[EXCLUSIV] Andreea Raicu, despre India si noua ei iubire

.

Eat, Pray, Love… Andreea Raicu pare sa joace rolul principal intr-o continuare a celebrei carti. Luana Danet a stat de vorba cu vedeta de la Prima TV despre purificarea trupului si a mintii, despre experienta ashram-ului si despre povestea de dragoste cu tenismanul Horia Tecau.


 

 

 

 

„Pentru interviul pe care mi l-ai promis, iti propun sa ne intalnim la masa la pranz. Ce restaurant iti place?’, am intrebat-o pe Andreea. „Sunt intr-o perioada in care nu mananc in oras, fac o cura de detoxifiere. Asa ca te in­vit la mine acasa’, mi-a raspuns ea. „Minunat!’, am exclamat eu si in ziua fixata m-am prezentat la adresa din centrul Bucurestiului. La usa m-a intampinat Efi, un labrador superb, sin­gurul punct negru dintr-o casa deco­rata in stil minimalist, exclusiv in alb. In urma lui a aparut stapana, purtand o rochie de piele neagra si sandale negre cu toc. I-am oferit un buchet de flori albe, cand m-a intrebat ce vreau sa beau am ales un ceai alb, dupa care am zambit in sinea mea si mi-am spus: „Asadar, ori e alba, ori e nea­gra… Ori imi povesteste despre Ho­ria, ori trece totul sub tacere…’


 

Ai refuzat invitatia mea la restau­rant… In ce consta regimul detox pe care il tii? Poti sa imi spui ce ai mancat azi?

M-ai prins intr-un moment in care nu am mancat mai nimic. (rade) De cateva ori pe an, desi am un regim de viata foarte sanatos, simt nevoia sa fac un detox. Nutritionista mea, Anda Avramescu, cu care am scos si cartea, mi-a facut un program extra­ordinar, pe care eu il tin numai cinci zile, pentru ca am un stil de viata sanatos. Scopul tratamentului nu este slabirea, ci detoxifierea.

 

Dupa lansarea cartii „Mananca si arata bine! oamenii iti solicita mai mult sfaturi legate de nutritie sau tot moda este pe primul loc?

Traficul pe revista mea online, andreearaicu.ro, a crescut mai mult in directia stil de viata sanatos. In conti­nuare, oamenii sunt interesati si de sfaturi de moda, insa daca ma intrebi cum merge cartea, trebuie sa recunosc ca merge mult mai bine decat m-am asteptat! Si sunt fericita ca la realiza­rea ei am avut un partener preocupat de un stil de viata sanatos, Fares Orastie. Oricum, interesul oamenilor pentru un stil de viata sanatos este din ce in ce mai mare. Multi dintre priete­nii mei, despre care stiu ca nu gateau, mi-au trimis poze cu mancarea gatita dupa retetele mele!


 

Nu mi-ai spus in ce consta regimul detox…

Sunt foarte multe sucuri pe care le beau din doua in doua ore. Le iau gata pregatite, impreuna cu niste salate si nu trebuie sa-mi fac griji ca nu am ce sa mananc a doua zi. Vrei sa vezi?

(Se ridica si se duce la frigider, de unde imi aduce 3 sticlute de plastic cu sucuri de fructe si legume, in culori­le… neapetisante ale alimentelor bio).

Uite, din astea beau din doua in doua ore si imi purific organismul. (Vazandu-mi expresia neincrezatoare, isi ia un aer serios si incearca sa ma convinga).


Sa stii ca nu este o povara, eu mananc exact ce am pofta sa mananc, pentru ca organismul este cel mai bun baro­metru. Cat nu il asculti si il chinui cu tot felul de cure si diete, cum am facut eu ani de zile, are de suferit. Dupa orice cura, slabesti 3 kg, dar le pui inapoi imediat. De asta eu incerc sa-i fac pe oameni sa inteleaga ca infome­tarea este cel mai rau lucru pe care poti sa il faci corpului tau. Corpul are nevoie de nutrienti si vitamine, nu trebuie sa il frustrezi. Daca simt ne­voia sa mananc ciocolata, mananc. Viata trebuie sa fie traita frumos, iar a manca este una din placerile pe care le avem. Nu poti sa te frustrezi mancand 2 seminte si 3 frunze de salata. Trebuie sa te bucuri de viata.


 

De acord! Dar aceste potiuni magi­ce din sticlele tale ma fac sa cred ca esti in cautarea tineretii vesnice…

(Rade) Am realizat in timp ca singu­rul lucru de care trebuie sa te preo­cupi este sanatatea. Am avut parte de cateva lectii care m-au convins ca, daca nu esti sanatos, nimic nu mai conteaza. Anul trecut, in perioada in care trebuia sa facem coperta pentru VIVA!, lucram pana la 2 noaptea ca sa lansez site-ul si, in plus, treceam printr-o perioada agitata pe plan per­sonal. Incepusem sa ma simt rau, dar nu aveam timp sa merg la doctor. Atunci organismul a spus „stop si a trebuit sa stau o luna in pat din cauza problemelor cu spatele. Am inteles ca, pentru a putea face lucruri pentru altii sau pentru job, trebuie sa fiu eu sanatoasa. Nu vreau sa sune egoist, dar, daca eu nu sunt bine, nu am ca­pacitatea sa-i ajut pe ceilalti.


 

 

Ai avut perioade in care te refugiai in munca pentru ca nu erai ok pe plan personal?

Da!

 

Si acum mai faci asta?

Nu!

 

Cum ai ajuns la acest echilibru?

Dupa calatoria in India. Stiu, poate suna ciudat pentru oamenii care nu au fost niciodata preocupati de evo­lutia lor interioara sau nu considera ca e un lucru important, dar mie mi-a schimbat viata calatoria in India. Am avut nevoie sa-mi reincarc bateriile si sa ma inteleg. Am fost intr-un ashram, am avut nevoie de o calatorie in mine… E una dintre cele mai fru­moase experiente pe care le-am trait in viata mea. Acolo am invatat sa ma bucur de prezent, de mine, de lucru­rile pe care le am. Adesea suntem preocupati sa ne gandim la ce ni s-a intamplat si la ce o sa ni se intample si omitem sa traim exact ce avem in momentul de fata. Am invatat sa nu astept fericirea de la oamenii dimpre­jur sau de la obiecte. Multi oameni cred ca exista prin prisma lucrurilor pe care le au, dar e cea mai mare minciuna, pentru ca maine poti sa nu mai ai nimic. Iar asta nu inseamna ca tu nu mai existi. De asta e important sa investesti in tine, in evolutia ta si sa ajungi la un echilibru.


 

Povesteste-mi experienta ashramului. Ce ai facut acolo efectiv?

Sa nu crezi ca m-am retras intr-o pestera, pentru ca atunci cand revii in societatea agitata esti mai nervos si mai stresat decat atunci cand ai plecat. Diferenta intre cele doua lumi ar fi fost mult prea mare.

 

Sa inteleg ca ai fost intr-un ashram mai… turistic?

(Zambeste) Se poate spune si asa. Am fost intr-un ashram care nu te scoate din contextul societatii in care esti si unde te invata sa te bucuri de tine, sa traiesti prezentul.


 

 

Nu pot sa imi imaginez ca ai facut asta. Te stiu vorbind deodata la trei telefoane si conducand masina in acelasi timp…

Asa este, inainte faceam 10 lucruri deodata si nu ma concentram la nimic 100%. Acum am invatat sa ma dedic 100% prezentului si sa-i dau intreaga atentie. In ashram, toata lu­mea e imbracata la fel si nu stii daca stai de vorba cu un milionar sau cu un om obisnut. Toti sunt ve­seli, bucurosi sa vorbeasca si sa impartaseasca experiente, intalnesti oameni extrem de interesanti. Sunt oameni care s-au regasit acolo si n-au mai plecat. Este o senzatie in­credibila de libertate. Scapi de frici, de traume, de frustrari, inveti sa te bucuri de tine, sa te accepti si sa te iubesti. Dupa ce faci toate astea, viata ta e mult mai linistita. Probleme au toti oamenii, eu am intalnit persoane care au situatii materiale extrem de bune si sunt nefericiti. Nici macar ei nu stiu sa se bucure de viata! Cand esti linistit, pozitiv si te bucuri de ce ai, intalnesti acelasi gen de oameni. Pentru ca noi suntem ca oglinzile: atragem exact ce este in noi. Lucrul asta s-a intamplat si in viata mea, am cunoscut oameni linistiti si mi s-au ivit extrem de multe oportunitati. Sunt foarte fericita cu viata pe care o am de cand m-am intors de acolo!

 

Experienta din India te-a facut sa-ti schimbi prietenii pe care ii aveai inainte?

Nu pot spune ca am alti prieteni. Pur si simplu unele relatii s-au mai racit, iar altele s-au mai consolidat. Dar am descoperit alti oameni, mi-am facut si prieteni acolo cu care tin legatura… Sunt linistita in momentul acesta si fericita cu ce am.

 

Ti-a sunat telefonul de trei ori si nu ai raspuns. Altadata nu as fi putut vorbi cu tine o jumatate de ora fara intrerupere. Esti pur si simplu altfel! Ce ai facut cu viteza care te caracteriza?

Mi-am dat seama ca toate lucrurile pot sa astepte. De obicei, oamenii traiesc in viteza si au impresia ca au de rezolvat multe urgente. Nu este asa, daca lucrurile acelea pleaca, inseamna ca nu trebuia sa le facem. De multe ori exageram, alergam intr-o mie de directii si ne indepartam de noi. Plus ca facem lucruri pe care nu vrem sa le facem. Ajungi acasa epuizat si pentru ce?

 

Citeste continuarea in pagina urmatoare

 

Page: 1 2