Fotografia zilei: Soția lui Pierce Brosnan, trădată de rochie și de… kilograme

.

Prezent recent  la un eveniment la Los Angeles, Pierce Brosnan a captat, ca de obicei, atenția publicului, dar și a fotografilor. La 63 de ani, carismaticul James Bond arată impecabil și încă mai face multe doamne și domnișoare să suspine. Probabil însă că cel mai dificil rol nu îl joacă actorul, ci soția lui, Keely Shaye Smith (53), care este căsătorită cu Brosnan din 2001. Cu siguranță nu e ușor să ai alături un bărbat atât de celebru și sex-simbol pe deasupra, pe care femeile să-l privească galeș, iar cei din jur să facă permanent comparație între voi. În ziua cu pricina, Keely le-a dat și mai mult apă la moară invidioșilor, pentru că a făcut o alegere vestimentară deloc flatantă pentru trupul ei mai mult decât voluptuos.

 


E lucru știut că, în vreme ce bărbații sunt ca vinul (cu cât se „învechesc', cu atât au mai multă căutare), despre femei nu se poate spune același lucru, iar trecerea timpului lasă urme deloc plăcute, care pot fi însă ascunse cu abilitate sau purtate cu decență. Nimeni nu poate afirma că soția lui Brosnan nu a fost o femeie frumoasă (și încă mai este), însă rochia pe care a ales să o poarte la evenimentul cu pricina, desi neagră, din cauza kilogramelor în plus, a trădat-o, fiindcă femeia a avut proasta inspirație să-și lase brațele la vedere. Rezultatul? Doamna Brosnan a reușit, probabil fără prea mare efort, să arate ca o halterofilă retrasă din activitate, iar bărbatul bine de lângă ea a făcut ca rezultatul să arate și mai dezastruos. Fără nicio urmă de invidie sau de malițiozitate, trebuie să recunoaștem că vine o vârstă la care anumite părți ale corpului nu mai trebuie lăsate la vedere. În cazul de față, niște mâneci și poate o altă coafură ar fi făcut minuni…

 

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta