Pe 28 noiembrie, Cabral pregătește un cadou surpriză pentru doi admiratori ai săi și ai emisiunii pe care o prezintă de anul trecut la Pro Tv.
Astfel, carismaticul prezentator dorește să își întâlnească fanul în cadrul unei experiențe tip 'meet & greet' ce urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie, la filmările emisiunii 'Ce spun românii'. Iar invitația înaintată de Cabral este pentru două persoane (un cuplu sau un copil și un părinte), ce vor avea rezervate două locuri în platoul emisiunii, se vor întâlni cu prezentatorul înainte sau după emisiune, vor putea vorbi și schimba impresii cu el. Și, desigur, pot pleca acasă cu selfie-uri și cu o dedicație personalizată.
Filmările au loc la studiourile Buftea și nu sunt în direct, ceea ce dă posibilitatea prezentatorului să fie în largul său, nefiind constrâns de formatul fix de o oră. Pentru cei ce nu știu, game show-ul 'Ce spun românii' reprezintă o competiție între două familii, ce trebuie să ghicească cele mai populare răspunsuri la o serie de întrebări adresate unui eșantion de 100 de persoane alese aleatoriu.
Oferta este valabilă doar până luni, 27 noiembrie, filmările urmând să aibă loc în ziua următoare.
Cumpără această experiență aici, pe site-ul iwonder.ro!