Globurile de Aur 2018 și-au anunțat câstigătorii! (Lista completă)

 Oana Pantazi
.

Globurile de Aur 2018 și-au anunțat câștigătorii! Iată că a venit din nou acea perioadă a anului în care starurile din lumea filmului sunt onorate în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase ceremonii și, în egală măsură, una dintre cele mai hot petreceri de la Hollywood – Globurile de Aur.

Anul acesta, Asociația Presei Străine de la Hollywood și-a desemnat câștigătorii, în prezența a sute de staruri, care au așteptat verdictul cu emoție, în cadrul unei ceremonii fastuoase prezentate de Seth Meyers, la The Beverly Hilton, în Beverly Hills, California. În 2018, marile favorite au fost filmele „Shape of Water, regizat de Guillermo del Toro, și „The Post, al lui Steven Spielberg, producții care au primit cele mai multe nominalizări la Globurile de Aur de anul acesta.

De altfel, filmul „Shape of Water, pentru care regizorul mexican Guillermo del Toro a fost premiat la Festivalul de la Veneția cu Leul de Aur, a concurat la șapte categorii în cadrul celei de-a 75-a gale de decernare a Globurilor de Aur, lungmetrajul fiind nominalizat inclusiv la cele mai importante categorii: Cel mai bun film-dramă, Cel mai bun regizor și Cea mai bună actriță (Sally Hawkins).

Pe locul al doilea în topul producțiilor cinematografice, cu șase nominalizări la Globurile de Aur 2018, s-a clasat filmul „The Post, cu o distribuție prestigioasă, atât Meryl Streep, cât și Tom Hanks fiind nominalizați pentru interpretare. La egalitate, tot cu 6 nominalizări, s-a aflat pelicula Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, cu mari șanse fiind însă creditată și drama romantică „Call Me By Your Name.

La capitolul producții de televiziune, miniseria HBO „Big Little Lies, cu Nicole Kidman și Reese Witherspoon în rolurile principale, a fost cea nominalizată la cele mai multe categorii, respectiv șase.

Premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră i-a fost acordat anul acesta lui Oprah Winfrey.

Iată care sunt marii câștigători ai Globurilor de Aur 2018 desemnați de Asociația Presei Străine de la Hollywood:

 

Cel mai bun film-dramă

Call Me by Your Name

Dunkirk

The Post

The Shape of Water

„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

 

Cel mai bun film de comedie/musical

The Disaster Artist

Get Out

The Greatest Showman

I, Tonya

„Lady Bird

 

Cel mai bun regizor

Guillermo del Toro, „The Shape of Water

Martin McDonagh, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Christopher Nolan, „Dunkirk

Ridley Scott, „All the Money in the World

Steven Spielberg, „The Post

 

Cea mai bună actriţă într-un film-dramă

Jessica Chastain, „Mollys Game

Sally Hawkins, „The Shape of Water

Frances McDormand, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Meryl Streep, „The Post

Michelle Williams, „All the Money in the World

 

Cea mai bună actriţă într-un film de comedie/musical

Judi Dench, „Victoria & Abdul

Helen Mirren, „The Leisure Seeker

Margot Robbie, „I, Tonya

Saoirse Ronan, „Lady Bird

Emma Stone, „Battle of the Sexes

 

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj

Mary J. Blige, „Mudbound

Hong Chau, „Downsizing

Allison Janney, „I, Tonya

Laurie Metcalf, „Lady Bird

Octavia Spencer, „The Shape of Water

 

Cel mai bun actor într-un film-dramă

Timothée Chalamet, „Call Me by Your Name

Daniel Day-Lewis, „Phantom Thread

Tom Hanks, „The Post

Gary Oldman, „Darkest Hour

Denzel Washington, „Roman J. Israel Esq.

Cel mai bun actor într-un film de comedie/musical

Steve Carell, „Battle of the Sexes

Ansel Elgort, „Baby Driver

James Franco, „The Disaster Artist

Hugh Jackman, „The Greatest Showman

Daniel Kaluuya, „Get Out

 

Cel mai bun actor în rol secundar într-un lungmetraj

Willem Dafoe, „The Florida Project

Armie Hammer, „Call Me by Your Name

Richard Jenkins, „The Shape of Water

Christopher Plummer, „All the Money in the World

Sam Rockwell, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

 

Cel mai bun scenariu

Guillermo del Toro şi Vanessa Taylor, „The Shape of Water

Greta Gerwig, „Ladybird

Liz Hannah şi Josh Singer, „The Post

Martin McDonagh, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Aaron Sorkin, „Mollys Game

 

Cel mai bun film de animaţie

The Boss Baby

The Breadwinner

„Coco

Ferdinand

Loving Vincent

 

Cel mai bun film străin

A Fantastic Woman

First They Killed My Father

„In the Fade

Loveless

The Square

 

Cea mai bună coloană sonoră

Carter Burwell, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Alexandre Desplat, „The Shape of Water

Jonny Greenwood, „Phantom Thread

John Williams, „The Post

Hans Zimmer, „Dunkirk

 

Cea mai bună melodie originală

Home („Ferdinand)

Mighty River („Mudbound)

Remember Me („Coco)

The Star („The Star)

„This is Me („The Greatest Showman)

 

 

TELEVIZIUNE:

 

Cel mai bun serial – dramă

The Crown (Netflix)

Game of Thrones (HBO)

„The Handmaids Tale (Hulu)

Stranger Things (Netflix)

This Is Us (NBC)

 

Cel mai bun serial de comedie/musical

black-ish (ABC)

„The Marvelous Mrs. Maisel (Amazon)

Master of None (Netflix)

Smilf (Showtime)

Will & Grace (NBC)

 

Cel mai bun film de televiziune/miniserie

Big Little Lies (HBO)

Fargo (FX)

Feud: Bette and Joan (FX)

The Sinner (USA Network)

Top of the Lake: China Girl (SundanceTV)

 

Cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune-dramă

Caitriona Balfe, „Outlander

Claire Foy, „The Crown

Maggie Gyllenhaal, „The Deuce

Katherine Langford, „13 Reasons Why

Elisabeth Moss, „The Handmaids Tale

 

Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie/musical

Pamela Adlon, „Better Things

Alison Brie, „Glow

Rachel Brosnahan, „The Marvelous Mrs. Maisel

Issa Rae, „Insecure

Frankie Shaw, „Smilf

 

Cea mai bună actriţă într-un film de televiziune/miniserie

Jessica Biel, „The Sinner

Nicole Kidman, „Big Little Lies

Jessica Lange, „Feud: Bette and Joan

Susan Sarandon, „Feud: Bette and Joan

Reese Witherspoon, „Big Little Lies

 

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un film de televiziune/miniserie

Laura Dern, „Big Little Lies

Ann Dowd, „The Handmaids Tale

Chrissy Metz, „This Is Us

Michelle Pfeiffer, „The Wizard of Lies

Shailene Woodley, „Big Little Lies

 

Cel mai bun actor într-un serial-dramă

Jason Bateman, „Ozark

Sterling K. Brown, „This Is Us

Freddie Highmore, „The Good Doctor

Bob Odenkirk, „Better Call Saul

Liev Schreiber, „Ray Donovan

Cel mai bun actor într-un serial comedie/musical

Anthony Anderson, „black-ish

Aziz Ansari, „Master of None

Kevin Bacon, „I Love Dick

William H. Macy, „Shameless

Eric McCormack, „Will & Grace

 

Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/film de televiziune

Robert De Niro, „The Wizard of Lies

Jude Law, „The Young Pope

Kyle MacLachlan, „Twin Peaks

Ewan McGregor, „Fargo

Geoffrey Rush, „Genius

 

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un film de televiziune/miniserie

David Harbour, „Stranger Things

Alfred Molina, „Feud: Bette and Joan

Christian Slater, „Mr. Robot

Alexander Skarsgard, „Big Little Lies

David Thewlis, „Fargo

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton