Cântărețul a susținut, duminică, un concert în parcul Drumul Taberei din Capitală, iar, pentru a ajunge la scenă, Horia Brenciu a făcut un gest reprobabil.
Artistul a fost surprins în timp ce își conducea mașina spre locul de concert pe aleile parcului, unde se aflau o mulțime de copii. Imaginile filmate au fost făcute publice imediat.
'La orele amiezii, când parcul din Drumul Taberii era plin de oameni, mulți părinți sau bunici cu copii, o mașină a intrat efectiv pe alei, printre pietoni. În orice moment se putea întâmpla ceva, așa că m-am îndreptat spre autoturism. Și, spre surpriza mea, la volan era cunoscutul prezentator Horia Brenciu, care la rândul lui e părinte' , a scris un cititor redacției Libertatea.
Horia Brenciu a fost certat zilele trecute de fani, tot din cauza unei situații legate de condus. Acesta a intrat în Live pe Facebook în timp ce era la volan, în mers și a făcut reclamă show-ului 'Mamma mia!' în care joacă. Momentul lui – pe lângă faptul că încalcă prevederile Codului rutier – a avut loc la scurt timp după accidentul tragic din Ungaria, unde, din cauza șoferului care făcea live pe Facebook, nouă persoane și-au pierdut viața.