Cel mai îndrăgit mizantrop, misogin şi insensibil doctor din lume nu este întru totul diferit de omul din viaţa reală. In lupta sa cu o depresie severă, care i-a răpit bucuria de a trăi, Hugh Laurie şi-a regăsit echilibrul cu ajutorul psihoterapiei şi al muzicii. Ca dovadă, mâine va susţine un concert la Bucureşti.
„Nimic, absolut nimic nu se compară cu muzica. E aproape indecentă prin plăcerea imensă pe care o provoacă, mărturisea extatic actorul britanic, într-un interviu despre cea mai fierbinte pasiune a sa.
Hugh Laurie a descoperit pianul în preajma vârstei de 6 ani şi de atunci a fost fermecat de efectele terapeutice ale sunetelor. Din acest motiv, admite făţiş că ar da oricând actoria pentru muzică tocmai pentru senzaţia inefabilă pe care o are atunci când face sau ascultă muzică. „Actoria se bazează în mare măsură pe adoptarea diferitelor măşti, în vreme ce muzica presupune exact renunţarea la ele, declara la un moment dat Hugh Laurie, actorul care vreme de 8 ani l-a interpretat pe celebrul doctor House, cel mai bun şi mai caustic diagnosti-cian din istoria serialelor tv. Pentru prestaţia sa fără cusur, de a cărei valoare s-a îndoit el însuşi în primul an de filmări, Laurie a primit două Globuri de Aur, tot atâtea Screen Actors Guild Awards şi şase nominalizări la premiile Emmy. Nimic din toate astea nu l-au ajutat însă să-şi recapete încrederea în sine şi să renunţe la firea pesimistă, tot astfel cum nici cuvintele de laudă ale unor nume mari din industrie – Emma Thompson sau Stephen Fry – n-au contat prea mult pentru întunecatul Laurie.
Ani de pribegie
O depresie destul de sâcâitoare l-a măcinat mulţi ani, adăugând anxietăţilor lui, şi aşa destul de pregnante, un caracter definitiv ca o sentinţă. „Imi aduc şi acum aminte de momentul exact în care am conştientizat că am o problemă. Participam la un raliu caritabil şi deodată, pe la mijlocul cursei, în timp ce în jurul meu alte maşini se răsturnau şi explodau, mi-am dat seama că nu eram nici speriat, nici impresionat… ci doar plictisit. Atunci m-am gândit că ceva nu e în regulă. Ar fi trebuit fie să simt o repulsie organică faţă de spectacolul din faţa mea, fie în-cântare, era în fond o experienţă extremă. Mi-a fost clar că tocmai descoperisem un simptom de depresie.
Aşa că a doua zi chiar a apelat la un psiholog care l-a ajutat să înţeleagă ce mecanisme ale gândirii sale nu funcţionau corespunzător. „Adevărul care a ieşit la iveală în perioada psihoterapiei a fost destul de dur, dar tocmai pentru liniştea pe care o obţii ulterior, toată lumea ar trebui să treacă prin cabinetul unui specialist.
In ciuda rezultatelor, după o anumită perioadă, pornirile anxiolitice au revenit, iar Laurie s-a trezit din nou prizonierul propriilor lui demoni imaginari. Era fie chinuit de situaţii din trecut pe care regreta că nu le-a gestionat altfel, fie de proiecţii iluzorii privind un viitor întunecat.
Adulterul unui singuratic
Presiunea de a avea totul sub control şi incapacitatea de a se bucura de propriile realizări îşi au rădăcinile în primii săi ani de viaţă. Deşi avea 3 fraţi mai mari, diferenţa de vârstă dintre ei era destul de mare, aşa încât Hugh a crescut mai mult singur. Dintr-un motiv sau altul, mama sa, care suferea de oscilaţii de dispoziţie, şi-a proiectat toate dorinţele şi visurile măreţe în ultimul ei născut, care nu s-a ridicat niciodată la înălţimea aşteptărilor ei. Intreaga presiune de-a o fi dezamăgit şi-a pus amprenta pe dezvoltarea emoţională a copilului, care a conştientizat perfect ratarea misiunii în ochii mamei.
Cu toate acestea, există zvonuri potrivit cărora problemele emoţionale ale acto rului ar putea fi explicate prin eveni-mente mai recente din viaţa lui, respectiv o relaţie extraconjugală pe care ar fi avut-o la un moment dat cu o regizoare. Despre această poveste însă, brita- nicul, şi aşa rezervat în ce priveşte via- ţa sa privată, a refuzat mereu să vorbească. S-a rezumat numai la a preciza că „e posibil ca totul să aibă legătură cu povestea aceea, nu ştiu. Ce ştiu însă e că sunt un om norocos, iar acum mă simt mai liniştit, accept anumite lucruri fără să le mai întorc pe toate părţile. Obişnuiam să mă consum cu situaţii care mi se întâmplaseră în trecut. |mi imaginam un milion de alte feluri mai bune în care aş fi putut reacţiona. Mă frământam febril «de ce n-am zis asta?» sau «De ce n-am făcut aşa?».
Dr. House şi faima mondială
De la piesele de teatru care i-au adus faima în Regatul Unit şi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, Lau-rie a făcut un salt uriaş peste ocean pentru a interpreta un personaj atipic: un doctor genial, deloc empatic, măcinat de propriile lui dizabilităţi fizice. Un bărbat sexy prin atitudinea categorică şi inteligenţa uimitoare, dar un om greu de suportat din cauza toanelor, a durerilor lui fizice şi, per total, a tuturor ciudăţeniilor sale. Cei opt ani petrecuţi aproape exclusiv în America i-au afectat mult căsnicia şi relaţia cu cei trei copii ai săi, Charlie, Bill şi Rebecca. Impreună au reuşit totuşi să-şi menţină familia unită cu toate că soţia lui, Jo, cu care este căsătorit de aproape două decenii, a refuzat să se mute în Los Angeles pe perioada filmărilor. Revenit în Londra, Hugh Laurie şi-a reluat stilul de viaţă, legăturile vechi de prietenie şi a acceptat noi proiecte profesionale. Il vom vedea anul viitor în „Tomorrowland, un film SF regizat de Brad Bird, cel care are în portofoliu producţii ca „Ratatouille sau „Mission Impossible: Ghost Protocol.
CLAUDIA COJOCEA Foto HEPTA
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=8HrmAgYE-6k[/youtube]
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
