Pentru ea, viața a început după 40 de ani. Atunci când l-a cunoscut pe Tavi, dragostea vieții ei, și a reușit să rămână însărcinată, după multe fertilizări in vitro, speranțe deșarte și o sarcină pierdută…
Gabriela Cristea este o luptătoare, iar viața i-a oferit, în schimb, cel mai frumos cadou: două fetițe perfect sănătoase. Pe mezina familiei, Iris, în vârstă de doar o lună, v-o prezentăm noi, în premieră. Pe ei, #Victorienii, îi știți deja, dar vă invităm să-i vedeți acum într-un family portrait complet, chiar la ei acasă…
Gabi, poate nu toți cei care citesc acum știu faptul că este un miracol că tu ai devenit mamă. Nu o dată, ci de două ori. Aș vrea să îm-părtășești cu noi experiența pe care ai avut-o cu fertilizările in vitro, sunt sigură că sunt multe femei care trec prin aceeași experiență…
Nu l-am întrebat niciodată pe Tavi care a fost experiența prin care a trecut el, pentru tru că, deși eu am fost cea care a suferit toate acele intervenții, el a fost lângă mine și cred că nu a fost ușor. A trebuit să îmi suporte toanele, tratamentul, schimbările hormonale, care nu sunt chiar de ici, de colo. Și cred că ar fi mai interesant să spună el, din perspectiva bărbatului.
T: Nici nu îmi mai aduc aminte. Dar dacă fac un mic efort, nu mi-a fost așa de greu cum ți-a fost ție. Eram alături de tine, vedeam că tu suferi, eram un pic mai tare ca tine, pentru că nu eram direct implicat fizic și hormonal. Dar fiecare dezamăgire, faptul că nu ieșea… Simțeam durerea în piept. Mai ales ultima oară, când ne-am hotărât să nu mai facem, să ne oprim din tratamente, din orice vizită la medici și să ne trăim viața. Țin minte și acum că era octombrie-noiembrie și am zis: „Până anul viitor după Paște, stăm și noi, ne vedem de viață și vedem ce o fi. Și chiar așa s-a întâmplat, în ianuarie anul următor a rămas însărcinată Gabriela, în același an născându-se prima noastră fetiță. Spun că nu îmi aduc aminte pentru că nu vreau să îmi încarc memoria cu lucruri care au durut, care au fost mai sensibile. Eu consider, și i-am spus și soției mele, că acei pași au fost normali pentru a-i arăta lui Dumnezeu că noi chiar ne dorim un copil. Și chiar ne-am dorit, și în felul acesta se fac lucrurile minunate. Mai greu și cu eforturi foarte mari. Eu tot ce am câștigat în viață am câștigat cu timp, cu muncă și cu răbdare. Nu mi-a venit nimic de-a gata. Și copiii la fel, au venit mai greuț, dar și când au venit, ia uite ce prințese frumoase are tata!
G: Noi ne-am pornit greu, dar și când ne-am pornit, nu ne mai oprim. Eu vreau un singur lucru să împărtășesc, ca să înțelegeți cam care sunt lucrurile, mai ales la nivel psihologic. Trebuia să fac o analiză care necesita să mi se ia sânge și, efectiv, nu reușeau să îmi găsească vena niciodată. Ceea ce înseamnă că, la nivel mental, lucrurile se întâmplă, pentru că fetele de acolo aveau o experiență foarte mare, dar efectiv nu mai reușeau. Probabil că organismul meu refuza absolut orice.
Întregul interviu îl puteți citi în VIVA! de mai.
Foto: VIVA!