Finala show-ului „Dansează printre stele”

.

„Dansează printre stele', un show cum nu s-a mai dansat vreodată, a ajuns la final.

 


Astăzi, cele cinci perechi rămase în competiţie vor demonstra telespectatorilor că orele de antrenament i-au făcut stăpâni pe paşii de dans, iar acum aduc în scenă poveşti celebre, spuse în cele cinci momente de musical atent pregătite.

 

Voturile telespectatorilor vor stabili clasamentul final al ediţiei, iar alte două perechi vor părăsi acerba competiţie de dans, iar astfel, în finală vor rămâne doar trei.

 

În partea a doua a emisiunii, cele trei echipe care vor lupta pentru premiul de 50.000 de euro vor dansa cel mai bun dans al lor de până acum. Telespectatorii sunt cei care vor stabili, prin votul lor, cine este marele câştigător al competiţiei de dans.