În ea are încredere Andreea Ibacka! Cine are grijă de Namiko când proaspăta mămică nu e acasă

.

Andreea Ibacka este mămică de doar 4 luni și trăiește cea mai frumoasă experiență din viața ei. Vedeta are parte de ajutor de nădejde atunci când vine vorba de creșterea micuței sale, Namiko. Atunci când ea are treabă, proaspăta mămică are încredere într-o singură femeie care să stea cu fiica ei.

Pe soția lui Cabral am întâlnit-o la un eveniment în București, unde a venit cu mare drag. În timp ce Andreea Ibacka își rezolva treburile, micuța Namiko se afla acasă alături de bunica ei. Vedeta are încredere deplină în mama ei și știe că Namiko este pe mâini bune alături de ea.


‘Evadez de acasă și mă bazez pe mama. Este foarte frumos să fii mămică, pe lângă toate greutățile pe care le întâmpinăm ca proaspeți părinți. Avem un copil cuminte și sănătos. Îi mulțumesc mult lui Dumnezeu că pot să trăiesc experiența asta. Nu prea plânge, e foarte cuminte. Noaptea doarme și se trezește spre dimineață că are nevoie de masă și mă trezesc pentru că trebuie o alăptez. Cabral e destul de prins cu filmările și are nevoie să se odihnească, pentru că filmează 12 ore.’, a declarat Andreea Ibacka, pentru VIVA!.


Se sfătuiește mult cu Cabral

Cabral are deja experiență în rolul de tată, iar Andreea Ibacka se sfătuiește mereu cu el atunci când vine vorba de creșterea fetiței lor, Namiko. Proaspăta mămică se simte o norocoasă că în ziua de azi există tot ce are nevoie pentru îngrijirea fetiței sale și nu mai este ca atunci când era ea mică.

‘În primul rând cer sfaturi soțului, părinților. Îi implicăm foarte mult și pe bunici în activitățile cu cea mică și mă bucur că toată lumea e disponibilă și dornică să o ajute în toate direcțiile. Am prietenele mele care au copii, aplicațiile. În ziua de azi avem ajutor și suport din mai multe părți. De fiecare dată când mă vait ar trebui să mă gândesc cum era când ne-au crescut părinții noștri, acum 30 de ani.’, a mai spus proaspăta mămică.

Citește și: Cabral ar putea fi tătic pentru a treia oară. Andreea Ibacka nu exclude posibilitatea unei noi sarcini: ‘Mi-am făcut antrenamentul’

Citește și: Andreea Ibacka, despre relația pe care o are fiica lui Cabral cu bebelușul ei. În multe familii acest subiect este tabu! | EXCLUSIV

FOTO: Facebook