Gheorghe Turda, declarații neașteptate la înmormântarea lui Alexandru Arșinel: "A suferit foarte mult. Invoca lumea rea"

.

Gheorghe Turda l-a condus astăzi pe ultimul drum pe prietenul și vechiul său colaborator, Alexandru Arșinel. Din păcate, marele actor a fost uitat de mulți dintre colegii de breaslă, dar au fost destui admiratori care au ținut să îl însoțească astăzi, la cimitirul Bellu. După ce s-a terminat ceremonia, cântărețul de muzică populară a făcut o serie de dezvăluiri dureroase despre Alexandru Arșinel.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Se pare că regretatul artist a avut mult de suferit în viață, din cauza unor oameni care au ținut neapărat să îl critice cu fiecare ocazie. Dincolo de aparențe, era totuși un suflet sensibil, care a fost extrem de deranjat de răutățile gratuite ale celor din jurul său. În zecile de ani pe care i-a petrecut pe scenă, era inevitabil să nu apară și vorbe urâte spuse de gurile rele, dar el nu a reușit să treacă vreodată cu adevărat peste asta.

Gheorghe Turda, mărturisiri dureroase despre Alexandru Arșinel


Atunci când se întâlneau și purtau conversații lungi, Alexandru Arșinel îi povestea prietenului și colegului său de turneu cât de mult poate să sufere din cauza oamenilor care țineau să îi facă rău prin vorbele lor, prin bârfe și critici gratuite.

„La ședințele la care ne întâlneam, invoca lumea rea. A suferit foarte mult din acest punct de vedere pentru că oamenii au calități și au foarte multe răutăți’, a spus Gheorghe Turda, în exclusivitate pentru Cancan.ro.

Citește și: Văduva lui Alexandru Arșinel l-a condus pe maestru, pe ultimul său drum, în scaun cu rotile. Imaginile durerii


Citește și: De ce Maria Cârneci nu merge la înmormântarea lui Alexandru Arșinel, deși l-a iubit enorm: „Trebuie să pregătesc…'

Citește și: Gheorghe Turda dezvăluie câți bani câștiga Alexandru Arșinel în turneele din America: „Puteai să te întorci în România și cu mii de dolari

Citește și: Vasile Muraru, discurs emoționant la priveghiul lui Alexandru Arșinel: „E acum sus în cer, alături de doamna Stela Popescu, și de alții, și-i bucura pe îngeri


Ce au discutat ultima dată

Cu doar câteva luni înainte ca Alexandru Arșinel să moară, acesta vorbise cu Gheorghe Turda. Starea actorului părea să fie una bună și nimeni nu bănuia atunci ce tragedie avea să urmeze.

„Am vorbit cu el cu trei luni înainte. Am glumit, am fost la o activitate profesională, era mereu cu zâmbetul pe buze și ne făcea pe toți să râdem din orice. (…) (Alexandru Arșinel a însemnat, n.r.) un exemplu de corectitudine, de bunătate și de veselie. Ne făcea întotdeauna să râdem din orice.


Țin minte că în cele două turnee din 2001 și 2002, întotdeauna făcea glumițe în autobuzul care ne transporta. Stela, Dumnezeu să o ierte, îl mai potolea: «Hai măi, Sandule!»’, a mai spus Gheorghe Turda.


La înmormântarea lui Alexandru Arșinel au fost puține vedete

Deși a fost un adevărat simbol în lumea teatrului din România, în ziua în care a fost condus pe ultimul drum, puține vedete sau colegi de breaslă i-au fost alături.

Astfel, l-au condus pe ultimul drum pe maestrul Arșinel Gheorghe Turda, Mirela Vaida, Monica Davidescu și Aurelian Temișan, Vasile Muraru și Adrian Enache.

Restul persoanelor publice care l-au cunoscut și admirat pe Alexandru Arșinel au transmis doar niște mesaje de condoleanțe, precum și coroane de flori.