Foarte discret în ce privește viața sa privată, Florin Călinescu ne-a răspuns cu plăcere la întrebările legate de întoarcerea în televiziune.
Actorul Florin Călinescu a revenit recent pe mari-le ecrane, în calitate de jurat al emisiunii „Românii au talent'. După ce a făcut istorie cu „Chestiunea zilei', vedeta s-a ocupat mai mult de actorie și de managementul Teatrului Mic din București, al cărui director a fost timp de mai mulți ani. În acest timp, destinul l-a încercat crunt, pierzându-și pe rând, soția (actrița Anamaria, 47 de ani), părinții și fiul cel mic (Luca, în vârstă de 26 de ani). Cu toate acestea, Florin Călinescu și-a păstrat umorul caustic și pofta de divertisment, pe care le-a pus din nou în slujba PRO TV-ului, după o apariție diferită, în postura de „Tanti Florica. Rolul de jurat în cadrul talent show-ului pare să îi vină mănușă, dându-i ocazia să își pună în valoare sarcasmul și talentul oratoric.
De ce ați acceptat să reveniți în televiziune?
În principiu, orice invitație din partea PRO TV trebuie studiată și, eventual, acceptată. Eu nu am revenit în televiziu-ne, ci la PRO TV, e cu totul altceva.
Ați declarat într-un interviu că ați fost un om liber în PRO TV. Nu mulți colegi de breaslă pot spune același lucru. Cum ați reușit să vă negociați acest statut?
N-am negociat nimic, așa am venit, așa am plecat, așa am revenit.
Care sunt criteriile dumneavoastră de măsurare a talentului în cadrul show-ului Românii au talent?
Publicul! Publicul viu, pe care îl văd în sală.
Cum credeți că trebuie gestionată situația în care pe scenă apar oameni lipsiți de talent, care cred totuși că sunt talentați? Ar trebui ei să apară la televizor, doar pentru că publicul se amuză cu astfel de momente?
Evident! Și ăsta este un talent, dacă reușești să obții orice fel de reacție din partea publicului, e binevenit. Nu e un show pentru genii, geniile eventual câștigă marele premiu. E un show pentru oricine, e deschis tuturor. De altfel, la nivel internațional, audiența e sensibil mai mare în primele faze ale show-ului, comparativ cu semifinale și finale, dovadă că publicul e amator și față de situațiile ridicate de întrebarea dumneavoastră.
Ce emisiuni românești urmăriți în mod curent la televizor?
Nu am emisiuni pe care să zăbovesc mai mult de 15 secunde, căutând sport și filme, din păcate.
De ce nu se mai fac emisiuni pe formatul Chestiunea zilei? În străinătate e în continuare popular acest tip de show.
Dacă aș avea orgoliu, aș spune că nu mai există cine să facă povestea asta, dar, realist vorbind, politicul a încălecat mass media.
Cum ați descrie relația pe care ați avut-o cu televiziunea?
Adrian Sârbu.
Ați fost timp de 15 ani director la Teatrul Mic. Puteți face un bilanț personal?
Nu m-am simțit niciodată director, am fost un coleg al colegilor mei.
Mai jucați undeva acum? Mai regizați spectacole de teatru?
Nu joc, nu regizez.
Care este crezul dumneavoastră artistic în teatru?
Olga Tudorache, profesoara mea.
ALINA BĂISAN Foto PRO TV