Tenismenul Novak Djokovic este cazat în aceste momente într-un hotel situat în Melbourne și va mai sta acolo vreme de câteva zile. Sportivul de origine sârbă ar fi obligat să facă asta, după ce i-a fost anulată vizita și refuzată intrarea pe teriroriul Australiei, din cauză că acesta nu este vaccinat anti-COVID-19 și că nu se încadrează în excepțiile prevăzute de legislația țării. Unii oameni care au stat acolo susțin că acea clădire ar fi plină de gândaci, iar oaspeților li s-ar servi mâncare cu viermi.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Novak Djokovic ar fi obligat să stea cazar într-un hotel din Melbourne timp de câteva zile. Tenismenul sârb a ajuns în Melbourne miercuri, pe 5 ianuarie 2022, urmând să participe la Australian Open. Însă din cauză că sportivul nu e vaccinat anti-COVID-19 și că nu s-ar încadra în excepțiile prevăzute de legislația din Australia, acestua i-a fost anulată vizita. Totodată, locului 1 ATP i-a fost refuzată și intrarea pe teritoriul Australiel.
Intrigat, Novak Djokovic a depus o contestație cu privire la hotătârea de anulare a vizei. Verdictul judecătorul va fi aflat însă abia luni, pe 10 ianuarie 2022. Până atunci, el trebuie să stea în Park Hotel, o clădire situată în cartierul Carlton, din Melbourne. Ar fi vorba, de fapt, despre o unitate de cazare destinată în special refugiaților.
Citește și: De ce nu s-au căsătorit Maria și Marius de la Mireasa:„Ne doream să…'
Citește și: Mugur Mihăescu și familia lui, infectați cu Omicron:„Am fost toți vaccinați'
Imagini din hotelul în care e cazat tenismenul Novak Djokovic în Australia
Jurnaliștii din străinătate nu au transmis tocmai cuvinte de laudă despre acest hotel. Potrivit informațiilor apărute în presa de peste hotare, părinții tenismenului sârb s-au arătat indignați de faptul că sportivul este lăsat să stea în niște condiții ce ar lăsa de dorit.
Mama lui Novak Djokovic susține că tenismenul ar fi ținut acolo ca un prizonier. Femeia spune despre clădirea în care e cazat fiul ei că nici măcar nu poate fi numit hotel. În plus, ea susține că acolo ar fi mizerie, mulți gândaci, iar mâncarea ar fi îngrozitoare.
„Mă simt îngrozitor de 24 de ore. Îl țin ca pe un prizonier. Nu este corect. Nu este uman. Acela este un hotel mic, dacă îl putem numi hotel… este pentru imigranți. E plin de gândaci acolo, e murdar, mâncarea este îngrozitoare.', a spus Dijana Djocovic, mama lui Novak Djokovic, într-o conferință de presă, conform site-ului foxsports.com.
„Mâncarea de acolo pune în pericol sănătatea oamenilor'
Presa străină a început să scrie despre Park Hotel din cartierul Carlton, Melbourne, în luna decembrie 2021. Atunci, după un incendiu, a fost necesară evacuarea refugiaților ce se aflau în interior. În a treia zi de Crăciun, pe rețelele de socializare, au început să devină virale mai multe imagini cu mâncarea care ar fi fost servită în hotel. Mulți internauți spun că aceasta ar pune în pericol sănătatea.
Pls pay attention.
— Joy (@mohammedJoy73) December 27, 2021
Urgent-see this food with Maggots
It was delivered at 5.30pm tonight as evening meal at Park prison for 34 men.
Even guards agreed not edible-took it away.
Now men have no dinner.
Detained for 2yrs,now in rooms on level2, now maggots in food!#GameOver pic.twitter.com/ar5jFv7zlI
„Am fost șocat! Mâncarea de acolo pune în pericol sănătatea oamenilor. Nici măcar animalele nu pot mânca așa ceva', a transmis o persoană care a fost cazată la Park Hotel.
Un bărbat care ar fi fost cazat în același hotel cu Novak Djokovic susține că mâncarea servită acolo ar fi plină cu viermi.
„Urgent! Uitați-vă la această mâncare cu viermi! A fost adusă la ora 5.50 P.M. pentru 34 de persoane. Până și gardienii au spus că nu se poate mânca. Acum, acești 34 de oameni nu au ce mânca la cină'., a susținut un alt om cazat acolo, în dreptul unei imagini scandaloase.
Conform unica.ro, în același hotel, în octombrie 2021, ar fi fost raportați pozitiv cu COVID-19 21 de oameni.
Sursă foto: Instagram, Twitter, h-rez.com, Hepta