Cu 7 ani în urmă, Wilmark Rizzo Hernandez, cunoscut în spațiul public și ca „micuțul Will”, era una dintre cele mai plăcute prezențe de la Dansez pentru tine, însă acum a ieșit complet din lumina reflectoarelor. Iată ce mai face Willmark și ce familie frumoasă are!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Acum 7 ani, weekendurile românilor erau ocupate cu unul dintre cele mai de succes show-uri ale acelei perioade – Dansez pentru tine – ai căror concurenți țineau românii cu sufletul la gură ediție de ediție. Wilmark Rizzo Hernandez a fost unul dintre cei mai longevivi, dar și mai iubiți jurați ai show-ului.
Jurat la Dansez pentru tine 13 sezoane!
Din păcate, după 13 sezoane, în care a făcut parte din juriul Dansez pentru tine, Wilmark a fost dat afară chiar în prima zi a sezonului din 2013, „din cauza unor contracte semnate cu alte televiziuni'. După ce a plecat de la PRO TV, dansatorul s-a făcut maestru de ceremonii şi-a deschis propria şcoală de dans.
Născut la 31 mai 1977 în Columbia, Wilmark a absolvit „Colegio de los Andes' la Escuela de Danza y Musica Latinoamericana din Bogota, iar în România a urmat studiile Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti. Inginer de meserie, Wilmark a deschis prima discotecă latino-americană din România, Salsa You & Me, şi s-a făcut remarcat prin stilul tradiţional de dans Salsa Mambo.
Ulterior, a susţinut cursuri de dans ca instructor de dans.
Pandemia i-a ruinat proiectele, dar l-a apropiat de familie
Din păcate însă, din cauza pandemiei, Wilmark (42) a fost nevoit să renunțe la școala de dans și s-a mutat alături de familie în comuna Mihai Bravu, județul Giurgiu (de unde provine soția lui), iar acum se bucură de o perioadă de relaxare alături Ioana de și de cei doi fii ai lor, Loukas (12 ani) și Joakin (8 ani).
„Suntem la casa de la țară din Mihai Bravu, unde mama Ioanei face agricultură. Și am ajutat și noi, soția mea a pus roșii, salată, ardei, castraveți, iar eu am zis să fiu util și am făcut un solar. Chiar dacă am stat de dimineață până seara la țară, am lucrat cu drag. Eu am cumpărat tot ce trebuia pentru solar, l-am montat și a devenit funcțional.
Soția mea a plantat și trandafiri, care au înflorit și sunt minunați. Ne-am simțit bine la țară cât am stat la aer curat și ne-am relaxat. Loukas și Joakin au încercat și ei să ajute cum au putut. M-am bucurat că am putut avea tot felul de discuții, pe diferite subiecte, și că am putut interacționa mai mult. Această perioadă pentru noi a fost o binecuvântare', a declarat Wilmark pentru click.ro.
Citește și: Drama neștiută a Andreei Marin. Vedeta a suferit două sarcini extrauterine înainte de a o avea pe Violeta
Până una-alta, Wilmark ține cursuri de dans online și încearcă să pună pe roate un proiect nou – o platformă de dans online, iar în calitate de președinte al Asociației Române de Dans le-a oferit bătrânilor din cămine cursuri gratuite de dans, mai menționează sursa citată.
Foto: Instagram