Geanina Ilieş - Despre noua casă şi planuri de căsătorie

 Florentina Liutic
.

Recent mutată în casă nouă, prezentatoarea tv ne-a dezvăluit secretele dressingurilor sale impresionante și ale vieții într-un spațiu diferit, pe care îl împarte, în mod inegal, ca orice femeie pasionată de shopping, cu fiul și cu iubitul ei. Cum vedeta a împlinit de curând 30 de ani, noutățile nu se opresc aici.

 

Probabil că nici cei mai apropiați prieteni ai Geaninei nu reușiseră încă să o viziteze în noua ei casă când am ajuns noi acolo, într-o dimineață, împânzind livingul generos cu aparate foto, ținute pentru shooting și cești interminabile de cafea. După primul minut petrecut în apartament am realizat că nu mai văzusem în viața mea atâtea rame foto la un loc. Fotografiile cu fiul său, Patrick, precum și cele cu iubitul ei, populau un corp întreg de mobilier. Uitasem, ce-i drept, că mai există oameni care utilizează procedeul developării când Geanina mi-a explicat că îi plac la nebunie fotografiile înrămate. La fel de mult ca și hainele, mi-am putut da singură seama, dupa ce am constatat că Geanina are nu unul, ci două dressinguri imense, în care pe zeci de umerașe se înșira rochii create de designeri români și străini, din spatele cărora apare din loc în loc și câte o pereche de pantofi Christian Louboutin.

 

Cum ai decis că e cazul să te muți?

Recunosc că apartamentul în care locuiam era foarte frumos, dar era mult prea mare, nu aveam ce face cu atâta spațiu, pe terasă nici măcar nu apucam să ies. Casa trebuie luată cu cap, să poți da o utilitate fiecărui colț. Aici mă simt foarte bine deja, avem 2 dormitoare, un living și foarte multe spații de depozitare. Am găsit repede acest apartament, pentru că știam exact ce vreau. Cerințele erau următoarele: fiind un om care pleacă de acasă dimineața și se mai întoarce abia seara, pentru mine contează ambientul, vreau să mă simt bine când ajung acasă, livingul trebuie să îmi dea o senzație de liniște – ceea ce aici am găsit din prima clipă în care am intrat – și să fie bine compartimentat, pentru că avem foarte multe haine, mulți pantofi…pe mine asta m-a interesat. (râde)

 

Văd peste tot numai lucrurile tale, deși locuiești alături de fiul și iubitul tău. Cât la sută din spațiile de depozitare le rămâne lor?

Cred că 60% mie și 40% băieților. Dar Patrick locuiește, de fapt, în două case, aici și la bunici, căci bunicii locuiesc în București. Am cel mai bun babysitter din lume, pe mama. Sunt supernorocoasă din acest punct de vedere, știu, am prietene care se plâng că nu au cu cine lăsa copilul, e foarte greu de găsit o bonă potrivită. Patrick își împarte timpul în mod egal între mine și bunicii lui. Oricum, în weekend sunt nevoită să îl duc la bunici, pentru că lucrez.

 

Cum s-a acomodat fiul tău cu o nouă casă?

El se acomodează foarte repede. Când l-am mutat de la grădiniță la școală a fost foarte fericit. Știa că trece la o nouă etapă, s-a acomodat imediat, și-a facut prieteni rapid. Cum a venit aici, în cartier, a văzut un copil jucându-se și a decis că acel copil va fi noul lui prieten. El știe ce e de făcut deja.

 

Dar tu cum ai trecut peste stresul acomodării cu un nou spațiu?

Recunosc că m-au ajutat mult mama și prietenele mele, mutarea s-a făcut în weekend, când eu eram la lucru, deci când am ajuns acasă, mi-am găsit lucrurile deja mutate, am fost o norocoasă. (râde) În schimb, știi cum e, trebuie să știi exact unde îțiț lucrurile și a trebuit să pierd apoi timp rearanjându-le. Cred că acum m-am acomodat complet, am făcut cam tot ce se face într-o casă normală, mă simt foarte bine.

 

Și zona e o noutate absolută pentru tine?

Înainte locuiam exact lângă Antena 1, dar nici acum nu-s foarte departe de serviciu. Am optat pentru un alt apartament, totuși, și prin prisma noului meu business, fiindcă mi-am deschis un salon de bronzat chiar aici, în colțul străzii și am vrut să fiu aproape. Mie îmi place să lucrez într-un singur perimetru, și școala copilului este aproape. Am fost ieri și am cautat un supermarket, l-am găsit imediat, benzinăria e aproape, e o zonă destul de bună, ai totul la îndemână. Sunt și croissante foarte bune în capătul străzii, la Bulanjerie. (râde)

 

Cum arată diminețile în această casă?

După ce ne trezim ne place să deschidem geamul în living, să intre soarele, știu exact când intra soarele. Acum, de când vremea s-a încălzit, e un ambient foarte plăcut. Dau drumul la televizor, dar contrar jobului, doar pe posturile de muzică, acasă nu vreau să ascult știri, vreau să mă relaxez. Apoi îmi fac o cafea, merg la sală, dar asta după ce îl duc pe Patrick la școală.

 

Dar ce gust are cafeaua în weekend, la 4 dimineața, când te trezești pentru jurnalele de știri de la Antena 1?

Crede-mă, e cea mai bună. (râde) Deși de obicei îmi beau cafeaua direct în studio, la Antena, fac doar trei minute cu mașina de acasă până la muncă. De multe ori, chiar colegul meu o pregătește, mă așteaptă cu cafeaua.

 

Dacă se strică ceva în casa, te pricepi să repari?

Normal. De exemplu, când m-am mutat aici am constatat că un bec era ars. M-am dus frumos la Ikea cu becul, căci nu știam ce fel de bec e și mi-am cumpărat unul nou, apoi l-am schimbat singură. Când mi-am deschis salonul am stat lângă echipa de specialist și așa am învățat foarte multe lucruri. Habar nu aveam ce e acela trifazic, acum știu.

 

Să fie asta casa în care vei deveni din nou mamă?

De ce nu? Să știi că atunci când îmi pun ceva în cap se realizează, mai ales că noi ne dorim un copil, dar mergem pe principiul 'când vrea Dumnezeu'. Nu voi face ca celelalte colege ale mele, care și-au anunțat public sarcina după 6 luni. (râde) Firește, le înțeleg, e o decizie inteligentă și sănatoasă să ascunzi sarcina o vreme, trebuie să fii foarte liniștită în perioada sarcinii, e firesc să fii reticentă. Mă uit la Andra și chiar o admir, nici eu nu am știut că este însarcinată, probabil doar familia a știut. M-am bucurat foarte tare pentru ea când am aflat.

 

Căsătoria e printre planurile de anul acesta?

Am și asta în plan, da, dar să vedem cum stăm cu timpul, asta e singura problemă. Trebuie să ne organizăm, dar pentru astfel de lucruri îți faci timp, desigur. Și eu și Mircea suntem ocupați, plecăm dimineața de acasă și venim seara. Probabil că și asta ne ține foarte uniți, chiar sunt momente în timpul zilei când ne spunem unul altuia prin telefon mi-e dor de tine'. Dar de când locuim aici, reușim să ne vedem uneori în timpul zilei la masă, la restaurantul de lângă casă.

 

Oana Popoiag, Foto: Radu Chindris

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton