Felipe şi Letizia, noii regi ai Spaniei – Imagini de colecţie

 Florentina Liutic
.

Monarhia spaniolă, una dintre cele mai importante din Europa, trece zilele acestea printr-un moment extrem de important, după abdicarea Regelui Juan Carlos în favoarea fiului său, Felipe.

 

În vârstă de 46 de ani, noul rege al Spaniei este moştenitorul perfect. A fost crescut şi educat în ideea că într-o zi va fi înlocuitorul tatălui lui, iar această zi a sosit.

 

Noul suveran pare să fie pe placul supuşilor săi mai mult decât Juan Carlos a cărui credibilitate a scăzut alarmant în ultimii ani.

 

Scopul său, singurul de altfel, este acela, de a fi în slujba Spaniei.', spunea mama lui, regina Sofia, iar Felipe nu a dezamăgit până acum.

 

Educat, stilat, sportiv, participant în 1992 la Olimpiada de la Barcelona, Felipe se căsătorea în 2004 cu Letizia Ortiz, o femeie din popor, jurnalistă şi proaspăt divorţată. Alături de Letizia, Felipe, unul dintre cei mai râvniţi burlaci, la vremea aceea, şi-a construit o familie frumoasă, cei doi având două fetiţe cu ochi albaştri: Leonor şi Sophia. În prezent trăiesc într-o casă aflată în parcul palatului de la Zarzuela, aproape de Madrid.

 

Regina Spaniei, Letizia, este extrem de elegantă, fiecare apariţie a sa fiind impecabilă. Este adepta stilului clasic, adoră pantofii cu toc şi are o slăbiciune pentru creaţiile designerilor spanioli.

 

Foto: Hepta

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton