Ilinca Vandici - 30 de lecţii învăţate în 30 de ani

.

Vara aceasta Ilinca a împlinit 30 de ani, ocazie cu care am invi­tat-o să ne enumere, cu bune și cu rele, cele mai importante lucruri pe care le-a descoperit în toți acești ani. De la lecții precum aceea de a spune „te iubesc' mai des, până la bucu­rii precum aceea de a culege ananas în Hawaii sau de a face plajă în Caraibe.

 


  1. Mi-am îndeplinit visul, acela de a lucra în televiziune. Cred că meseria ne alege pe noi și nu invers! Îmi iubesc meseria!
  2. Mi-am cumpărat o casă. Am vrut întot­deauna, prin tot ce am realizat în viață, să las o urmă pe acest pământ, o moștenire. Am început prin a-mi cumpăra o casă!
  3. Am ajutat copii defavorizați. Sunt anu­mite lucruri care mă împlinesc, care îmi îmbogățesc sufletul și mi-l ridică la un alt nivel de spiritualitate! Acesta este unul dintre ele!
  4. Am evoluat spiritual. Am descoperit că viața nu înseamnă doar muncă, mâncare, distracție, iubire! Viața înseamnă energie, zâmbete din partea oamenilor dragi, lecții învățate din fiecare lucru mărunt, dorința de autodezvoltare, cunoaștere personală, activarea unor informații pe care toți le avem, însă nu toți putem profita de ele!

  1. M-am reinventat. Consider că cea mai mare calitate a omului de televiziune este puterea acestuia de a fi mereu actual, de a avea forța să o ia de la început, mereu cu zâmbetul pe buze!
  2. Mi-am descoperit hobby-uri noi. Gă­sesc în fiecare perioadă noi lucruri care mă fac fericită, fie că vorbim despre plă­cerea de a redecora casa sau despre yoga, încerc mereu să găsesc partea frumoasă a vieții, să descopăr lucruri noi!
  3. Mi-am impus un stil de viață sănătos. Pentru mine nu e o modă, este alegerea unei vieți sănătoase! Este îmbunătățirea calității vieții în permanență! Este minu­nea care mi-a schimbat viața!
  4. Am devenit ambasadoarea frumuseții unei clinici. O dată ce am ajuns să mă iubesc și să mă apreciez așa cum sunt, am devenit o femeie asumată, cu calități și defecte, iar asta mi-a dat încredere enormă în frumusețea mea! Acum le pot îndruma pe toate femeile să descopere aceleași lucruri!
  5. Am devenit un exemplu al vieții sănă­toase. În meseria pe care o practic, devii un exemplu pentru cei care te urmăresc pe micile ecrane! Am ales, prin tot ce am făcut de-a lungul timpului, să fiu un model de lucruri pozitive pentru toți cei care au dorit sa privească, să învețe, să se inspire!
  6. Mi-am găsit stilul vestimentar. Am evoluat și din acest punct de vedere, descoperind că nu haina îl face pe om, ci invers, crezând cu tarie că atitudinea schimbă totul! Așadar, port ce îmi place, ce mă face să mă simt frumoasă!

 

  1. Am descoperit ce mă face fericită. Iar fericită mă face fiecare clipă ce trece!
  2. Am creat un brand din numele pe care îl port. În 11 ani am acumulat un „munte de experiență, am clădit cără­midă cu cărămidă fiecare pas al carierei mele, nu m-am lăsat doborâtă, ci am reușit mereu să rămân cu fruntea sus! Așa se face că ușor, dar sigur, am reușit să mă mențin între cele mai apreciate vedete ale acestei industrii!
  3. Pentru că femeile frumoase și mașinile au făcut întotdeauna o echipă excelentă, sunt imaginea unei reprezentanțe auto.
  4. Sunt ambasadoarea părului sănătos. Iubesc părul frumos și sănătos, consider că exprimă extrem de multă feminitate și atunci am reușit să îl îngrijesc zi de zi astfel încât să întorc privirile pe stradă!
  5. Am botezat o fetiță. Maria Rebeca,un înger drag sufletului meu, care are deja 10 primăveri! Însă nu mă voi opri aici!

  1. Am călătorit. Cred că am văzut un sfert din lumea asta mare până acum! Trăiesc pentru vacanțe și călătorii! Iubesc culturi, oameni, tradiții, iubesc să trăiesc diferit în fiecare zi și să învăț din fiecare deplasare câteva lucruri noi!
  2. L-am intervievat pe Prim Ministrul României, pe John Racolta, miliardar cu origini române. Are și meseria asta avantajele ei. Am ajuns în punctul în care stăpânesc extrem de bine ceea ce fac, am căpătat o notorietate mare prin prisma anilor de activitate și astfel am ajuns să mă pot bucura și de discuții cu oameni speciali pe care nu ai zilnic ocazia de a-i intervieva!
  3. Am cules ananas în Hawaii. O experiență unică! Nu știam până în momentul respectiv cum se cultivă ananasul, iar ulterior m-am bucurat de satisfacția muncii depuse. Am savurat un ananas proaspăt cules de mâna mea, printre hawaiieni.
  4. Am urcat pe Empire State Bulding. Știi momentul acela în care ți se taie respirația, pentru că ai ajuns să pășești pe nori? Eh, cam asta am simțit urcând pe acoperișul celebrei clădiri pe care am admirat-o de zeci de ori în filme, o clădire simbol a orașului New York!
  5. Am făcut plajă în Caraibe. Este destinația mea preferată! Este un loc care trebuie văzut o dată în viață, măcar! Locul are o atingere aproape divină prin peisajele incredibile!
  6. Am admirat rezervația de nuferi din Delta Dunării. Ar fi păcat să nu ne bucu­răm de frumusețile pe care ni le dăruiește țara noastră, înainte de a cunoaște și restul lumii! Delta Dunării este o minune absolută!

 

  1. Am învățat să iert. Iertarea este cel mai înălțător dar pe care ni l-a lăsat Dum­nezeu pe pământ! Doar iertând putem să ne eliberăm de orice urmă de durere.
  2. Am înțeles că timpul este prietenul meu. Nu-mi simt vârsta, nici pe chip și nici în suflet! Sunt în tandem cu timpul, nu împotriva lui, iar asta îmi șterge orice urmă de îmbătrânire!
  3. Am plantat un copac. Sau poate mai mulți… Pentru că este unul dintre clișeele ce trebuie făcute în viața asta, și câteodată sunt bune și acestea!
  4. Am înțeles cât de important e să spun NU. Mi-am acordat o șansă și mi-am luat gura de oxigen necesară atunci când am înțeles că nu pot mulțumi pe toată lumea, că cea mai importantă persoană din viața mea sunt eu și că sentimentul care mă împlinește cel mai mult este pacea!
  5. Am suferit și am înțeles ceva din asta. Viața este o telenovelă, ba chiar viața bate filmul câteodată! Evident că am trecut și eu prin drame existențiale, unele cât se poate de reale și dureroase, altele închi­puite, specifice vârstei, însă am reușit să găsesc ulterior esența lucrurilor care mi s-au întâmplat, iar asta mi-a salvat sufletul de fiecare dată!

  1. Am conștientizat că familia e cel mai important lucru pe care îl am. Așa sun­tem noi, oamenii, construiți să nu reușim să apreciem și să cântărim importanța oa­menilor în viața noastră, până când, din păcate, se întâmplă și lucruri regretabile. Niciodată nu e prea mult sau prea des să le spun „te iubesc mamei și surorii mele!
  2. Am câștigat competiția „Dansez pentru filmul câteodată! Evident că am trecut și eu prin drame existențiale, unele cât se poate de reale și dureroase, altele închi­puite, specifice vârstei, însă am reușit să găsesc ulterior esența lucrurilor care mi s-au întâmplat, iar asta mi-a salvat sufletul de fiecare dată!

  1. Am conștientizat că familia e cel mai important lucru pe care îl am. Așa sun­tem noi, oamenii, construiți să nu reușim să apreciem și să cântărim importanța oa­menilor în viața noastră, până când, din păcate, se întâmplă și lucruri regretabile. Niciodată nu e prea mult sau prea des să le spun „te iubesc mamei și surorii mele!
  2. Am câștigat competiția „Dansez pentru tine. De când a început acest proiect visam să reușesc să ajung în ringul visu­rilor și iată că am reușit să fac mult mai mult decât atât! M-am dedicat total, trup și suflet și am găsit forța să duc patru sufle­te către un trai mai bun, către o viață mai ușoară și sunt mândră de acest lucru!
  3. Am învățat să cânt la pian. Și aces­ta este un vis împlinit al copilăriei mele! Sunt fascinată de pian, de atitudinea pe care ți-o impune și de energia pe care o emană fiecare sunet scos!
  4. Am devenit prezentatoarea celui mai efervescent show al toamnei, „Bravo, ai stil!, ce va fi difuzat la Kanal D. Sunt foarte fericită, este un proiect extrem de important pentru mine, avem o echipă de elită atât în spatele camerelor, cât și în fața lor! Personal, sunt o victimă a modei, am încercat să îmi găsesc sti­lul personal, îmi place să fac shopping, drept urmare mi se potrivește de minune această emisiune!

 

Oana Popoiag, Foto:Stefan Dani

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Coafură: ADONIS ENACHE

Machiaj: ALEXANDRA CRĂESCU

Vestimentație: Otilia Brăiloiu (Zenya Atelier),

PNK Casual, Murmur, Pas du Tout,

Pure Lingerie și Rhea Costa

Accesorii: Tezyo și H&M

Fotografiile au fost realizate la Equestria.

Mulțumim pentru sprijin!