Gino Iorgulescu a suferit un infarct zilele trecute, iar acum se află sub supraveghere medicală. În vârstă de 67 de ani, șeful LPF a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău în urma unor probleme cu inima. Cum se simte Gino Iorgulescu în prezent.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Recent, Gino Iorgulescu a acuzat stări de rău, neexcluzând posibilitatea de a fi făcut un infarct minor. Gino Iorgulescu va fi ținut sub control permanent pentru a se evita o tragedie și cel mai probabil va trebui să treacă prin două operații complicate.
Cum se simte Gino Iorgulescu după ce a făcut infarct
Gino Iogulescu a ajuns pe mâna medicilor care au reușit să-l stabilizeze, însă va trebui să treacă printr-o intervenție complicată pentru a-i fi montat încă un stent la inimă. Președintele LPF nu exclude posibilitatea ca un infarct minor să fie cauza principală.
„Acum mă simt binișor, ok. Am deja un stent și se pare că va trebui să-l pun și pe al doilea. Să vedem cum evoluează după tratament. Doctorii mi-au spus că am pățit asta din cauza stresului și celorlalte probleme de sănătate pe care le am.
Nu știu dacă a fost chiar infarct, dar nu m-am simțit bine deloc. Sau poate n-au vrut să-mi spună mie mai multe. Dar mi-au spus că trebuie să mă țină sub control permanent, a declarat Gino Iorgulescu pentru cancan.ro.
Ce probleme de sănătate mai are Gino Iorgulescu
Problemele la inimă nu sunt singulare pentru președintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Iorgulescu are o infecție și la coloană și s-ar putea să se opereze în perioada următoare.
„Trebuie să-mi fac analizele că am o infecție la coloană, din cauza căreia am stat anul trecut în spital o lună și jumătate’, a spus Gino Iorgulescu pentru cancan.ro.
Fiul lui, Mario Iorgulescu, a fost condamnat la închisoare
Mario Iorgulescu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru infracţiunea de omor şi doi ani de închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, judecătorii contopind pedepsele din dosarul accidentului produs de fiul lui Gino Iorgulescu cu o sentinţă din 2018, în care Mario Iorgulescu fusese condamnat pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. În final, pedeapsa este de 15 ani şi 8 luni de închisoare, sentinţa nefiind definitivă.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe Mario Iorgulescu la 14 ani de închisoare pentru infracţiunea de omor, doi ani de închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la care au adăugat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pe o perioadă de cinci ani, printre interdicţii regăsindu-se şi cea privind conducerea de autovehicule pe drumurile publice.
În plus, magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus, prin sentinţa pronunţată vineri, introducerea datelor genetice ale lui Mario Iorgulescu în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Prin aceeaşi soluţie, Tribunalul a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Elias.
De asemenea, completul de judecată a luat act că City Insurance, asigurătorul la care avea poliţă încheiată maşina condusă de Mario Iorgulescu, se află în faliment, dar că, prin lichidatorul judiciar, a încheiat tranzacţii pe latura civilă a cauzei cu patru dintre rudele victimei, care au renunţat, astfel la orice alte pretenţii.
Instanţa de judecată a admis acţiunea altor două rude ale victimei accidentului care s-au constituit părţi civile în dosar şi cărora Mario Iorgulescu trebuie să le achite câte 50.000 de lei daune materiale şi câte 100.000 de euro daune morale.
Autovehiculul Aston Martin la volanul căruia se afla Iorgulescu atunci când a produs accidentul va fi restituit companiei Unicredit Leasing la rămânerea definitivă a hotărârii, a mai decis instanţa. Maşina este depozitată la sediul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Instanţa a dispus de asemenea menţinerea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ale lui Iorgulescu, până la concurenţa sumei totale de 113.000 lei şi 215.000 Euro, potrivit news.ro.