Gică Popescu și Florin Răducioiu, reacții după gestul obscen al portarului Argentinei, la Campionatul Mondial: "Am rămas consternat"

.

Gică Popescu și Florin Răducioiu l-au taxat pe portarul Argentinei, după gestul obscen de la Campionatul Mondial. Mai exact, Emiliano Martinez a primit trofeul „Mănușa de Aur” pentru cel mai bun portar al turneului final din Qatar și l-a pus ostentativ „sub centură”, în dreptul zonei intime. Gică Popescu spune că a rămas consternat când a văzut asemenea gest făcut într-un moment în care ești privit de miliarde de oameni, inclusiv femei și copii.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


Emiliano Martinez, portarul Argentinei, care a câștigat Campionatul Mondial din Qatar, a primit premiul pentru cel mai bun portar al turneului final din Qatar. Trofeul, care simboliza o mănușă, a fost luat de goalkeeperul de la Aston Villa pe podiumul din mijlocul stadionului pe care s-a jucat finala. Înainte să coboare pe trepte și să se îndrepte spre grupul colegilor săi, Martinez (30 de ani) a făcut un gest obscen, spre uimirea tuturor. A luat trofeul și l-a pus ostentativ „sub centură'! 


Gică Popescu și Florin Răducioiu, despre gestul obscen al portarului Argentinei, la Campionatul Mondial

Prezenți la „Fotbal Show’, emisiunea produsă în parteneriat de Gazeta Sporturilor și de Prima Sport, foștii internaționali Gică Popescu și Florin Răducioiu s-au declarat siderați de gestul lui Martinez. 

Gestul portarului Argentinei a fost taxat pe rețelele sociale de foști mari jucători, iar în România a fost comentat imediat după partida de la Doha de Gică Popescu.


Fostul căpitan al naționalei și al Barcelonei a catalogat drept rușinoasă reacția fotbalistului care a făcut un turneu la cel mai înalt nivel. 

„Eu am crezut că face către cineva acest gest, dar nu știu către cine. Am rămas consternat două secunde. E un gest rușinos pentru cel mai bun portar al turneului final. După o prestație fabuloasă, să ai acest gest… la finala Campionatului Mondial se uită copii, se uită doamne. E un gest golănesc!’, a spus Gică Popescu, la Prima Sport, citat de Gsp. 


Citește și: Leo Messi va fi tată pentru a treia oară. Soția sa, Antonela Rocuzzo, este din nou însărcinată

Citește și: Leo Messi s-a căsătorit în Argentina cu Antonella Roccuzzo. Imagini de la ceremonia fastuoasă

Citește și: Cine e Kylian Mbappé Lottin.A marcat trei goluri în finala Campionatului Mondial din Qatar

Citește și: Mădălina Ghenea, primele declarații după ce a fost jefuită pe aeroportul din Roma:’De trei zile nu dorm și nu mănânc’. Bijuteriile furate, estimate la 1 milion de euro


Și Florin Răducioiu a criticat reacția campionului mondial.

„E inadmisibil, rușinos din punctul meu de vedere. El încearcă să facă o glumă după, dar… e reprobabil, din păcate pentru el’, a declarat Răducioiu, la Prima TV.

Cum se apără portarul Argentinei după ce a făcut gestul obscen

Martinez, goalkeeperul celor de la Aston Villa, a primit mănușa simbolică destinată celui mai bun portar al Mondialului și a folosit-o într-o reacție controversată. A explicat ulterior de ce.


„Am făcut-o pentru că m-au huiduit francezii. Aroganțele astea nu merg cu mine’, a declarat „Dibu’ Martinez, citat de AS, pentru postul de radio argentinian La Red.

Intervievat de un post local din Argentina după finală, „Dibu’ Martinez și-a găsit cu greu cuvintele printre lacrimi.


A fost un meci în care am suferit mult, chiar dacă am deținut controlul. Ei au revenit și au pus presiune. Naționala noastră este predestinată să sufere. Am visat de mic la acest trofeu. Nu am cuvinte să pot descrie ce simt acum. 

Am fost foarte calm la începutul seriei de penalty-uri, le-am zis și colegilor să rămână concentrați. Dedic această victorie familie mele. Au trecut prin multe, eu provin dintr-o regiune extrem de umilă. Am plecat de mic în Anglia pentru a-mi face un rost. Victoria asta înseamnă totul!„, a spus portarul Argentinei.