Căsătoriţi din 2015, Ian Somerhalder şi Nikki Reed au anunţat pe reţelele de socializare că se pregătesc să devină părinţi pentru prima dată.
Actorul din seria „The Vampires Diaries' şi actriţa din saga „Twilight' formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood. Actorul anunţase în urmă cu câteva luni că arde de nerăbdare să întemeieze o familie alături de superba lui soţie.
Dorinţa lor s-a împlinit, iar acum au dat marea vestea fanilor lor. Ian Somerhalder şi Nikki Reed au postat pe Instagram o superbă fotografie în care actorul sărută abdomenul soţiei lui, care se află într-o fază destul de avansată a sarcinii.
'Bună, micuţule! Te ştiu doar pentru că te simt. Cum e posibil să iubeşti deja pe cineva atât de mult? Ceea ce ştiu deja e că e cel mai puternic sentiment pe care l-am simţit vreodată. O să împărţim trupul ăsta pentru ceva timp şi o să experimentăm atât de multe lucruri împreună. Abia aşteptăm să te întâlnim… Cu dragoste, părinţii tăi', a scris frumoasa mamică.
A post shared by Nikki Reed (@iamnikkireed) on
„Pentru prieteni, familie şi restul lumii. Până la 38 de ani nu am mai trăit ceva atât de frumos şi de puternic. Nu mă pot gândi la nimic altceva care să fie mai excitant precum această nouă etapă din viaţa noastră pe care vrem să o anunţăm. A fost o perioadă cu adevărat specială în vieţile noastre pe care am vrut să o păstrăm doar pentru noi cât mai mult timp posibil pentru a profita de acest moment alături de bebeluşul nostru care creşte atât de repede… pentru că asta fac, cresc foarte repede. Vă mulţumesc pentru energia voastră. Cu dragoste, Ian', le-a spus actorul fanilor lui.
Foto: Hepta, Instagram