Imagini inedite de la nunta Preşedintelui Franţei Emmanuel Macron cu Brigitte din urmă cu 10 ani

 Florentina Liutic
.

Emmanuel Macron a fost ales duminică noul preşedinte al Franţei, iar viaţa sa privată continuă să fascineze o lume întreagă. Acesta este căsătorit din 2007 cu Brigitte, fosta lui profesoară de artă dramatică, cu 24 de ani mai în vârstă decât el, pe care a întâlnit-o pe când avea 15 ani.

 

Emmanuel Macron şi Brigitte Trogneux s-au căsătorit pe 20 octombrie 2007, ceremonia având loc la Touquet. Emmanuel îşi împlinea astfel promisiunea de a se căsători cu femeia iubită, promisiune pe care i-o făcuse pe când el avea 17 ani: „Orice ai face, mă voi căsători cu tine.', a povestit Brigitte pentru Paris Match că i-a spus Emmanuel.

 

Cei doi s-au întâlnit la Amiens, unde Macron era elev la o şcoală privată iezuită, iar Brigitte îi era profesoară de artă dramatică. Aceasta era căsătorită, avea 3 copii, iar povestea lor de iubire i-a şocat pe părinţii lui Macron care au încercat să-i pună punct prin orice mijloace.

 

Nu au reuşit însă, iar cei doi aveau să se mute împreună la Paris, iar în 2007 să se căsătorească. În imaginile difuzate de France 3 se poate vedea o pereche extrem de îndrăgostită şi apoi dansând în timp ce schimbau priviri pline de iubire. Emmanuel a ţinut atunci un discurs emoţionant, mulţumindu-le invitaţilor care le-au acceptat povestea de iubire atipică. „Ne-aţi acceptat şi aţi făcut din noi ceea ce suntem astăzi', le-a spus el.

 

Emmanuel avea 30 de ani, iar Brigitte 54. Ea a purtat o rochie albă, scurtă, şi şi-a ondulat părul, iar el un costum accesorizat cu o cravată roz.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton