Carmen Doina Ghețu, o cunoscută solistă din Galați, are o poveste de viață impresionantă. În urmă cu doi ani, unul dintre băieții ei a murit din cauza unui cancer galopant, iar fratele lui și-a tatuat chipul lui pe piept pentru a-i onora astfel amintirea.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Cuplul de artiști Carmen Doina și Ilie Ghețu au trecut, în urmă cu doi ani, printr-o durere fără margini. Băiatul lor cel mic, Ioan Eduardo, s-a stins din viață la doar 25 de ani, după o lungă și nedreaptă luptă cu o boală nemiloasă, cancerul abdominal.
Eduardo a avut cancer abdominal, sunt foarte puține astfel de cazuri, cam 27, în Europa, a fost tratat de cei mai buni medici din Italia, dar fără rezultate. Am organizat și un spectacol cu mulți artiști, pentru a face rost de suma de 150.000 de euro, care îi putea salva viața. Dar, atât a fost menirea lui pe Pământ. Poate că e mai bine că l-a luat Dumnezeu, ca să scape de dureri, vedeam cum îi crapă carnea, tumoarea abdominală crescuse enorm', a declarat Carmen pentru impact.ro.
Citește și:
Dinu Iancu Sălăjanu are COVID-19. Ce simptome are artistul și cum se simte
Doina i-a dedicat fiului pierdut o melodie
Carmen Ghețu i-a dedicat o melodie fiului plecat mult prea devreme din această lume: 'Am filmat clipul piesei 'Vorbește lumea', atât în cabinetul meu de jurist, cât și în camera lui, care a rămas neschimbată. Sunt toate pozele lui adunate, e un adevărat altar. Dimineața îmi fac acolo rugăciunea, rog și arhanghelii să ne vegheze. (…) Merg des la cimitir, acolo îmi vărs of-ul. Cred că există o lume paralelă, din păcate noi nu-i putem vedea', a mai spus solista.
Carmen mai are un fiu, stabilit în Spania, pe Alexandru Irinel, în vârstă de 35 de ani: 'Alex mă sună mereu, ne dăm rețete prin telefon. Alex și-a tatuat pe piept chipul fratelui, după o poză dragă nouă, din mare dragoste și din respect, în același timp.”.