Interviu Mihaela Rădulescu - „Cred în iubire, deci şi în bărbatul ideal”

 Care e starea ta de spirit acum, când stai la laptop şi scrii?

Când scriu la vreo nouă carte, e o transă în care nu mai aud nimic şi care mă consumă enorm. După câteva ore de scris, sunt sleită de puteri, dar îmi revin repede. Îmi place să scriu, e pasiunea mea şi… ocupaţia mea constantă.

Cum arată o zi din viaţa ta? Ce obiceiuri sănătoase îţi guvernează viaţa de zi cu zi?

Am câteva obiceiuri la care nu renunţ de ani de zile – micul dejun bogat şi sportul de dimineaţă. Apoi, dacă mai am timp şi seara, mai fac măcar 30 de minute de sport în aer liber,  care înseamnă ceva alergare, mers alert, gimnastică şi yoga, stretching.  E o rutină care-mi face extrem de bine şi pe care nu o simt niciodată o corvoadă.  Am zile în care scriu cu orele, zile în care gătesc sau trag câte o curăţenie aprigă, altele în care mă văd cu prietenele mele la un prânz în oraş sau la o cafea, merg săptămânal fie la concerte sau spectacole de teatru, expoziţii sau filme, la Opera sau la vreo competiţie sportivă.  N-am zile egale şi banale, pentru că mă străduiesc să le umplu cât mai cu folos şi cu bucurii, atât pentru mine, cât şi pentru Ayan.

Pe Ayan cât de uşor îţi e să îl convingi să mănânce sănătos?

E un copil foarte ascultător şi inteligent, aşa că a înteles demult ce important e să mâncăm sănătos. Nici nu prea are opţiuni greşite, pentru că în casa mea nu se găsesc alimente nocive, băuturi acidulate, dulciuri  de calitate proastă.  Nici zahăr n-avem, sub nicio formă, pentru că nu-l folosim la nimic.

Oricât li s-ar vorbi oamenilor despre puterea gândirii pozitive, ei au acea revelaţie abia după o experienţă anume. În cazul tău, cu ce ocazie s-a produs revelaţia?

Nu cred că am avut o ocazie anume, pur şi simplu am simţit că e un mod de a trăi mult mai relaxat, mult mai productiv. Răutatea nu aduce nimic bun, în viaţa nimănui, iar stările de tristeţe îşi au rostul doar pe termen scurt, cât ai nevoie să simţi şi să înţelegi prin ce necaz treci. Dar, ieşirea din impas se face cu gândire pozitivă, cu mobilizare pe toate planurile. Se întâmplă să am şi eu  parte de răutăţi, de mizerii, ca tot omul, dar nu reacţionez la ele şi nici nu răspund vreodată cu aceeaşi monedă.

Poate că mulţi ar spune că e simplu să gândeşti pozitiv când trăieşti în Monaco, deci care sunt supărările tale de zi cu zi acolo? Ce te poate enerva?

Asta e aşa o etichetă superficială…. În fine, poate că simplul fapt că pe stradă nu scuipă, nu înjură şi nu claxonează nimeni e mai liniştitor, dar  nu ţara în care trăieşti îţi dă o stare de bine, ci ceea ce faci tu, în viaţa ta, oriunde te-ai afla.  Poate că în România mă enervez mai des, măcar în trafic, dar tot nu îmi întunec zilele din astfel de situaţii, ci îmi compun starea de bună dispoziţie din orice am la îndemână – muzică, prieteni, gânduri, conversaţii plăcute…. Nu sunt o persoană conflictuală, aşa că n-am prea des prilejul să-mi pierd cumpătul.

Tu ai grija zilei de mâine?

Ca orice mamă, da. Ziua mea de mâine înseamnă mereu şi ziua de mâine a copilului meu, aşa că e o grijă constantă, dar nu e vreo panică. Sunt un om organizat, nu las chiar totul la voia întâmplării.

Toată lumea te întreabă care e secretul siluetei tale perfecte la 44 de ani. Ce ţi se pare a fi cel mai obositor/enervant dintre toate lucrurile de care trebuie să ţii cont pentru a arăta astfel?

Nu prea am răbdare să stau prin cabinete cosmetice, merg doar o dată pe lună şi atunci o rog pe cosmeticiană să-mi cureţe faţa în varianta rapidă.  Nu sunt fană a procedurilor  cosmetice corporale, prefer să fac sport. Nici la coafor nu merg prea des, prefer să stau creaţă şi doar când vin în România îmi întind părul, pentru vreun eveniment. Nu cred că mă enervează nimic cu adevărat, chiar trebuie să ne facem şi unghiile, să ne şi machiem, să ne şi hidratăm pielea sau părul. Grija pentru cum arătăm n-ar trebui să fie obositoare sau enervantă, ci o plăcere zilnică şi profitabilă.

Primeşti complimente pe stradă în Monaco pentru felul cum arăţi?

Din fericire, s-a mai întâmplat şi e măgulitor, mai ales într-o ţară în care mai toate femeile sunt îngrijite şi bine îmbrăcate, sportive şi zâmbitoare.  Culmea, femeile îmi fac mai des astfel de complimente, iar când se întâmplă să aud asta de la un bărbat, zâmbesc şi mă gândesc că nu e bine să ascult şi continuarea, mereu există  o continuare a complimentului unui bărbat.( râde)

Toate femeile din Monaco arată ca tine? 

Cele mai multe femei de aici arată minunat, pentru că fac sport zilnic şi mănâncă sănătos. Le văd zilnic la alergare sau la înot, le văd cât de puţin şi atent mănâncă şi ştiu că aşa au fost educate, aşa au înţeles să aibă grijă de ele şi de copiii lor. La şcoala unde învaţă copilul meu, n-am văzut niciun copil obez şi, crede-mă, nu-i triază la înscriere, ci doar nu sunt lăsaţi să ajungă pătraţi.  Câta vreme controlezi alimentaţia copilului tău cu stricteţe,  îl duci la sport şi nu-l laşi să zacă ore în şir în faţa device-urilor electronice, înseamnă că îl iubeşti cu adevărat. Nu le înţeleg pe mamele care-şi lasă copiii să se îndoape cu orice şi mai sunt şi încântate că au lins farfuria. Mă bucur că nu i-am spus niciodată lui Ayan să mănânce tot, ci l-am lăsat mereu să mănânce cât poate.

Tu te-ai comparat vreodată cu cineva, ai simţit invidie faţă de altă femeie?

Nu, n-am avut pornirea asta şi în continuare cred că nu e bine să visezi la viaţa altcuiva sau să invidiezi pe cineva. Prefer să admir oameni care-mi plac, să-i cultiv, dacă-mi sunt prieteni, să-i ajut, dacă au vreo nevoie,  să-i ignor, dacă nu avem ce să ne spunem, dar nu ştiu ce-i aia invidie.

Eşti foarte apreciată pentru încrederea în forţele proprii.  Când ţi-a zdruncinat cineva puternic  încrederea în tine şi cum ai trecut peste?

Dacă spun că niciodată, în ultimii…20 de ani, o sa pară neverosimil, dar va trebui să mă credeţi pe cuvânt. Am avut, în adolescenţă şi tinereţe suficiente episoade de neîncredere în mine, dar le-am depăşit onorabil şi nu le-am mai experimentat. Cred în mine pentru că sunt persoana cea mai la îndemână, când am nevoie de ajutor. Ş{tiu cine sunt, ştiu ce vreau, măcar în linii mari şi vitale, ştiu ce pot, în situaţii de criză şi mai ştiu că sunt la fel de utilă şi altora, precum îmi sunt mie, la o adică.

Spre deosebire de multe alte persoane publice, nu doar că eşti deosebit de activă pe Facebook, dar reuşeşti să răspunzi la foarte multe comentarii. Cum îţi faci timp pentru asta?

E un instrument de comunicare în care n-am crezut multă vreme, dar pentru că nu mă înţepenesc în idei preconcepute, am făcut o încercare şi am abordat chestiunea cu dedicaţie, altfel nu pot. Răspund pentru că sunt întrebată şi nu cred că FB-ul ar trebui să fie doar un avizier cu anunţuri, ci un dialog civilizat, haios, cu informaţii utile sau nimicuri. E o joacă de oameni mari, dar şi un instrument de lucru, pentru mine. Am reuşit câteva treburi grozave, printre care campania „Salvaţi copiii” pentru dotarea maternităţilor din România  (am reuşit să strâng peste 50 000 de euro doar pe FB, prin sms-uri şi donaţii de la românii din ţară şi din străinătate), apoi campania de umplut ghiozdane pentru 'Ana şi copiii', campania de promovare pentru Toma Coconea, acum campania de promovare a maratonului caritabil „Wings for Life world Run”, al cărui ambasador sunt etc.  Pe FB muncesc, chiar dacă pare uneori că mă distrez. În plus, e şi o bună conexiune cu blogul la care scriu, www.22foryou.co, dar şi cu alte acţiuni ale mele, literare, comunicare sau umanitare.

Despre ce nu ai scrie sau vorbi niciodată, ce păstrezi doar pentru tine?

Vorbesc tot mai puţin despre viaţa privată, pentru că e subiectul despre  care presa bate câmpii cel mai adesea, fără nicio limită de bun simţ sau legătură cu adevărul din viaţa mea. Apoi, nu aş vorbi public despre viaţa sexuală, mi se pare deplasat şi lipsit de delicateţe, chiar dacă pentru unii e un subiect lejer.  Şi nu aş vorbi despre altii, dacă nu-i cunosc personal, asta e un sport naţional în România, datul cu părerea la tv despre viaţa oricui…..Il detest.

La emisiunea lui Teo, acum câteva luni, ai lăsat să se creadă că bărbaţii pot visa din nou la tine, după care ne-ai povestit la evenimentul Activia că ţi-ai petrecut vacanţa în Kenia cu Dani. Ce s-a întâmplat între cele două momente?

Nimic de povestit. Bărbaţii care doresc să viseze la mine sunt liberi să o facă, dar eu nu sunt liberă. (zâmbeşte)

Femeile puternice sunt adesea numite de sexul opus „femei-bărbat.' Cum ţi se pare expresia? Eşti o femeie-bărbat?

Nu-mi place ideea. Sunt femeie până în adâncul fiinţei mele şi chiar dacă mă mai aventurez la vreun sport extrem sau la  vreo acţiune mai bărbătească, o fac cu forţa adorabilă a  feminităţii, pe care o avem toate, dacă ştim să o activăm şi să o utilizăm, chiar şi în condiţii mai dure.  Nu sunt nici feministă, cred în armonia dintre femei şi bărbaţi şi cred că bărbaţii ne sunt foarte necesari şi sunt de neînlocuit. Cred în iubire….., deci şi în bărbatul ideal.

Acum ceva timp ai postat chiar pe Facebook o listă cu realizările tale. După atâţia ani în lumina reflectoarelor, trăieşti cu ideea că nu ai fost percepută şi înţeleasă corect de public?

Publicul nu e egal, în el locuiesc oameni atât de diferiţi şi care au atâtea feluri de a percepe sau înţelege ce trăiesc, ce văd şi ce aud…. Publicul nu e noţiune abstractă, dar nici nu trebuie judecat sau împărţit pe categorii de vârstă şi educaţie, ca la audienţe. Eu n-am făcut greşeala asta niciodată, ci m-am adresat unui public pe care l-am considerat o fiinţă egală, cu care mă aflu în dialog, deci pe care trebuie să-l şi ascult, nu doar să-i vorbesc.  Pentru că mai toată presa românească nu mai ştie să vorbească despre realizări profesionale, ci doar despre aşternut şi scandaluri inventate, e bine, in my old school, să limpezeşti mintea publicului prea consumator de presă de scandal, cu informaţii clare, adevărate şi strict profesionale. Asta am făcut. Şi cred că e atitudine corectă, într-un peisaj media derutant.

Oana Popoiag, Foto: Arhiva Ringier

Urmărește-ne pe Google News