Paul Ipate este unul dintre actorii tineri pe val ai României, având o serie de filme și proiecte de succes la activ, cum este în momentul de față Asia Express. Dar îl mai știe cineva pe Paul Maximus? Este vorba de personajul lui Ipate din celebrele reclame la o rețea de telefonie mobilă, foarte populare în urmă cu câțiva ani, ce i-au adus notorietatea actorului.
Paul Ipate este unul dintre cei mai cunoscuți și simpatizați actori din generația tânără și împreună cu Cătălina Grama (Jojo) formează un cuplu care nu mai are nevoie de prezentare. Din 10 februarie, la Asia Express, celebrul cuplu poate fi urmărit în periplul plin de obstacole și situații-limită într-o zonă pe care nu o cunosc.
Combinatozaurul din reclame! Cum a devenit celebru Paul Ipate de la Asia Express
Acum câțiva ani, însă, Paul Ipate era un actor la început de drum care, deși având piese de teatru la activ și un istoric favorabil ca actor (nr. a urcat prima dată pe scenă la nouă ani), nu avea parte de notorietate. Ca orice tânăr actor, însă, participa la nenumărate castinguri pentru reclame și așa a dat lovitura. În 2011, Ipate apărea pentru prima dată într-o reclamă Vodafone, alături de Ioana Blaj, care i-a fost multă vreme iubită.
Personajul său din popularele spoturi, Paul Maximus, i-a adus în scurt timp o faimă neașteptată, grăbindu-i ascensiunea către cariera la care visa, în teatru și cinema. Campania avându-i ca protagoniști pe Paul și Ioana s-a încheiat în 2014, dar în acel moment deja toată lumea îi recunoștea pe stradă. 'Maxim, am zis!' sau 'Combinatozaur' sunt expresii ce au rămas în mentalul colectiv, la fel ca și amuzantele încercări nereușite ale personajului Paul Maximus de a o cuceri pe Cristina aka Ioana Blaj.
De la reclame la emisiuni. Paul Ipate, probleme mari cu mâncarea la Asia Express
Paul Ipate se numără printre concurenţii care nu mănâncă deloc picant, aşa că fiecare zi este pentru el şi o provocare…gastronomică. De când am ajuns în „Asia Express' mănânc numai orez. E tot ce pot să mănânc, pentru că restul preparatelor care ni s-au servit de către locanici sunt foarte, foarte iuţi şi cu foarte multe condimente. Am mai încercat şi fructe, dar până şi bananele au aici un gust ciudat, acrişor, diferit de cel cu care suntem noi obişnuiţi. Până acum am slăbit… două găuri la curea. Asta este metoda mea de cântărire', povesteşte Paul.
Paul Ipate şi Jojo au pornit în cursa „Asia Express' cu scopul de a descoperi cultura localnicilor şi de a avea parte de o super aventură. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, însă, așa că cei doi au avut parte nu doar de provocări nebănuite în competiție, ci și de situații-limită ce le-a pus sub semnul întrebării relația.
Foto: Instagram, PR, captură foto
Citește și:
Cum arăta Brigitte Năstase înainte de cele 19 operaţii estetice. Avea trăsături frumoase