Fiul lui Șerban Ionescu, mesaj tulburător la 10 ani de la moartea actorului: "L-am admirat, l-am blestemat, l-am batjocorit"

.

Fiul lui Șerban Ionescu a transmis public un mesaj de-a dreptul tulburător la 10 ani de la moartea actorului. În data de 21 noiembrie 2012, acesta se stingea la doar 62 de ani, din cauza unei boli incurabile. Carol Ionescu a moștenit talentul de la părinții săi, iar acum le-a împărtășit tuturor câteva gânduri despre ceea ce a trăit și a simțit din clipa în care și-a pierdut tatăl și până în prezent. O parte dintre acestea au fost așternute pe contul lui personal de Facebook, în timp ce altele, mai detaliate, au fost publicate pe pe site-ul dedicat Festivalului „Șerban Ionescu'.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!


Pelicanu, așa cum mai era poreclit artistul, a fost elevul lui Amza Pellea și a făcut istorie în cinematografia românească. Unul dintre cele mai importante roluri pe care le-a interpretat magistral a fost cel al personajului Ion din filmul „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii’ (1980), regizat de Mircea Mureşan.

S-au împlinit 10 ani de la moartea actorului


Șerban Ionescu a debutat în cariera cinematografică jucând un rol magistral, al lui Ion, dar apoi a demonstrat de nenumărate ori că are un talent colosal. Fiul său, Carol, îi calcă pe urme în meserie, iar acum i-a adus un omagiu regretatului actor.

„Azi se implinesc 10 ani de cand a murit tata. Pe site-ul Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu’ găsiți niște gânduri pentru el. Cam toate sunt bazate pe dor. Poate vă plac sau vă enervează sau vă regăsiți sau nu. Dar poate vă aduc aminte să înălțați un gând de dor cuiva. Mort sau viu, nu contează. Dar mi se pare că intra bine dorul toamna, pe ploaie. Vă pup’, a scris fiul lui Șerban Ionescu, pe contul personal de Facebook.


Citește și: Magda Catone, gest emoționant la 10 ani de la moartea regretatului ei soț, actorul Șerban Ionescu: „Pentru mine, el a fost echilibrul meu’

Citește și: Theo Rose, despre sarcină și relația cu Anghel Damian: „Este jumătatea mea. Dumnezeu știe clar ce face cu noi’


Citește și: Magda Catone, confesiune surprinzătoare despre fiul ei: „Cea mai frumoasă zi a mea a fost ziua în care a murit tata'

Citește și: Sonia Argint, despre relația dintre Tiberiu Argint și Andreea Bălan: „Nu a mai funcționat și…'

Ce mesaj a transmis acum fiul lui Șerban Ionescu

Carol Ionescu a dezvăluit că îi simte din plin lipsa tatălui care a plecat mult prea devreme dintre noi. A trecut prin stări contradictorii, iar dorul îl macină și acum.

„De când a murit tata, am trecut prin mai multe etape ale plângerii lui. Imediat după, am simțit un gol imens și, evident, mi l-am umplut cum am putut. A murit într-o perioadă în care abia începeam să ne cunoaștem ca adulți și a fost nevoie de mult efort imaginativ ca să-i completez figura. Multe piese care îi alcătuiau imaginea, așezându-mi-le, potrivindu-le din poveștile pe care le auzeam despre el. Dar mă bucur că, trecând prin aceste etape, figura lui s-a transformat în timp.


Mi-a fost, pe rând, dor de el, l-am admirat, l-am idolatrizat, l-am urât, l-am blestemat, l-am batjocorit, l-am iertat, l-am iubit, ca acum să-mi fie din nou doar dor, mult dor de el. Și cred că asta e frumusețea pierderii pentru fiecare dintre noi: că odată ce nu mai e omul respectiv, poți să simți pentru el acest frig-cald care îți apasă pieptul: dorul, sentimentul viu al paradoxului.

Acum se împlinesc 10 ani de la moartea lui. Deși aproape în fiecare an traversez aniversarea morții lui într-un mod simplu, bând o bere sau amintindu-mi printr-o poveste de el, anul acesta dorul m-a găsit mai bine. Mă cert deseori că sunt prea indiferent când mi-l amintesc sau îl menționez, dar adevărul e că sunt așa pentru că aud aproape în fiecare zi despre el de la cineva. O poveste. Un film la tv. Un banc pe care îl spunea el. 


Mi se adresează lumea cu titlul de fiu al lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone. Mă întreabă dacă mă deranjează umbra părinților. Nici nu știu dacă e așa mare umbră. Până la urmă, nu sunt fiul lui Hagi. Dar umbră sau nu, nu mă va deranja niciodată să fiu numit fiul părinților mei sau fiul tatălui meu. Pentru că să fiu văzut așa, asta e doar încă o modalitate de a insinua dor. 


Poveștile adunate aici insinuează dor. Fie că dorul doare sau mângâie, el este la fel de puternic și necesar ca speranța, el este premergător acțiunii. Iar acțiunea este esențială. Nu numai în teatru. În viață. De la dor a plecat și ideea acestui festival. Încurajez oamenii care citesc aceste povești și rânduri și cărora li se insinuează dorul în piept, să ne scrie. Să ne trimită povești care, la rândul lor, răspândesc dor. Sau nu. 

Povești cu Șerban Ionescu, Pelicanu, tata sau cum i-ați mai spune voi. Povești necenzurate, oneste, personale sau nu. Povești despre orice a trecut, nu mai poate fi, dar vreți să fie auzit', este mesajul lui Carol Ionescu, de pe site-ul festivalului Șerban Ionescu.