Fotografia zilei: Irina Shayk are o nouă… soră!

 Oana Pantazi
.

Modelul rus de talie internațională Irina Shayk are toate motivele să fie fericită – la 31 de ani, viața ei e împlinită din toate punctele de vedere. Are un iubit după care suspină jumătate din femeile de pe planetă, iar de curând a devenit și mama unei fetițe, care a primit numele de Lea de Seine Shayk Cooper. Da, ați ghicit! Fericitul tată este nimeni altul decât carismaticul actor Bradley Cooper (42), iar cei doi sunt deciși să nu se oprească la un singur copil.

 

În afara carierei prestigioase și a rolului de mamă, care îi răpește mult timp acum, Irina, mare iubitoare de animale, este foarte implicată în acțiunile ASPCA și vizitează adăposturi de animale, încurajând lumea să adopte. Fotografia zilei îi aparține vedetei, care a postat pe Instagram un instantaneu cu un superb pui de Husky, pe nume Sky, o cățelușă căreia topmodelul îi spune my new sista (noua mea soră).

 

Deși se zice că în orice film, reclamă sau fotografie în care apare un câine dispare pe loc interesul pentru personajul uman, în cazul de față frumusețea cățelușei nu o eclipsează deloc pe cea a Irinei și aproape că nu te poți hotărî la care dintre ele să te uiți mai mult. E greu de ales, dar cu siguranță Irina înclină balanța spre ea, cel puțin asta ar spune fanii de sex masculin ai vedetei de pe rețelele de socializare.

 

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta, Instagram

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton