creaţii gândite de alţii, nu este exagerat de greu. Dar când te afli în faţa unei bucăţi de pânză şi ţi se cere să creezi tu ceva nou, fără să te inspiri de nicăieri, aceasta este provocarea supremă, la care eu nu aş face faţă. Repet, nu cred că poţi face modă dintr-un capriciu. Moda este o ramură a artei şi o formă de expresie sofisticată. E ca şi cum m-aş apuca mâine să pictez un portret. Cam la fel ca tabloul ar arăta şi o creaţie vestimentară făcută de mine! (râde)
Tu eşti o împătimită a shoppingului online?
Clar! Sunt şi o împătimită şi o mare fană! Altfel nu aş crede atât de mult în acest proiect. Şi nu cumpăr doar haine de pe net, ci cam tot ce am nevoie. Zilele trecute am comandat un cărucior nou pentru Anastasia şi deja l-am primit. Am căutat acest model prin tot oraşul şi nu l-am găsit. Pe internet am rezolvat problema în 10 minute. Acesta este, cu siguranţă, viitorul. Într-o perioadă de criză cum e cea pe care o traversăm, comerţul online este unul dintre puţinele domenii în creştere. De la un an la altul, profiturile companiilor care activează pe piaţa online se dublează chiar. Mulţi consideră afacerile pe internet ca fiind ieftine, pentru că eviţi costuri precum chiria unui spaţiu, vânzători, întreţinere etc. Eu cred, însă, că internetul este scump. Foarte scump. Dacă vrei ca oamenii să ajungă la tine, te poate costa enorm. Noi vom încerca să evităm toate aceste plăţi prin strategia pe care o vom adopta. Nu degeaba stau câte 6 ore pe zi la şcoală. (râde)
Care sunt calităţile de care ar fi nevoie pentru a deveni femeie de afaceri?
Cred că e nevoie de toate calităţile posibile, dar din păcate nu există om perfect. Important este să faci greşeli şi să înveţi din ele. Şi eu am fost pe punctul de a face o greşeală încă din start. Credeam că va fi simplu să angajez oamenii de care am nevoie şi să pornesc totul, fără să iau prea mult în calcul riscurile la care mă expun lansând un site total necunoscut pe piaţă. Aş fi riscat să rămân cu marfa în valoare de cine ştie câte mii de euro şi nu aş fi avut ce să fac cu ea. Aşa că am preferat să fac o şcoală, să înţeleg ce trebuie să cer de la oamenii cu care voi colabora, mai ales că am de gând să lucrez cu tineri, fiind un domeniu care se schimbă de la o zi la alta.
Ai luat în calcul posibilitatea ca business-ul să nu reuşească? Ce faci dacă dai greş?
Sincer, nu iau în calcul o astfel de posibilitate. Dacă aş avea cel mai mic dubiu, nu m-aş apuca. Plus că am încredere în mine şi în puterea mea de muncă, mai ales că sunt foarte odihnită! (râde) Am 5 ani de vacanţă, cred că îmi ajunge.
Spuneai că cea mai bună prietenă a ta din România ţi-a devenit partener de afaceri. Nu ţi-e teamă că prietenia va avea de suferit?
Cred că aţi cunoscut doar moldovence irascibile. (râde) Noi suntem calme, constructive şi ţinem una la cealaltă. Nu văd de ce ne-am certa, ne vom păstra energia pentru alte bătălii.
Tu eşti masterand la Institutul Marangoni la Comerţ Online. Cum se descurcă cu examenele o mamă cu doi copii?
Foarte bine. Natalia a început grădiniţa şi este plecată în prima parte a zilei. Şi-a făcut prieteni şi nu resimte atât de mult lipsa lui mami. Cu Anastasia este mai greu, ea fiind şi mai lipicioasă. Mă conduce la Institut şi mă aşteaptă împreună cu bona când termin cursurile. Acum s-a obişnuit şi, de fiecare dată când vrea să facem lucruri împreună, face programul în funcţie de şcoala lui mami. (râde) Am noroc şi că, fiind fetiţe, sunt efectiv topite după tati şi se distrează foarte bine împreună, aşa că nimeni nu mai observă prezenţa sau absenţa mea de-acasă în acele momente. (râde)
Până acum ai fost mamă full time. Îţi va fi greu să treci la un alt ritm, la un alt program?
Deja am trecut la un alt program de aproape un an de când am început şcoala. Sunt plecată cam 6 ore pe zi la Institut şi de 3 ori pe săptămână merg la sală. Restul timpului îl petrec cu fetele. Îmi este destul de greu, peste zi mi se face dor de ele şi îmi vine să mă ridic şi să plec acasă. Dar mă gândesc, totuşi, că principalul motiv pentru care m-am mobilizat acum sunt ele. Îmi doresc, în primul rând, ca fetiţele mele să aibă în mama lor un model frumos de ambiţie, curaj şi integritate în viaţă. Aş fi putut să stau acasă liniştită şi să fiu răsfăţată şi ţinută în puf de soţul meu, dar nu acesta este exemplul pe care vreau să îl ofer copiilor mei. În al doilea rând, nimic pe această lume nu poate suplini lipsa acelor satisfacţii pe care le ai în urma propriei activităţi profesionale.
Dacă ar fi să dai un sfat de business, care ar fi acela?
Să nu te apuci de un business la care nu te pricepi, crezând că singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să coordonezi nişte angajaţi.
În ce fel te poate sprijini Cristi în noua ta afacere?
În multe feluri. El este sprijinul meu principal în viaţă şi eu al lui. Din toate punctele de vedere. Este iubitul meu, dar şi cel mai bun prieten. De 5 ani stăm singuri într-un oraş rece şi neprietenos. Practic, ne-am crescut unul pe celălalt şi împreună ne-am crescut cele două prinţese. Orice aş face, el este lângă mine. Pot să spun că la început a fost interesat chiar să intre în business, pentru că şi el crede foarte mult în proiect şi pentru că se apropie ziua în care nu va mai juca fotbal de performanţă. L-am convins într-un final că nu i-ar plăcea şi că oricum vreau să am puţină independenţă profesională.
Citeste continuarea interviului cu Adelina Chivu in pagina urmatoare