CIPRIAN MARICA la un eveniment dedicat culturii vestimentare masculine

.

Proiectele Bărbaţii SARTO şi Ghidul vestimentar SARTO au ajuns în acest an la cea de-a doua ediţie. Evenimentul de lansare a avut loc la Sala Palatului în cadrul Festivalului George Enescu şi a reunit peste 200 de participanţi, printre care personalităţi din zona academică, culturală, politică, dar şi artistică sau sportivă.

 


Printre cei care au venit să sprijine proiectele iniţiate de SARTO Made to Measure se numără: Principele Mihai de Laufenburg, Eduardo Nino (Consulul Mexicului), Andrei Nourescu (prezentator Dolce Sport), Ciprian Marica (Atacant la Echipa Nationala de Fotbal a Romaniei), Bogdan Vlădău (actor şi model), Alexandra Popescu (prezentatoare Realitatea TV), Aureliu Surulescu (actor şi model).

În cadrul evenimentului a fost prezentat în premieră clipul celei de-a doua ediţii a proiectului Bărbaţii SARTO, singurul din România dedicat culturii vestimentare masculine. Aceasta a înregistrat şi o premieră importantă: prezenţa marelui actor Victor Rebengiuc şi a Alteţelor Sale, Principele Mihai de Laufenburg şi Principele Şerban Sturdza.


 

CIPRIAN MARICA, cel mai dorit atacant

 

Odată cu clipul Bărbaţii SARTO a fost lansată şi cea de-a doua ediţie a Ghidului Vestimentar SARTO, dedicat de data aceasta ţinutelor de seară masculine. Ghidul este un reper pentru bărbaţii care vor să îmbrace perfect o ţinută Black Tie sau White Tie.

Foto: PR