Trupa The Mono Jacks priveşte lumea cu alţi ochi prin noul album Uşor Distorsionat' care se va lansa în noiembrie, al doilea album din instoria muzicală a trupei și primul integral în limba română. 10 piese, 10 poveşti compuse de Doru Trăscău, vocea The Mono Jacks, full-time rock-star, soţ şi tată a doi copii superbi. Din noiembrie, The Mono Jacks ajung la I wonder cu o experiență pentru toți cei care le iubesc muzica și care vor să dea o mână de ajutor copiilor grav bolnavi de la Fundația Ringier.
Bună, Doru. Cum s-a născut noul disc?
O parte din piese sunt scrise de ceva vreme. Am schimbat, practic, trupa la sfârșitul lui aprilie. Să poți să lucrezi cu niște oameni – Cristian Chiru (bass), Andrei Zamfir (chitară), John Ciurea (tobe) – pe care îi cunoști abia de câteva luni, să ajungi să te simți bine alături de ei, să ai curajul să-ți pui un deadline că în august vei avea un album, e cea mai mișto chestie pe care o puteam face.
Și cum sună rezultatul final?
E un decalog cu piese și mai îndulcite, și mai vânoase. Reflectă felul inegal în care privim realitatea, noi cu toții … poate nu permanent, poate nu tot timpul. Nu e un album conceptual, cu un fir roșu de la un capăt la altul. Cuprinde de la povești de dragoste, până la teme existențiale, posibile dialoguri cu Dumnezeu. Mi se pare că există o confruntare perpetuă între spiritualitate și felul în care ne e ea vândută, și realitatea în care trăim. Ergo, Ușor distorsionat'. Eu nu fac excepție. Acum câteva luni de zile, mergeam absorbit de telefon, am fost foarte aproape să dea autobuzul peste mine. Nu mai eram de mult pe trotuar, iar șoferul circula regulamentar. Mi-am dat seama că lucrurile treceau pe lângă mine. A fost genul de realitate evidentă pe care a trebuit să o privesc pragmatic, treaz, nefiltrat. Și m-a marcat.
Povești de dragoste și dialoguri cu divinitatea. Care e deci relația ta cu Dumnezeu?
Relația mea cu Dumnezeu e aceeași relație pe care o Dumnezeu cu mine. Nu mi-e frică de El, deși am crescut înconjurat de superstiții și de babe. Suntem în termeni de egalitate, suntem prieteni. Nu-I cer nimic, n-am pretenții și probabil nici El n-are de la mine. N-am ajuns la o concluzie finală: sunt, la fel ca restul, într-o continuă căutare.
Care este cea mai frumoasă poveste de dragoste pentru tine?
Cea dintre mine și soția mea. Ține de 22 de ani. Eram la o petrecere, stăteam într-un colț și vine fata asta cu un zâmbet foarte larg la mine și se prezintă. Ăla a fost momentul zero. Aveam 17 ani și jumătate. Am dansat cu ea, dar venise însoțită, și n-am condus-o acasă. Îmi urla în cap 'I Saw You Dancing' (Yaki-da) ori de câte ori mâ gândeam la ea. Jumătate de an mai târziu, o văd pe Laura la mine-n cartier, sprijinind același perete pe care îl sprijineam eu serile cu chitara și băieții. Aveam prieteni comuni. Și de-acolo lucrurile au luat-o firesc, a venit cu o chitară de-acasă să i-o repar si nu i-am reparat-o nici azi. Am plecat la Costinești cu găștile și de atunci suntem împreună. Avem doi copii, Luca, de 10 ani, și Maia, de 4.
Concerte, repetiții, album nou. Cum te țin bateriile la așa un program supraîncărcat?
E al dracului de greu să fii full-time rockstar, tată și soț și angajat impecabil (Doru lucrează ca interface designer pentru FIFA, unul dintre cele mai populare jocuri din istoria gamingului, la EA Sports Romania). Până nu demult, mi se părea că pasiunea e suficientă. După ce m-am trezit cu atacuri de panică și la marginea depresiei, mi-a dat seama că nu e. Am făcut terapie, am realizat ca sărisem calul, și acum caut echilibrul, ca noi toți. Mă bucur de înțelegere acasă, de înțelegere din partea colegilor de la birou, care știu ce fac eu ca artist, și de suport din partea restului trupei. Au înțeles că disponibilitatea mea seara e limitată, și probabil suntem printre foarte puținele trupe de alternativ din România care-și țin repetițiile la 8 jumate dimineața. Și ne prinde foarte bine, ne dă o energie și o productivitate incomparabilă cu repetițiile de seară.
De ce nu mai cântați în engleză pe noul disc?
Sunt două motive. Unu, am încercat mulți ani sa trecem granițele României, dar Occidentul e suprasaturat. Ar fi fost greu sa pătrundem de aici, ar fi trebuit să fim acolo tot timpul. Nu știu artiști care să fi reușit afară în zona noastră de muzică, dar noi vor fim primii, indiferent că o vom face în română sau engleză. Doi, limba nu e o barieră vizibilă, dar există. Am tradus odată, în glumă, niște megahituri pop internaționale, să vedem cum sună, și rezultatul era la limita penibilului. Nu cred ca fanii din România ne-ar iubi mai puțin dacă am cânta în engleză, dar am convingerea că ajungi altfel la inimile lor când o faci în limba în care au crescut. Oamenii de aici, de acasă, ne-au susținut tot timpul, au plătit bilete la concerte, au cumpărat albume. Și ca să-l citez pe Șerban Alexandrescu (Headvertising), încercând să explice de ce n-a plecat din România: de ce n-ai vrea să fii fruntaș la tine în sat? Dacă nimănui nu-i pasă de ce se întâmplă aici, nimic nu se va schimba. Niciodată.
Mara Comandasu
Credit foto: Cosmin Bumbuț
Citește și:
Un celebru rapper a murit la vârsta de 27 de ani!
Mihaela Rădulescu a cucerit Hollywoodul
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
